contoare

Daily Archives: February 13, 2013

PLDM vrea ca PD și PL să anunțe destrămarea AIE apoi să facă alianță cu PCRM?

Harbuzul PLDMAm scris câteva clipe în urmă despre faptul că PLDM de fapt nu a ieșit din AIE, dar a ieșit din prevederile Acordului AIE. Acestea sunt două lucruri diferite, inclusiv juridic.

În articolul anterior am atins subiectul că PLDM vrea de fapt renegocierea Acordului și repartajarea funcțiilor. Dar, sub intenția de astăzi poate sta ceva ascuns și chiar ne putem întreba dacă PLDM vrea de fapt ca PD și PL să anunțe despre destrămarea AIE2 apoi să facă o alianță cu Comnuștii, așa cum se anunță de mai mult timp.

Azi dimineață am fost martorii la consumarea primei hrinci din ”harbuz”. PLDM și PCRM au votat în comun, la Comisia Juridică, excluderea funcției de vice-prim președinte a Parlamentului, deținută acum de Plahotniuc, atacat astăzi de Vlad Filat și numit oligarh, numai că nu la direct.

Probabil PLDM, prin intermediul lui Filat, a declanșat și a aprins paiele în AIE încă și mai tare. Până acum tot erau amenințări că cineva va ieși din AIE, dar iată că până la urmă verzii au decis să rupă acordul, dar să rămână în AIE, la poziția inițială.

Experții spun că AIE este de fapt ca o afacere, iar Acordul este un contract care stă la baza acestei afaceri, iar odată cu ruperea contractului cade și Alianța. Probabil este așa, însă vedem că intențiile PLDM sunt altele, iar ei se așteaptă ca Marian Lupu sau Mihai Gimpu să iasă să spună că ei destramă AIE.

Este o tactică destul de interesantă. Probabil cel care a gândit-o a stat mult cu stiloul în mână, apoi a făcut textul anunțului BOMBĂ.

Vom vedea dacă ce a făcut Vlad Filat este calea spre o alianță cu PCRM, înființată pe motivul că PD și PL au distrus Alianța, iar țara trebuie guvernată, așa cum a accentuat astăzi liderul PLDM.

Este clar că atât PL cât și PD nu vor renunța la anumite funcții. În același timp PLDM nu cred că va renunța la Vamă și FISC, pentru că sunt un instrument destul de bun la ținutul sub control a anumitor oameni, precum și pentru a aduce careva resurse la partid, probabil.

Mișcarea este periculoasă, iar orice partid care va hotărâ să se alinieze cu PCRM poate pierde mult, foarte mult, așa cum a pățit-o și PPCD. Unde-i Roșca acum?

Atenție! PLDM a părăsit Acordul AIE nu și Alianța

Presa a sărit cu titluri prin care anunță moartea Alianței pentru Integrare Europeană. Cu părere de rău, așa cum este de acord și Dionisie Cenușă, un bun expert în probleme politice, presa nu are percepția necesară și corectă la deslușirea mesajelor transmise de liderii AIE, iar în acest caz mesajul lui Vlad Filat.

Da, vinovat este și autorul textului, pentru că a scris în termeni mai juridici, dacă să-i spunem așa, fără a specifica că de fapt ruperea Acordului AIE și de partajare a funcțiilor nu înseamnă și destrămarea AIE.

Alianța pentru Integrare Europeană a rămas, există, doar că este la poziția inițială, când trebuie renegociate prevederile acordului, în special ce ține de partajarea funcțiilor, care de fapt potrivit Legii și Constituției nu pot fi împărțite între Partide. La semnarea Acordului AIE, în 2010, nu s-a ținut cont de separarea corectă a puterilor în stat, între legislativă, executivă și judecătorească, iar din acest motiv Moldova a ajuns la momentul când nu se mai știe care și unde guvernează, care și la cine dă ordine, precum și cine cui se supune. Aici este de accentuat și poziția lui Mihai Ghimpu, care anunțase că se va duce la Guvern dacă Filat nu acceptă candidatura lui Ion la funcția de șef al Moldsilva.

Mihai Ghimpu a încălcat flagrant separarea puterilor în stat când a spus că se va duce la Guvern, deoarece acesta este deputat și nu se poate implica în treburile Guvernului. Or, Constituția separă destul de clar aceste trei puteri, iar numai asigurarea echilibrului, precum și distanței legale și normale între ele poate duce la o guvernare corectă.

Astfel, Vlad Filat a cerut renegocierea acordului AIE. Nu precipitați și nu anticipați moartea Alianței. De ieri am scris că totul va fi bine, iar AIE va exista în continuare. Acum tot ce a rămas este ca fiecare partid să renunțe la anumite instituții, cum ar fi Procuratura Generală, CNA, CNI și să înainteze candidaturi cu cunoștințe în domeniile unde vor fi numiți, la ministere și alte direcții subordonate.

Nu uit să menționez că este necesar ca și PLDM să-și revadă lista de miniștri, precum și activitatea acestora, deoarece mai mulți din ei au prejudiciat Statul la direct, ceea ce este foarte grav. Să ai un Guvern format din miniștri cu dosare penale, chiar dacă au fost intentate la comandă, nu e chiar bine și nu arată strălucit în fața partenerilor externi.

Dar, nu exclud ca, după ieșirea în fața presei a premierului, ceilalți lideri din AIE să anunțe despre destrămarea AIE. Până acum este clar că PLDM nu a anunțat acest lucru, iar presa a înțeles greșit și vehiculează informații cu deviere de la subiectul și rezultatul principal.

AIE există, iar PLDM vrea rediscutarea și semnarea unui nou acord. Este exclusă o alianță cu PCRM, sau Dodon, la moment.

Miniștrii Cabinetului Filat cercetați penal. Cine ne guvernează?

dosar_penal”Dimineață un dosar, seara altul. În așa ritm vom rămâne fără Guvern în câteva zile”, a spus o invitată la emisiunea Țara lui Dogaru de la PublikaTV.

Astăzi ne ducem la culcare cu noi informații despre miniștrii cabinetului Filat. Toți au așteptat ca Boris Focșa să fie demis pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate, însă astăzi aflăm despre intentarea unui dosar penal pe numele ministrului culturii, în cauza Teatrului Luceafărul.

Tot azi am aflat că Veaceslav Negruță, ministrul finanțelor are procurorii pe urme, cu un dosar penal pentru prejudicierea statului cu 399 000 Euro (6 431 520 lei). Anterior, am aflat că alți miniștri din Guvernul Filat sunt cercetați penal. Am ajuns să avem la Sănătate un ministru cu dosar penal, unul la Finanțe și încă unul la Culturii.

Să nu uităm că fostul ministrul de la Educație a fost eliberat pentru procurarea autobuzelor școlare la preț triplu, precum și de fostul ministru de la interne, Alexei Roibu, care a fost demis pentru o presupusă implicarea în deturnarea fondurilor europene, împreună cu nepotul acestuia de care se afla în fruntea Serviciului Grăniceri.

Dintre cei nominalizați mai sus 1 este de la Partidul lui Plahotniuc, iar patru sunt de la Vlad Filat. Tot de la Partidul Liberal Democrat, condus de Filat este și Balițchi, șeful Vămii. Cu toții știm că Serviciul Vamal a devenit în ultimii ani poarta contrabandei și cuibul corupției vamale.

Cine ne conduce și de ce am ajuns în această situație?

Deci e clar. Ne conduc niște oameni cu dosare penale. Oameni care nu au făcut nimic altceva decât să acționeze în interes propriu sau de partid.

Vitalie Nagacevschi a spus la PublikaTV că Veaceslav Negruță ar fi acționat la ordinul celor de mai sus, cum ar fi Vlad Filat sau Victor Bodiu. Amintesc că acesta a fost membru PLDM și a participat activ în campaniile electorale, cot la cot cu Vlad Filat. Probabil Nagacevschi știe cum se împart atribuțiile și obligațiile în acest partid, precum și banii care se încasează pe diferite căi.

Alexei Roibu a negat de câteva ori că nu este rudă cu Roman Revenco, fostul șef de la Serviciul Vamal, cercetat și acesta penal pentru deturnarea fondurilor europene în proporții deosebit de mari. Vlad Filat a confirmat că Roibu și-a depus demisia la indicația acestuia, iar de fapt a fost o eliberare impusă nu din propria inițiativă.

Celălalt, Șleahtițchi, asupra căruia musca zbura încă pe când era la Universitatea din Bălți, este cercetat acum de către procurori pentru autobuzele școlare, cumpărate la preț triplu, cu prejudicierea statului și punerea în serviciul social a unor mașini care se strică de câteva ori pe zi.

În același rând ”cine ne conduce” este și Andrei Usatîi. Așa cum sunt informații cu referire la cei de mai sus, în presă sunt destule informații și documente făcute publice de procuratură prin care se arată vina acestuia, punând în gaj proprietatea statului, Spitalului Republican.

Despre Veaceslav Negruță a scris foarte bine colegul Andrei Fornea. Am dedicat și eu un articol acestui personaj, din cauza căruia am rămas fără 6 milioane lei, în loc de 16 mii lei, conform Deciziei Curții Supreme de Justiție.

Despre Balițchi dedică texte mari și multe colegul Veaceslav Balacci. Recomand să-l urmăriți pe VoxPublika și veți afla detalii din caracatița numită Serviciul Vamal, care acum pare a fi o instituție privată, nu de stat. Pare că Serviciul Vamal a trecut din subordinea Ministerului Finanțelor în subordinea Partidului Liberal Democrat.

Astăzi am scris un articol unde salut crearea unui cabinet tehnocrat. E probabil ca mâine Vlad Filat să anunțe despre asumarea guvernării și remanierea unor miniștri din PL și PD. Din actualul cabinet doar doi miniștri merită să rămână, chiar dacă unul a fost înaintat de Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu.

În rest, cine vor vor face parte din noul Guvern, fie și el tehnocrat, în cazul dacă mâine se anunță remaniere și crearea unui nou cabinet? Tot miniștri pasibili de dosare penale, tot miniștri cu chip de tehnocrat dar de fapt miniștri politici, cu portofoliu decis pe strada București 88, Chișinău?

Dar… asta nu e tot. Potrivit Procuraturii Generale șase miniștri au dosare penale. Până acum cunoaștem doar 3, și câțiva care au fost eliberați. Este interesant cine sunt ceilalți trei miniștri cu cauze penale pe numele lor, însă vedem că jumătate din Cabinetul Filat 2 este creat din oameni cu reputație reproșabilă.