contoare

Monthly Archives: December 2012

Mulțumesc lui Luchianiuc

Mulțumesc lui Luchianiuc

Mulțumesc lui Luchianiuc

Sper că-l cunoașteți pe arogantul și imprevizibilul Eugeniu Luchianiuc.

Da, el merită laude și mulțumiri, precum și felicitări pentru tot ce a făcut în anul 2012.

Anul acesta vreo 40 de bloggeri s-au bucurat de evenimentele organizate cu implicarea specială a lui Eugen.

Vara trecută, peste 30 de bloggeri s-au ales cu o mică vacanță în Cuptorul Blogosferic, organizat la Orheiul Vechi, iar, până la Cupotor, alți bloggeri s-au bucurat de o vacanță în Poiana Bloggerilor (Denumirea veche: Poiana Brașov), aflată în munții României.

La sfârșit de vară, 20 de bloggeri au urcat în mașini noi, de la KIA și Peugeot, cu suportul Moldcell, DIP, VIP Magazin și Victoria Asigurări, călătorind timp de o săptămână prin toată Moldova, sub patronajul premierului Vlad Filat.

În 2012 am participat la majoritatea întâlnirilor offline, organizate de Eugen. Tot datorită lui am vizitat Nahui de câteva ori.

A fost un an vesel, cu multe călătorii, ghiont-uri și uneori cu supărări. Dar totul a trecut, trecem în 2013 peste 1 zi, iar pentru 2012 îi spun un sincer MULȚUMESC lui Eugeniu Luchianiuc.

Victoriabank, Moldova-Agroindbank, Mobiasbancă și alte bănci au pus la dispoziție codul IBAN în regim online

Victoriabank, Moldova-Agroindbank, Mobiasbancă și alte bănci au pus la dispoziție codul IBAN în regim online

Victoriabank, Moldova-Agroindbank, Mobiasbancă și alte bănci au pus la dispoziție codul IBAN în regim online

Victoriabank, Moldova-Agroindbank, Mobiasbancă și alte bănci au pus la dispoziție codul IBAN în regim online. Astfel, pentru a afla codul IBAN pentru contul în valută străină este suficient să accesați pagina web a băncii la care vă deserviți, unde veți găsi informația referitoare la codul IBAN și generatorul codului.

Astfel, pentru
Victoriabank accesați https://www.dotbank.md/IBANGen/
Moldova-Agroindbank accesați http://maib.md/ro/calculator_iban/, iar pentru
Mobiasbancă accesați http://www.mobiasbanca.md/news/2465

Tănase își ”apără” executorii?

Tănase își apără executorii?

Tănase își apără executorii?

După pe în luna iunie 2010 au apărut semnale publice privind desființarea Departamentelor de executare și acordarea acestui serviciu executorilor judecătorești privați, azi suntem în faza când executorii au uitat care este menirea lor, dictată de Codul de executare, și au făcut o afacere din această activitate, mai cu seamă că nu au limite privind încasarea onorariului.

Astfel, Alexandru Tănase, fost membru PLDM, anunța în vara anului 2010 că executorii vor fi privați, prestând un serviciul destul de important, iar aceasta îi va face să execute Titlurile executorii mult mai repede, legal și fără atingere de interese întunecate.

De ce simpatizanții PLDM trebuie să primească grâu și bani mai mult decât alții

De ce simpatizanții PLDM trebuie să primească grâu și bani mai mult decât alții

De ce simpatizanții PLDM trebuie să primească grâu și bani mai mult decât alții

Azi Publika a dat o știre despre alocarea sumelor mai mari de bani raioanelor unde conducerea este din PLDM. E ceva specific pentru presă să informeze despre așa ceva, numai că majoritatea surselor nu pun și logica politică în capătul știrii. Aceasta este doar un aspect, pe lângă faptul că presa nu face calcul și nu raportează la numărul de locuitori.

Câteva zile până la știrea publicată astăzi, care va fi preluată de alte surse, mă gândeam la cazul grâului, repartizat ca ajutor umanitar membrilor PLDM, după cum se presupune.

Atunci, când a apărut subiectul, pe fierbințeală, fără să pun și eu logica politică în capul mesei, m-am indignat de acțiunile unor colegi de partid, spunând că nu au procedat corect și dau de fapt partidul de rușine, prefăcându-l pe acesta într-un partid de hoți și profitori, pe lângă presupunerile despre contrabandă.

Avocații operează cu dovezi, iar politicienii cu bârfe, în cazul Vlad Plahotniuc

Avocații operează cu dovezi, iar politicienii cu bârfe, în cazul Vlad Plahotniuc

Avocații operează cu dovezi, iar politicienii cu bârfe, în cazul Vlad Plahotniuc

Azi am fost cu toții spectatorii, telespectatorii și radio-ascultătorii unor dovezi care-l eliberează pe Vlad Vlahotniuc de toate suspiciunile și acuzațiile nefondate, or, fondate în baza unor documente neautentificate, fluturate de ”politicieni” și moderatori de emisiuni.

Mai mult, azi am fost martorii unui eveniment care a confirmat că avocații operează cu documente, probe originale, pe când politicienii, de genul comuniștilor și alții, operează în baza unor bârfe, bine răspândite prin sursele media. Pricipalul subiect al dezinformării stă undeva călare pe o televiziune, știți voi care, fără să-i dau numele ”generalistei”.

Am examinat documentele prezentate de avocatul Vitalie Nagacevschi și de ceilalți doi, în timpul conferinței de azi. Documentele prezentate de aceștia servesc un motiv destul de serios pentru ca politicienii și presa să înceteze atacul la persoană, nefondat, precum și dezinformarea în masă, indiferent că este Plahotniuc, Filat, sau altcineva.

Nu-l simpatizez pe Vlad Plahotniuc, ba chiar am scris un articol despre el la acest subiect, însă în acest caz, când avocații au venit cu documente oficial, răspunsuri, interpelări, nu mai avem nici un temei să-i credem pe cei care ”luptă”, folosind politicul și dezinformarea ca principale arme.

Deputații comuniști, precum și colegul Ion Butmalai (PLDM) nu au dat preț cuvintelor, crezând că au imunitate și pentru despăgubiri morale, dând aprecieri în baza unor documente făcute probabil în Photoshop sau trase la xerox și montate să convină unui ”luptător” cu mafia, care stă pe ghebul unei televiziuni, declarată liberă, independentă și imparțială.

Acum e timpul încetării războiului dintre opoziție și putere, deoarece, cum a spus și Nagacevschi, în primul rând este pătată imaginea Moldovei, apoi a unei anumite persoane. Să învinuiești pe cineva la un nivel atât de înalt, citând nefondat instituții internaționale, nu e bine și nici corect.

Cei care au răspândit informații vor achitat câte minim 3000 €, în calitate de despăgubiri morale, după cum au anunțat avocații lui VP.

Liberalii vor festivalul NUCULUI

Liberalii vor Festivalul NUCULUI

Liberalii vor Festivalul NUCULUI

După ce au făcut circ în Parlament despre propunerea Guvernului privind organizarea la scară națională a ”Festivalului Mărului”, liberalii vin cu ”Festivalul Național – Ziua Nucului”, care urmează să se desfășoare în prima zi de duminică a lunii noiembrie, în fiecare an.

Inițiativa legislativă, privind includerea în zile de comemorative, zile de sărbătoare și zile de odihnă (HP 433 din 1990), a ”Festivalului Nucului” este semnată de Ion Hadârcă, Oleg Bodrug și Nemerenco, deputatul demis zilele trecute, după ce am scris că acesta ar fi cumulat funcția de Deputat cu cea de Pretor (Merci din nou echipei PubllikaTV pentru colaborare).

La proiectul de lege a fost anexată și o notă informativă, semnată de Ion Hadârcă, unde se descrie importanța culturii de nuc în Moldova, precum și necesitatea dedicării unei zile speciale din an acestuia.

“Pentru măr pledează doar bărbaţii, pentru că de fapt bărbaţii au avut de pătimit. Evele au gustat din dulceaţa mărului adamic şi ele ar trebui mai mult să pledeze”, a spus preşedintele fracţiunii PL Ion Hadârcă, în timpul ședinței Legislativului, cu referire la ”Festivalul Mărului”, în ziua când se discuta acest proiect.

Fiind acele ”nedumeriri” a liberalilor privind dedicarea unei zile speciale Mărului, cultivat pe scară largă la nordul Moldovei, nu înțeleg de ce nu au nedumeriri cu privire la Festivalul Nucului, mergând mai departe cu acest proiect, care este și acum înregistrat la Parlament, fără o oarecare intenție declarată privind retragerea lui. Sau, înțeleg că fiecare fracțiune parlamentară își face un festival.

Mă întreb dacă PDM vine cu ”Festivalul Național – Ziua Raiderului”, sau Dodon cu ”Festivalul Național – Ziua Soluției”. Amintesc că comuniștii au Ziua Vinului. Pentru ei ajunge, probabil caracterizează această zi ep șeful acestui partid.

Vedeți aici proiectul de lege (click)

Istoria comunistă a lui Nicolae Dabija, susținătorul lui Gheorghe Viță

Sursa: Blogul lui Victor Roncea: FLUX-ul a publicat mai multe materiale despre poetul comsomolist şi comunist N. Dabija, care astăzi se dă mare patriot român, liberal şi european (vezi: „Liberalii de la Bucureşti reciclează comsomoliştii de la Chişinău?”, din 24 octombrie 2008, adresa pe internet: www.flux.md/editii/2008182/articole/4892/; „Agentul KGB de la Chişinău „ION”, potenţial membru al Parlamentului României”, din 31 octombrie 2008, internet: www.flux.md/editii/2008183/articole/4927/; „Agentul KGB „ION” şi alegerile din România sau de ce tovarăşul Dabija scuipă venin”, din 14 noiembrie 2008, internet: www.flux.md/editii/2008185/articole/5001/).

Convingerea noastră este că o persoană care în noiembrie 1978 a fost primită în rândurile PCUS, din 1975 şi până în 1982 a fost secretar al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, la congresul XVIII al ULCT din Moldova a fost aleasă membru al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova, a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de lucru cu tineretul de creaţie a CC al Comsomolului şi a fost şi vicepreşedinte al comitetului moldovenesc de prietenie sovieto-vietnameză, care a participat la Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor de la Moscova şi a fost decorat cu Diploma de Onoare a CC al Comsomolului din Uniunea Sovietică şi a CC al Comsomolului din Moldova, o asemenea persoană nu poate să-i reprezinte pe românii din Republica Moldova în Parlamentul de la Bucureşti. Aceasta ar fi cea mai proastă alegere, care ar descalifica alegătorul basarabean în ochii opiniei publice româneşti. Să nu uităm că Dabija este acela care la 4 mai 1988, în plin proces de renaştere naţională, susţinea că în perioada 1941–1944 părinţii lui s-au aflat sub ocupaţie (română, desigur) şi că limba română este o limbă străină pentru el. Unde mai pui că Dabija nici măcar nu a votat Independenţa Republicii Moldova la 27 august 1991.

În 1990, Dabija apăra Partidul Comunist al URSS

Cu toate acestea, Dabija nu scapă nicio ocazie, şi în această campanie electorală a făcut la fel, să se dea drept unul dintre fondatorii mişcării de eliberare naţională, să-şi aroge merite de mare patriot luptător cu regimul de ocupaţie sovietic, când, de fapt, el a fost apărătorul acelui regim odios. Iată încă un exemplu: Pe 28 ianuarie 1990, la Chişinău are loc o amplă manifestare de stradă anticomunistă. La câteva zile, secţia pentru ideologie a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei publică pe data de 1 februarie 1990 în ziarul „Moldova Socialistă” un comentariu politic cu titlul „Despre lozinci”, în care condamnă manifestaţia din 28 ianuarie 1990. Iată ce scriau ideologii comunişti în acest articol: „Lozinci de acest fel puteau fi auzite cu nemiluita şi în ziua de 28 ianuarie la şedinţa Cenaclului „A. Mateevici”, precum şi în timpul manifestaţiei neautorizate ce s-a desfăşurat timp de trei ore pe străzile oraşului, în strigătele ce s-au făcut auzite în faţa sediului CC al Partidului Comunist al Moldovei. Aici figura întreaga garnitură de lozinci ale anticomunismului de cavernă, zoologic: „Nu există un partid mai criminal decât Partidul Comuniştilor!”, „Moarte comuniştilor!”, „PCUS trebuie să fie condamnat după cum a fost condamnat fascismul la Nurnberg!”. Acesta este doar un fragment din comentariul politic al celor de la secţia pentru ideologie al CC al PCM. Şi nu este de mirare că ideologii comunişti au condamnat o manifestare anticomunistă. Dar iată că doar la două zile după ce a apărut acest material în „Moldova Socialistă”, un alt ziar al comuniştilor de atunci, „Sovieţkaia Moldavia”, publică o adresare a unui grup de intelectuali, printre care şi N. Dabija, prin care, de asemenea, sunt condamnaţi participanţii la manifestarea anticomunistă din 28 ianuarie 1990. Iată ce expresii foloseau „intelectualii” noştri, între care şi Dabija, în lupta lor contra anticomuniştilor, a manifestanţilor dornici de libertate care, în definitiv, au dărâmat regimul sovietic din Moldova: „Oameni buni! Evenimentele din Moldova pot să ia o turnură imprevizibilă, dacă toţi noi vom continua să ne comportăm într-un mod iresponsabil. Ceea ce s-a întâmplat duminică, 28 ianuarie, dovedesc că luciditatea şi corectitudinea sunt înlocuite cu scandaluri, cu scandarea lozincilor extremiste, cu acţiuni necontrolate. Noi, oamenii de cultură, ne adresăm către toţi locuitorii republicii cu următorul apel. Să cugetăm asupra acţiunilor noastre, să dăm dovadă de cultură politică în discuţii, în conversaţii. Nicio societate nu poate să-şi rezolve problemele folosind violenţa ca singur instrument. Acest adevăr a fost confirmat întru totul de evenimentele din Carabahul de Munte, Armenia şi Azerbaidjan. […] Noi considerăm că în republica noastră au venit la conducere oameni care înţeleg situaţia altfel decât predecesorii lor. Este în curs de pregătire plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, care intenţionează să facă lumină asupra mai multor lucruri, să dea o apreciere situaţiei actuale, să identifice o soluţie pentru a depăşi această situaţie de impas. […] Noi vă îndemnăm pe voi, oameni de bună credinţă, să fiţi mai echilibraţi, să nu le permitem să ne ducă cu atâta uşurinţă de nas tot felul de aventurieri care proclamă lozinci negândite şi doar provoacă dezordine şi haos cu manifestaţiile lor şi cu mitingurile neautorizate, şi care – noi suntem siguri de asta – niciodată nu vor duce la soluţionarea problemelor republicii şi la înflorirea ei”.

Deci, Dabija, alături de alţi oameni de cultură, în februarie 1990, la mai bine de jumătate de an după ce s-a constituit deja în mod oficial mişcarea de eliberare naţională, lua apărarea Partidului Comunist, îndemna oamenii să nu participe la acţiuni stradale anticomuniste, iar pe cei care manifestau împotriva regimului comunist, poetul nostru naţional şi patriotul de paradă N. Dabija, care mai pretinde că a fost şi mare luptător anticomunist, îi eticheta drept extremişti, aventurieri care provoacă dezordine şi haos cu manifestaţiile lor şi cu mitingurile neautorizate. În opinia lui Dabija, manifestanţii anticomunişti nu sunt în stare să contribuie la soluţionarea problemelor ţării şi la „înflorirea ei”, pe când plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova poate să facă lumină asupra mai multor lucruri şi „să identifice o soluţie pentru a depăşi această situaţie de impas”. Acest lucru trebuie să-l cunoască cei care vor merge duminică să voteze.

Dabija, poetul comunist de curte

Şi încă ceva. N. Dabija susţine că el nu a scris poezii închinate Partidului Comunist şi ocupanţilor sovietici. Nimic mai fals. În ediţia de vineri, 29 ianuarie 1988, a ziarului „Tinerimea Moldovei” Dabija publică o pagină întreagă cu versuri de-ale sale. Versuri patriotice şi naţionale, nimic de zis, doar că, la o analiză poetică mai profundă, unii ar putea să le găsească mai mult declarative şi cam deşănţate, poezii din care lipseşte metafora. Dar asta este o latură care nu priveşte analiza din această pagină. Surpriza constă în faptul că Dabija începe această culegere de versuri patriotice din „Tinerimea Moldovei” cu un text versificat închinat lui Lenin.

Amintesc că Nicolae Dabija în prezent este cel mai mare susținător al lui Gheorghe Viță, fost procuror, despre care am scris ieri: Gheorghe Viță a numit tinerii ”O BANDĂ DE NARCOMANI”

Igor BODORIN, șeful SPPS este cercetat în Dosarul 7 aprilie?

Igor BODORIN, șeful SPPS este cercetat în Dosarul 7 aprilie?

Igor BODORIN, șeful SPPS este cercetat în Dosarul 7 aprilie?

Deseori mă întâlnesc cu persoană care mă întrebă de ce Igor BODORIN încă mai este în funcția de șef al Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat, după evenimentele din 7 aprilie 2009.

Am primit această întrebare de câteva ori. Nu mi-am dat seama de a început cam ce atribuție ar fi avut Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat la 7 aprilie. Săptămâna trecută am discutat din nou despre 7 aprilie și despre faptul că s-au împlinit ceva ani de la eveniment dar până acum nici un rezultat. Papuc se plimbă pe unde vrea, alți demnitari de atunci au ajuns în Parlament, unul din ei fiind chiar și Președintelui Parlamentului de acum.

Am primit ”recomandarea” să trag cu ochiul prin Legea Nr. 134 din 13.06.2008 cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat, Publicată: 08.07.2008 în Monitorul Oficial Nr. 120-121 art Nr: 470, Capitolul IV, art. 11, lit. a) și b).

Aceste aliniate prevăd: SPPS este obligată a) să prevină, să depisteze şi să anihileze orice acţiune prin care s-ar atenta la viaţa, integritatea fizică, libertatea de acţiune şi la sănătatea persoanelor beneficiare de protecţie de stat, indiferent de locul lor de aflare, să asigure paza sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestor persoane; b) să întreprindă măsurile de protecţie şi pază prevăzute la art.2, necesare asigurării securităţii persoanelor beneficiare de protecţie de stat şi pazei sediilor de lucru şi a reşedinţelor acestor persoane.

Din câte cunoaștem la 7 aprilie 2009 demnitarii, care sunt asigurați cu pază, se plimbau prin sediul Parlamentului și Președenție, precum spunea atunci Marian Lupu, iar sediile Parlamentului și Președinției au fost distruse pe interior, aproape în totalitate.

În timp ce toți aruncă responsabilitatea pe umerii lui Papuc și alții, Igor Bodorin își caută de treabă, conducând în continuare instituția care a fost responsabilă de prevenirea și protecția edificiilor Statului, la 7 aprilie 2009. Până acum pe toți în interesează ce s-a petrecut afară. Puțini sunt cei care înțeleg că milioane de lei au plecat la reparația clădirilor distruse. Papuc și alții poartă răspundere doar pentru ce a fost în ograda Parlamentului, Guvernului și Președenției, iar Bodorin poartă răspundere pentru cele întâmplate în casa Parlamentului, Președenției și poate alte locuri de muncă a demnitarilor de stat.

Pentru repararea ambelor clădiri sunt necesari zeci de milioane de lei și ani pentru a ruguma minciuna cultivată și împrăștiată de procurori, judecători, demnitari de stat, prin intermediul presei ”libere și independente” din Moldova, care parcă a răsărit după Revoluția împotriva comunismului din 2009.

Igor Bodorin a fost angajat la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat în anul 2007, și nu a fost schimbat până acum. Probabil este docil noilor ”conducători” ai Țării.

Potrivit art. 8 din aceeași lege, Igor Bodorin poate fi demis de Președintele țării, la propunerea Premierului. Deci, acum Vlad Filat ar trebui să reflecte asupra acțiunilor întreprinse, care trebuiau să fie întreprinse de șeful SPPS al 7 aprilie 2009, iar în cazul când constată că acesta era în funcție la data respectivă ar trebui să propună Președintelui Țării eliberarea lui Bodorin din funcție.

Cu siguranță va fi prezentat un certificat de boală, dar la revenire, acestea a fost obligat să ceară informații cu privire la distrugerea Parlamentului și Președenției în seara de 7 aprilie. Bodorin e obligat să cunoască de ce SPPS nu a intervenit la timp să prevină distrugerea edificiilor. Tot el trebuie să știe cine a interzis pompierilor să stingă focul de la etaje. Amintesc că postul ProTV difuza cum ar câteva etaje ale parlamentului, iar o persoană responsabilă de la MAI spunea, prin telefon, că la fața locului au sunt pompierii și stâng focul. Când Lorena Bogza a spus că la fața locului se află reporterii ProTV, iar aceștia spun că nimeni nu stinge focul, persoana a închis telefonul, în emisie directă.

Deci, având obligația Legii nominalizare, Igor Bodorin ce are de spus, și de ce Vlad Filat încă-l ține în funcție? Oare Procuratura Generală îl cercetează pe acest om în Dosarul 7 aprilie?