contoare

Epistola Răzgândiților, sau cum PLDM și PCRM au decis să doboare BEM

bancaIeri da, azi ba. După ce credeam că totuși va fi instituită Comisia Parlamentară pentru anchetarea situației de la Banca de Economii, care să prezinte un raport până la data de 31 martie 2013, astăzi aflăm despre anularea Comisiei, cu votul Partidului Liberal Democrat și Partidul Comuniștilor.

Acțiunea acestora nu este nimic altceva decât o răzgândire după înțelegeri nocturne, menită să doboare Banca de Economii a Moldovei.

În așa fel, ieri a fost pierdută o zi întreagă pentru audierea Guvernatorului, Ministrului, Premierului, Adjunctului de la CNPF și tot așa mai departe. Poate spre seară era o speranță că banca va fi salvată, însă în această situație se demonstrează că totuși ar fi o careva înțelegere între cele două partide (PLDM + PCRM), în urma cărora în dimineața zilei de vineri a fost anulată hotărârea de ieri a Parlamentului privind formarea Comisiei de anchetă ce urma să examineze situația la Banca de Economii.

Ieri Victor Bodiu a ieșit la tribună și a amenințat că va da în judecată pe cei care au dezvăluit informații cu privire la BEM, dar mă uit că șeful său și șeful celorlalți au decis că problema trebuie să se agraveze, să nu fie rezolvată și să nu mai aflăm cine-s hoții acelui peste un miliard de lei.

Probabil Vlad Filat a depus ieri o cerere la Iurie Muntean, în culise, pentru întâlnire și înțelegere cu Voronin, iar astăzi au anulat speranța deponenților, care ar fi aflat cine au furat banii lor.

La același subiect, deputatul Igor Dodon a notat: Comuniștii din nou au susținut Guvernul Filat și acoperă fărădelegile de la Banca de Economii – câteva minute în urma vot comun PCRM + PLDM = anularea Hotărârii Parlamentului de ieri privind controlul situației de la BEM. Comuniștii nu mai reprezinta opoziție parlamentara.

Câteva zile la rând am scris și eu despre situația de la BEM, făcând referire la informațiile făcute publice de presă și Gurău, printre care Raportul FMI, Comunicate de presă, ieșiri la microfon a ”responsabililor”. Astăzi constat că, o mare parte din cele spuse de oamenii care de fapt au împuternicirea să afle care-i ”kozul”, au aruncat vorbe goale în eterul național și au asigurat că totul este bine.

Probabil se vor mai acuza unul pe altul câteva zile, iar când se vor trezi va fi data de 31 martie 2013, zi decisivă pentru BEM, dar și pentru Moldova.

Puțini au spus până acum că de fapt acel miliard și ceva de lei sunt din depozitele țăranilor, care au depus câte 10 mii, 30 mii lei la contul bancar, iar acum au rămas doar cu hârtia, în cazul când încă nu au reușit să fie printre primii care au reușit să mai scoată ceva din conturi.

Furtul banilor va rămâne furt, iar persoanele vinovate nu vor fi stabilite pentru că nu se dorește acest lucru. Confirmarea este prin faptul anulării Hotărârii Parlamentului de ieri, precum și poziției prietenoase dintre PCRM și PLDM.

Să ne amintim că până în anul 2012 la șefia BEM a fost exponentul PCRM, iar după aceasta exponenții PLDM. Era normal ca aceste două partide să manifeste interes pentru acoperirea fărădelegilor și hoțiilor de la această instituție.

Acum nu a rămas nimic altceva decât să ascultăm muzică, sau parodii, în așteptarea vremurilor bune și zilei când banca va cădea, liber, controlat, pe ascuns și însemnat pentru mulți, mulți. Căderea va fi ca schimbarea cupoanelor și rublelor în lei, când toți peste noapte s-au trezit cu 1 leu în buzunar în loc de 1000 ruble.

UPDATE: S-au răzgândit și au votat o nouă comisie, numai că mai mică.


Distribuie și comentează pe și sau