Sursa: Blogul lui Victor Roncea: FLUX-ul a publicat mai multe materiale despre poetul comsomolist şi comunist N. Dabija, care astăzi se dă mare patriot român, liberal şi european (vezi: „Liberalii de la Bucureşti reciclează comsomoliştii de la Chişinău?”, din 24 octombrie 2008, adresa pe internet: www.flux.md/editii/2008182/articole/4892/; „Agentul KGB de la Chişinău „ION”, potenţial membru al Parlamentului României”, din 31 octombrie 2008, internet: www.flux.md/editii/2008183/articole/4927/; „Agentul KGB „ION” şi alegerile din România sau de ce tovarăşul Dabija scuipă venin”, din 14 noiembrie 2008, internet: www.flux.md/editii/2008185/articole/5001/).

Convingerea noastră este că o persoană care în noiembrie 1978 a fost primită în rândurile PCUS, din 1975 şi până în 1982 a fost secretar al organizaţiei comsomoliste a Uniunii Scriitorilor din Moldova, la congresul XVIII al ULCT din Moldova a fost aleasă membru al Comitetului Central al Comsomolului din Moldova, a deţinut funcţia de preşedinte al Comisiei de lucru cu tineretul de creaţie a CC al Comsomolului şi a fost şi vicepreşedinte al comitetului moldovenesc de prietenie sovieto-vietnameză, care a participat la Festivalul mondial al tineretului şi studenţilor de la Moscova şi a fost decorat cu Diploma de Onoare a CC al Comsomolului din Uniunea Sovietică şi a CC al Comsomolului din Moldova, o asemenea persoană nu poate să-i reprezinte pe românii din Republica Moldova în Parlamentul de la Bucureşti. Aceasta ar fi cea mai proastă alegere, care ar descalifica alegătorul basarabean în ochii opiniei publice româneşti. Să nu uităm că Dabija este acela care la 4 mai 1988, în plin proces de renaştere naţională, susţinea că în perioada 1941–1944 părinţii lui s-au aflat sub ocupaţie (română, desigur) şi că limba română este o limbă străină pentru el. Unde mai pui că Dabija nici măcar nu a votat Independenţa Republicii Moldova la 27 august 1991.

În 1990, Dabija apăra Partidul Comunist al URSS

Cu toate acestea, Dabija nu scapă nicio ocazie, şi în această campanie electorală a făcut la fel, să se dea drept unul dintre fondatorii mişcării de eliberare naţională, să-şi aroge merite de mare patriot luptător cu regimul de ocupaţie sovietic, când, de fapt, el a fost apărătorul acelui regim odios. Iată încă un exemplu: Pe 28 ianuarie 1990, la Chişinău are loc o amplă manifestare de stradă anticomunistă. La câteva zile, secţia pentru ideologie a Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei publică pe data de 1 februarie 1990 în ziarul „Moldova Socialistă” un comentariu politic cu titlul „Despre lozinci”, în care condamnă manifestaţia din 28 ianuarie 1990. Iată ce scriau ideologii comunişti în acest articol: „Lozinci de acest fel puteau fi auzite cu nemiluita şi în ziua de 28 ianuarie la şedinţa Cenaclului „A. Mateevici”, precum şi în timpul manifestaţiei neautorizate ce s-a desfăşurat timp de trei ore pe străzile oraşului, în strigătele ce s-au făcut auzite în faţa sediului CC al Partidului Comunist al Moldovei. Aici figura întreaga garnitură de lozinci ale anticomunismului de cavernă, zoologic: „Nu există un partid mai criminal decât Partidul Comuniştilor!”, „Moarte comuniştilor!”, „PCUS trebuie să fie condamnat după cum a fost condamnat fascismul la Nurnberg!”. Acesta este doar un fragment din comentariul politic al celor de la secţia pentru ideologie al CC al PCM. Şi nu este de mirare că ideologii comunişti au condamnat o manifestare anticomunistă. Dar iată că doar la două zile după ce a apărut acest material în „Moldova Socialistă”, un alt ziar al comuniştilor de atunci, „Sovieţkaia Moldavia”, publică o adresare a unui grup de intelectuali, printre care şi N. Dabija, prin care, de asemenea, sunt condamnaţi participanţii la manifestarea anticomunistă din 28 ianuarie 1990. Iată ce expresii foloseau „intelectualii” noştri, între care şi Dabija, în lupta lor contra anticomuniştilor, a manifestanţilor dornici de libertate care, în definitiv, au dărâmat regimul sovietic din Moldova: „Oameni buni! Evenimentele din Moldova pot să ia o turnură imprevizibilă, dacă toţi noi vom continua să ne comportăm într-un mod iresponsabil. Ceea ce s-a întâmplat duminică, 28 ianuarie, dovedesc că luciditatea şi corectitudinea sunt înlocuite cu scandaluri, cu scandarea lozincilor extremiste, cu acţiuni necontrolate. Noi, oamenii de cultură, ne adresăm către toţi locuitorii republicii cu următorul apel. Să cugetăm asupra acţiunilor noastre, să dăm dovadă de cultură politică în discuţii, în conversaţii. Nicio societate nu poate să-şi rezolve problemele folosind violenţa ca singur instrument. Acest adevăr a fost confirmat întru totul de evenimentele din Carabahul de Munte, Armenia şi Azerbaidjan. […] Noi considerăm că în republica noastră au venit la conducere oameni care înţeleg situaţia altfel decât predecesorii lor. Este în curs de pregătire plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova, care intenţionează să facă lumină asupra mai multor lucruri, să dea o apreciere situaţiei actuale, să identifice o soluţie pentru a depăşi această situaţie de impas. […] Noi vă îndemnăm pe voi, oameni de bună credinţă, să fiţi mai echilibraţi, să nu le permitem să ne ducă cu atâta uşurinţă de nas tot felul de aventurieri care proclamă lozinci negândite şi doar provoacă dezordine şi haos cu manifestaţiile lor şi cu mitingurile neautorizate, şi care – noi suntem siguri de asta – niciodată nu vor duce la soluţionarea problemelor republicii şi la înflorirea ei”.

Deci, Dabija, alături de alţi oameni de cultură, în februarie 1990, la mai bine de jumătate de an după ce s-a constituit deja în mod oficial mişcarea de eliberare naţională, lua apărarea Partidului Comunist, îndemna oamenii să nu participe la acţiuni stradale anticomuniste, iar pe cei care manifestau împotriva regimului comunist, poetul nostru naţional şi patriotul de paradă N. Dabija, care mai pretinde că a fost şi mare luptător anticomunist, îi eticheta drept extremişti, aventurieri care provoacă dezordine şi haos cu manifestaţiile lor şi cu mitingurile neautorizate. În opinia lui Dabija, manifestanţii anticomunişti nu sunt în stare să contribuie la soluţionarea problemelor ţării şi la „înflorirea ei”, pe când plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova poate să facă lumină asupra mai multor lucruri şi „să identifice o soluţie pentru a depăşi această situaţie de impas”. Acest lucru trebuie să-l cunoască cei care vor merge duminică să voteze.

Dabija, poetul comunist de curte

Şi încă ceva. N. Dabija susţine că el nu a scris poezii închinate Partidului Comunist şi ocupanţilor sovietici. Nimic mai fals. În ediţia de vineri, 29 ianuarie 1988, a ziarului „Tinerimea Moldovei” Dabija publică o pagină întreagă cu versuri de-ale sale. Versuri patriotice şi naţionale, nimic de zis, doar că, la o analiză poetică mai profundă, unii ar putea să le găsească mai mult declarative şi cam deşănţate, poezii din care lipseşte metafora. Dar asta este o latură care nu priveşte analiza din această pagină. Surpriza constă în faptul că Dabija începe această culegere de versuri patriotice din „Tinerimea Moldovei” cu un text versificat închinat lui Lenin.

Amintesc că Nicolae Dabija în prezent este cel mai mare susținător al lui Gheorghe Viță, fost procuror, despre care am scris ieri: Gheorghe Viță a numit tinerii ”O BANDĂ DE NARCOMANI”