contoare

Ne apucăm de salvat Banca de Economii sau mai stăm pe gânduri?

bancaDupă cum am scris și zilele trecute, făcând trimitere la persoanele care au dat în presă mai multe detalii despre Banca de Economii, precum și la Raportul secret al FMI ajuns în redacțiile posturilor de televiziune și portaluri de știri din Moldova în urma publicării acestuia de către consilierul comunist Victor Gurău, este momentul ca autoritățile să recunoască proiectul raportului misiunii internaționale și să se apuce de lucru, pentru a salva unica bancă cu capital majoritar de stat.

Specialiștii spun cea mai bună cale este alocarea sumei necesare de la Bugetul de stat, iar odată cu aportul de 500 milioane să fie emise acțiuni, cu trecerea acestora, după bună dreptate, contribuabilului.

Este de menționat faptul că acei care dețin 40% din bancă nu par îngrijorați, iar toată suma necesară, despre care a spus Guvernatorul Băncii Naționale și cum se transmite prin raportul nominalizat, urmează să fie alocată de Statul Republica Moldova, unica parte care se ”interesează” de salvarea băncii.

Aceasta nu este corect, deoarece ceilalți acționar, și de data aceasta, investesc ZERO lei, însă obțin o nouă stabilitate și continuitate a funcționării Băncii de Economii. Afacerea este bună pentru ei, dar belicoasă pentru noi, contribuabilii la Bugetul Național de Stat, după cum spune și un deputat liberal.

Am scris anterior, făcând referire la același raport, vehement respins de Vlad Filat, că au rămas zile numărate până când se poate de intervenit și de pus piatra în ușa băncii pentru a opri retragerile de bani din depozite, în timp ce banca nu face aproape nimic pentru restituirea creditelor neperformante.

Amintesc din nou că experții internaționali au accentuat problema că Banca de Economii s-a limitat doar la scrierea petițiilor către Procuratura Generală și MAI, iar în continuare au lăsat în funcție tot acei funcționari semnatari a creditelor distructive pentru bancă.

Un miliard și ceva de lei nu este o sută de lei dați cu împrumut vecinului, sau 10 mii lei dați cu credit unei persoane juridice. Suma este ”frumușică”, însă nu se face nimic pentru a fi întoarsă. Cel puțin Guvernatorul BNM a spus despre aceasta, iar documentul publicat de Victor Gurău spune același lucru.

Nu o dată, în discuție cu unul din consilierii premierului, am spus că Cancelaria de Stat trebuie să intervină pentru a rezolva situațiile grele de la instituțiile statului. Atunci am făcut referire la cazul Registrul SA, când societatea a fost obligată să achite zeci de milioane de euro unei firme, care nu ar fi făcut nimic.

Atunci discuțiile erau aprinse. Pe parcurs am întrebat cine apără interesele Registru. Răspunsul a fost așteptat chiar și de mine – interesele sunt apărate de juriștii Registru SA. Păi, acuzațiile erau că însăși administrația acestei instituții a organizat vestitul atac raider. În această situație, cum să pui lupul paznic la oi?

Făcând aceste paranteze la cazul Registru SA, citit raportul la care fac referire toți ultimile zile, precum și analizând situația BEM, înțeleg nimic altceva decât faptul că lupul a fost pus paznic la oi, iar cei care au acordat creditele încă sunt în funcție, din păcate. Cu toate acestea, Banca de Economii transmite prin presă că va chema în judecată persoanele care ”duc” în eroare și crează panică în rândul clienților. Am spus anterior și repet, Banca de Economii nu a întreprins măsuri pentru a tăia cozile. S-au ținut doar de microfoane și declarații.

Cu toții cunoaștem că dacă achiți la presă ei sunt dispuși să acorde spațiu de antenă contra plată. BEM putea de 200 000 lei să facă o campanie publicitară expres, sau emisiuni zilnice prin care să dezbată tot ce s-a spus prin presă și bloguri. Din păcate, BEM nu a făcut aceasta, precum și alte acțiuni, dintr-un singur motiv – RAPORTUL FMI.

Făcând abstracție de la toate cele vehiculate, pe surse publice, proprii sau chiar direct de la bancă, atenționez că au rămas mai puțin de 50 zile până la 31 martie 2013, când Banca de Economii ar putea să fie pusă pe brânci, prin retragerea licenței de activitate de către BNM, sau intrarea în insolvență.

Politic, administrativ și legislativ nu se face nimic pentru a întinde aceeași mână de ajutor necesară BNM. Președintele țării a fost externat din spital, probabil că este în stare deja să convoace în ședință pe toți cei responsabili, pentru a fi luate măsuri în scopul lichidării problemei apărute.

Nepăsare vedem din toate părțile, inclusiv de la Parlament. În cazul Paciu au convocat o ședință extraordinară, însă în cazul când este pusă în pericol stabilitatea economică a țării, a sistemului bancar național, nu se convoacă nici o ședință a Parlamentului, în schimb sunt atenționați, amenințați și presați cei care zilnic țin la curent opinia publică despre situația de la BEM, așa cum este.

Da, cunoaștem că nimeni din Guvern, Parlament sau Președenție nu poate fi atras la răspundere pentru implicarea zero, pentru nepăsare și neglijență în administrarea instituțiilor financiare de stat. În schimb BEM va arunca toată vina pe spatele bloggerilor și surselor media, pentru că împotriva oamenilor politici este inutil să te pornești, indiferent că ești cu capital de stat sau privat. E mortală această mișcare.

Astăzi chiar Victor Bodiu a venit cu afirmația precum că banca deja a început acțiunile privind chemarea în judecată a celor care au publicat informații despre BEM și au relatat despre situația de la această instituție financiară.

Băi guvernanților, totuși ne apucăm, vă apucați sau se apucă cineva de salvat Banca de Economii a Moldovei sau nu? Spuneți, până la urma urmei, Banca de Economii a cui va fi, a Moldovei (BEM), a lui Filat (BEF) sau a lui Plahotniuc (BEP)? Explicați ”norodului”, să știe ce să facă și încotro să o apuce, pentru că e debusolat și speriat de calmul vostru, trădător al nepăsării și al intereselor meschine.


Distribuie și comentează pe și sau