Monthly Archives: October 2012
Tema UNIRII este doar o momeală, pentru unii
Tema UNIRII aprinde spiritele în Moldova la orice oră. Chiar azi, când Vitalia Pavlicenco împlinește 59 ani, în pofida vârstei înaintate și ambițiilor greu de stins, această temă ar putea provoca un război de idei, între ai lor, ai voștri și ai noștri. Cele trei părți, în care a fost dispersată populația Moldovei, de nații diferite și cetățenii de tot felul, nu se pot împăca cu unele lucruri, nici cu istoria, iar din această cauză unii decid să abuzeze de gândurile și convingerile acestora.
Am achitat 400 lei amendă, pentru transparență în cazul UNIMEDIA
În timp ce flăcăii de la UNIMEDIA afișează bannere pe site și fac interviuri cu diverse ”personalități” notorii din Moldova, precum și publică apeluri către societatea civilă și cei interesați despre situația în care se află portalul de știri, invitând la ședința de judecată, eu am achitat amendă de 400 lei, pentru transparență în cazul UNIMEDIA.
(Date oficiale) JurnalTV este urmărit de circa 1800 de telespectatori
Jurnal.md a dat știrea bombă, din dimineața aceasta: ”Jurnal TV – lider absolut la audiență // GRAFIC” (link desigur nu voi da la blogul pe care stă știrea), din care ne informează că JurnalTV este urmărit de circa 1800 de telespectatori.
Mă gândeam că după atâta vreme de la lansare ar fi obținut o audiență mai bună însă, din fericire pentru mine, nefericire pentru ei, auditoriul televiziunii nu este chiar mare. Cel mai tare m-a înveselit faptul că știrea bombă ”a fost” citită de peste 8000 persoane, cu peste 4 ori mai multe persoane decât urmăresc TV-ul.
Încă 2 deputați pentru modificarea Constituției și 0 deputați pentru a-l scoate pe Ghimpu de la putere
Pentru adoptarea Legii cu privire la modificarea Constituției mai sunt necesare două voturi, adica încă doi fugari de la PCRM. Potrivit art. 143 Constituția Republicii Moldova, ”Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi”.





