Tag Archives: PSD
Pe 16 septembrie oul de găină va fi la mare căutare
Acțiunea 2012 a emis un comunicat de presă prin care anunță în mod oficial că pe data de 16 septembrie la Chișinău va fi cel mai mare marș unionist de până acum (După Declararea Independenței), la care vor participa peste 10 000 de oameni, dornici de Unire cu România.
Partidul lui Șelin deja a reacționat la intenția Acțiunii și spun că vor riposta. Nu știu dacă vor riposta doar prin comunicate de presă, prin participarea la emisiuni televizate sau așa cum au făcut la Bălți, cu ouă clocite în protestatari și bere la cinematograful ”Rodina” (Patria). Până acum nu am primit un răspuns de la PSD dacă Șelin și ortacii lui vor ieși în stradă, dar din toate mișcările de până acum se înțelege că pe data de 16 septembrie oul de găină va fi cel mai căutat pe piața din Chișinău, și anume cel răsclocit, limpede, care scoate un miros insuportabil când se atinge de fața unui protestatar sau jurnalist, sau de asfaltul încins de soare și pașii furnicarilor care se vor bate în Inima Moldoveni, la Chișinău, pentru idealurile străbunilor.
Acest articol a fost citit de 117 ori. Se contorizează vizitele începând cu data de 04.09.12.
”Am semnat cerere pentru GAZ mai ieftin, dar am fost înșelați”, au spus cei din Rezina
Sâmbătă, 28 iulie 2012, între ora 10:00 și 13:00 am fost în 3 localități din r. Rezina. Am avut ocazia să discut cu mai mulți localnici. Aceștia se arătau supărați pe PSD, partidul lui Șelin, deoarece aceștia au profitat de moldoveni și de ei desigur și au adunat semnături pentru Referendumul aderării la noua URSS.
”Am semnat cerere pentru GAZ mai ieftin, dar am fost înșelați”, au declarat mai multe persoane dintr-o localitate din r. Rezina, situată pe malul râului Nistrului. Când și-au dat seama că au fost înșelați de cei care strângeau semnături prin sate era prea târziu. Acum nu mai pot corecta nimic, deși își doresc aceasta.
Acest articol a fost citit de 2 ori. Se contorizează vizitele începând cu data de 04.09.12.




