Monthly Archives: October 2013
Vlad Filat și Vlad Plahotniuc au conștientizat pericolul comunist și se aruncă ambii în luptă
Pentru că ieri au apărut comentarii prin care se spunea că doar Plahotniuc a fost eroul zilei, azi am decis să scriu un articol despre cei doi lideri politici importanți din Moldova – Vlad Filat și Vlad Plahotniuc.
Fiecare cu păcatele sale, dintre cei doi Vlazi, însă se pare că Uniunea Europeană le-a înaintat ultimatum și a mai pusă hotar pentru anumite acțiuni a acestor doi, proprietari de partide.
Unul a rămas fără funcție mai devreme, altul a renunțat la funcția de deputat ieri. Probabil s-au înțeles în privința aceasta, pentru ca fiecare să nu ocupe funcții importante în stat, dar, tot înțeleșii probabil fiind, să coboare printre oameni și să discute cu ei despre importanța și beneficiile integrării în Uniunea Europeană.
Anterior am recomandat ca Liderul PLDM să renunțe la orgoliul său și să mai iasă prin lume, fără pază de corp și atât de multă securitate. S-a ținute mai mult de orgoliu decât de ce trebuie și a rămas la urmă că nu are de unde coborî printre oameni, decât de pe scările partidului său. Însă, chiar dacă a rămas fără funcția de premier, Filat a înțeles că cel mai bine este să înceapă discuțiile directe cu oamenii despre situația actuală și pașii care urmează să-i facă Moldova pe parcursul integrării în marea familie europeană. Îl apreciez pentru acest pas.
Pe cealaltă parte, înțeleși după cum am scris, atât Vlad Filat cât și Vlad Plahotniuc au înțeles pericolul comunist, care amenință să revină în Moldova, hotărându-se ambii să lase treburile zilnice de a sta santinelă la microfoane și tribune, schimbând modul de abordare a electoratului mergând la ei acasă, în localitate, în instituțiile în care lucrează aceștia, aruncându-se astfel în luptă deschisă cu comuniștii și structurile acestora din teritoriu.
Este de apreciat ce fac acești doi oameni politici, proprietari de partide, chiar dacă uneori ei nouă nu ne plac. Aici vreau să mai adaug că, pe fonul dezamăgirii în clasa politică din Moldova și în lipsa unei alternative sănătoase de a scăpa de comuniști, cred că peste un an vom fi nevoiți și siliți de împrejurări să votăm PDM sau PLDM, doar pentru a slăbi puterile PCRM cu adevărat, care în ultimul timp cresc tot mai mult prin suburbii.
A mai rămas un an până la următoarele alegeri și câteva luni până la următoarea campanie. Mă bucur că în sfârșit cei doi Vlazi au decis să înceapă campania electorală, mascată cum este ea, punând astfel umărul la dezorganizarea și destabilizarea comuniștilor, pentru că ei, pe zi ce trece, se coagulează în mai multe localități, ca o bubă mare, care poate exploda în orice timp.
Știu că mulți îmi vor sări în cap pentru acest articol, însă cei care găsesc soluții mai viabile de luptă anti-comunistă, până la Unirea cu România, îi rog să-mi spună care sunt.
O zi bună!

De ce s-a retras Plahotniuc din Parlament și care este motivul ascuns?
Astăzi am asistat cu toții la un eveniment politic pe care nu l-am așteptat, iar cei care gândeau la ceva interesant au rămas dezamăgiți de anumitu lucruri.
Unii au așteptat plecarea definitivă a lui Plahotniuc din politică moldovenească, însă acesta a plecat doar din forul legislativ, unde, dacă să fim sinceri, mai mult pierdea timpul.
Cine a reușit să înțeleagă mesajul vice-președintelui PDM, Vlad Plahotniuc, a înțeles mesajul corect prin care acesta nu că renunță la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pentru a se ocupa de organizarea partidului, care este de fapt o structură bine organizată deja, ci să se ocupe de dezorganizare comuniștilor.
Începând cu ziua de astăzi cred că începe o perioadă destul de fierbinte pe scena politică moldovenească, anume ce ține de dezorganizarea comuniștilor și a structurilor acestora, prost-intenționate. Consider că toamna aceasta se dă startul ruperii comuniștilor, iar ruperea și batjocora trebuie să fie până la finele lunii noiembrie, să nu mai reușească întreruperea căii integrării europene a Moldovei.
În acest moment este clar că Plahotniuc a rămas cam singurul care poate să le dea comuniștilor lovitura fatală. Asta pentru că le cunoaște organizarea pe interior, are bani și e un tip foarte ambițios.
M-am întrebat ce l-a determinat pe Plahotniuc să ia hotărârea asta, care presupune și unele riscuri. Răspunsul e simplu, comuniștii au depășit în ultima perioada linia roșie, dau semnale tot mai clare, cu elemente tot mai clare de lovitură de stat, în care arată cum vor să preia puterea. Plahotniuc știe foarte bine ce ar însemna revenirea comuniștilor la putere, nu doar îndepărtarea de parcursul european, ci și o răfuială politica cu liderii democrați.
Practic, liderilor Coalitiei nu le rămâne altceva de făcut acum decât sa iasă la bătaie. Rămâne de văzut cum se va poziționa PL și Mihai Ghimpu în aceasta luptă politică tomnatică.

România e a TA! Un proiect care va susține elevii români din Moldova
În curând va fi lansat un nou proiect, cu finanțare din România, prin care mai mulți elevi români din Moldova vor fi susținuți financiar cu burse lunare în mărime de 200 lei, precum și se vor susține școli cu predare în limba română.
„România e a TA!” va fi denumirea proiectului și va fi lansat în lunile următoare, după încheierea tuturor formalităților legale, pe teritoriul Republicii Moldova. Acest proiect este doar unul din cele destinate pentru Basarabia, care vor fi finanțate de către un grup de companii și organizații din România, mai mulți ani la rând.
Acum, proiectul „România e a TA!” se direcționează spre datoarea unor școli cu manuale de Limba și Literatura Română, să susțină 10 companii pe an cu câte o pagină web și promovare gratuită, să ofere câte șapte burse anual, începând cu anul 2014, timp de 9 luni, pentru 7 copii care au note foarte bune la Limba și Literatura Română, precum și la Istoria Românilor.
Salut un asemenea proiect și cred că în anii viitori vor fi tot mai multe, deoarece susținerea elevilor care au note bune la Limba și Literatura Română, precum și la Istoria Românilor, va stimul și mai multe studierea acestor două discipline, iar rezultatul va fi unul uimitor.
Aici trebuie să amintesc și despre cele spuse de Băsescu, ani în urmă, subliniind atunci că basarabenii ar trebui să vină în România să învețe istorie și să se întoarcă în Moldova să profeseze prin școli. Doar așa Istoria adevărată a românilor va fi cunoscută mai bine și dincolo de Prut.
*Nu Uitați! Duminică la București va fi un eveniment unionist. Cei care vor să participe sunt așteptați în Piața Victoriei din București.
Comuniștilor a fost explicată noțiunea de moțiune

Comuniștii au primit azi o lecție care nu va fi uitată de ei mult timp și se vor mai gândi când vor înainta moțiuni noi, împotriva Guvernului.
Deși au vrut să facă circ, pentru că moțiunea cu acest interes a fost depusă, comuniștii s-au ales, pe rând, cu lecții despre guvernare și democrație de la mai mulți deputați în Parlamentul Republicii Moldova, inclusiv de la premierul Iurie Leancă și unii miniștri.
Leancă a început discursul cu: ”Este important să-i ajutăm să revină la realitate, să nu mai lupte împotriva interesului poporului”. Apoi, premierul a dat citirii unui discurs al lui Voronin, în care acestea spunea că politica externă nu trebuie și nu poate afecta calea Moldovei spre integrarea în UE.
Citarea lui Voronin la sigur nu va fi arătată la AccentTV, pe OMEGA și alte posturi și pagini comuniste de pe internet, pentru că a fost o lovitură dură dată comuniștilor, de la tribuna Parlamentului.
Pe rând, în fața comuniștilor au ieșit mai mulți deputați din actuala coaliție de guvernare care la fel au bătut în obrazul Comuniștilor, care s-au aflat la guvernare mulți ani, reușind să strice imaginea Moldovei pe plan internațional. ”Acțiunile comuniștilor amintesc de perioada de până la 2009”, a subliniat Leancă.
După cum a spus și premierul, moțiunea de cenzură este o frământare a PCRM, pe care-i curmă de ceva vreme, în dorința de a strica parcursul european al Republicii Moldova, fără măcar să aibă mandat de la Moscova.
Am mai scris – Kremlinul nu are nimic cu partidul comunist din Moldova. Aceștia acționează singuri, doar pentru a recâștiga încrederea puterii imperialiste și să nu mai facă anticameră la cabinetul lui Putin. Acum alții sunt reprezentanții Rusiei, care culeg rezultatele din urmă protestelor comuniste, fără ași murdări mâinile.
Până la urmă comuniștii nu vor reuși să demită Cabinetul Leancă, dar s-au ales cu explicații a noțiunii de moțiune de cenzură.
Cu siguranță acum vor începe mai multe proteste, pentru că în următoarele 6 luni nu mai pot depune moțiuni de cenzură, conform procedurii.
Discursul Prim-ministrului Iurie LEANCĂ la ședința Parlamentului din 17 octombrie 2013
”Stimate domnule Președinte al Parlamentului,
Doamnelor și domnilor deputați,
Onorată asistență,
Sunt onorat că am posibilitatea să vin în fața Parlamentului pentru a vă prezenta rezultatele obținute de Cabinetul de miniștri în cele peste 4 luni de activitate. În același timp, voi folosi acest prilej pentru a face recurs la memoria reprezentanților PCRM, care au inițiat această moțiune de cenzură, pentru că eu consider că e important să-i ajutăm să revină la realitate, să revină printre oameni, să nu mai lupte împotriva intereselor lor și ale țării.
Întâi de toate, haideți să vedem ce reprezintă această moțiune și care sunt efectele pe care speră să le obțină inițiatorii ei, dincolo de discursurile populiste pe care le-am auzit cu toții. Este evident că nu vorbim despre o moțiune argumentată serios, nici nu avea cum să existe o astfel de argumentare atunci când vrei să demiți un Guvern învestit recent.
Moțiunea este una eminamente politică, ea reflectă frământările PCRM din ultima perioadă, se înscrie în așa-zisa revoluție a comuniștilor, care s-a transformat într-o luptă cu instituțiile statului, în agresiuni fizice la adresa forțelor de ordine, în injurii și în multe alte gesturi care ne aduc foarte bine aminte de perioada de până la 2009.
Dacă obiectivul politic al PCRM este acela de a dărâma din nou Guvernul pentru a provoca o altă criză politică, care să ducă la alegerile anticipate atât de dorite de ei, pentru mine, ca Prim-ministru, dar și pentru colegii din Coaliție, este vital să ne opunem loviturii fatale pe care comuniștii speră să o dea țării noastre.
Onorată asistență,
Pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă astăzi, vă propun să dăm puțin timpul înapoi și să vedem de unde am plecat și unde am ajuns.
La începutul anului 2009, Republica Moldova era la un pas de colaps, izolată de lume și plină de datorii. Deficitul bugetar era imens, iar economia țării era în plină cădere. Toată Europa vorbea despre Moldova ca despre un stat eșuat.
Astăzi avem un buget echilibrat, am majorat pensiile, am reușit să obținem stabilitate şi creștere economică şi am încheiat negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, inclusiv Acordul privind comerţul liber cu UE.
În 2009, țara noastră suferea de opresiune comunistă. Regimul autoritar a fost înlăturat, în primul rând, de cetățenii țării noastre, care au protestat față de fărădelegile comuniștilor. Poporul a hotărât atunci că viitorul Moldovei este unul european și a adus partidele pro-europene la putere. Cu profund regret, unii chiar au plătit cu viața ca acest lucru să devină realitate.
Din cauza actelor de tortură şi relelor tratamente comise de guvernarea comunistă în urma evenimentelor electorale din aprilie 2009, Republica Moldova a pierdut mai multe cazuri la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, ce ne-au costat o avere pe noi, toţi contribuabilii. Nicio sumă însă nu va putea, în mod real, să aline suferința îndurată de cei care au căzut victime metodelor opresive ale comuniștilor.
Din 2009 până astăzi, s-au făcut multe pentru a dezvolta în țara noastră o democrație bazată pe supremația legii. Suntem însă abia la început de drum, avem de luptat cu schimbări de mentalitate, cu corupția din justiție și alte instituții de drept, iar acestea sunt obiective prioritare pentru Guvernul pe care am onoarea să îl conduc.
Ceea ce pot să spun sigur, astăzi, este că avem o societate mult mai deschisă și mai democratică decât am avut în anii 2001-2009. Până și opoziția comunistă se bucură de libertatea de exprimare pe care a suprimat-o cu atâta zel cât s-a aflat la putere. Comuniștii pot umbla astăzi nestingherit pe străzi și striga cât îi ține gura că vor revoluţie. Asta în timp ce partidele democrate şi europene nu puteau manifesta pe timpul guvernării comuniste, fără riscul vreunui dosar fabricat și motivat politic.
În 2009, Moldova nu exista pentru comunitatea internațională. Nimeni nu ne lua în serios, eram un stat închis, fără credibilitate atât la Bruxelles, cât și la Moscova.
Odată cu schimbarea puterii, acest lucru a fost reparat, iar relaţiile externe și imaginea țării au fost restabilite. Am muncit și vom continua să depunem eforturi susținute ca să construim o relație cu Federația Rusă bazată pe previzibilitate și constructivism.
Și suntem în pragul parafării unor acorduri istorice cu Uniunea Europeană, care vor face dezvoltarea noastră ireversibilă, deoarece vor deschide calea spre schimbări mult mai profunde, creștere economică, respect mult mai larg al drepturilor omului, dar și libera circulație în țările europene.
Moldova comunistă a fost o Moldovă falimentară, izolată și divizată.
Moldova în proces de integrare europeană poate că nu a avut parte de stabilitate politică suficientă, dar cu certitudine s-a mișcat în direcția corectă: a scăpat de stagnare și suprimare, a fost salvată de la colaps economic.
Onorată audiență,
Cu voia dumneavoastră, voi menționa în continuare principalele realizări ale Guvernului, fără a vă obosi cu prea multe cifre și date, pe care le cunoaștem cu toții:
Cabinetul de miniștri a continuat calea dezvoltării statului, începută de Guvernul condus de colegul meu, Vlad FILAT. Programul de modernizare bazat pe modelul European a devenit un program plauzibil de dezvoltare a țării noastre. Avem acum șansa istorică să mișcăm Moldova, să avansăm la un alt nivel.
Oamenii sunt cei care au nevoie, în primul rând, de această cale de modernizare. Cetățenii sunt cei care merită judecători cinstiți, instituții funcționale și independente, au nevoie să le fie garantată proprietatea privată și drepturile individuale, merită un mediu de afaceri lipsit de constrângeri critice. Iată care este rețeta noastră de consolidare, de depășire a înapoierii economice și sociale, dar și de luptă cu sărăcia.
Am trecut în ultimii ani prin mai multe încercări, prin crize politice, dar am reușit să ieșim cu bine din ele, să nu deviem de la obiectivele pe care ni le-am fixat și să formăm o echipă guvernamentală competitivă, angajată plenar în promovarea politicilor îndreptate spre bunăstarea oamenilor.
Am tras învățăminte cu toții, și anume că interesul țării, cel al cetățeanului este suprem! Atmosfera actuală calmă, matură, sănătoasă, demonstrează că am înțeles cât de serioasă este misiunea ce ne revine și cât de mare este responsabilitatea pe care ne-am asumat-o.
De asemenea, am reușit să ieșim din dezastrul economic în care ne-au băgat comuniștii. Nivelul de sărăcie a scăzut de la 26,3 la sută în 2009 la 16,6 la sută în 2012. Știu că încă nu e suficient, dar e important că am reușit să oprim declinul economic, iar acum suntem pe un trend pozitiv.
În ultimii patru ani, am avut o creștere cumulativă economică ce a depășit așteptările observatorilor externi și interni, de aproape 20 %. Constat cu satisfacție că vorbim despre una dintre cele mai înalte creșteri economice în Europa Centrală și de Est.
Creșterea continuă a exporturilor este unul din principalii indicatori care vorbesc despre tendințe economice sănătoase. În timp ce în perioada guvernării comuniste, valoarea maximală a exporturilor a fost de circa 1,6 miliarde de dolari, de când ne aflăm la putere volumul acestora a crescut la 2,16 miliarde în anul 2012, iar pentru anul în curs anticipăm un nivel de aproape 2,4 miliarde de dolari.
Opoziția de multe ori invocă faptul că guvernul s-a înglodat în datorii externe. Vreau să vă aduc doar câteva cifre care să demonstreze inconsistența acestor argumente și care arată că situația este confortabilă. Ponderea datoriei externe contractate de Guvern a scăzut de la 19,2% din PIB în anul 2010 la 16,2% estimate în acest an.
În țară sunt în plină desfășurare proiecte de infrastructură, inclusiv investiții în drumuri, fapt ce permite angajarea unui număr considerabil de cetățeni în câmpul muncii.
Am spus-o și o voi spune și azi: nici eu și niciunul din membrii coaliției nu suntem pe deplin mulțumiți de ce am făcut și realizat de când am preluat puterea în toamna anului 2009.
Sunt conștient de faptul că nu am răspuns pe măsură tuturor așteptărilor pe care cetățenii le-au avut și le mai au. Nu ne-am mișcat suficient de repede și așa cum ne-am dorit în crearea locurilor de muncă, în combaterea corupţiei şi în îmbunătățirea infrastructurii.
Lupta cu corupția este o provocare enormă, dar și una vitală pentru țara noastră. Sistemul judecătoresc are nevoie urgentă de o reformă profundă, pe care o vom realiza, chiar dacă ne confruntăm cu o opoziție puternică din interior. Chiar ieri, Cabinetul de miniştri a aprobat trei proiecte de legi menite să înăsprească sistemul de sancţionare a judecătorilor şi să-i facă mai responsabili pentru deciziile pe care le iau.
Cetățenii noști văd viitorul Moldovei diferit. Majoritatea leagă viitorul țării noastre de Vest, o bună parte – de Est. Dar cu toții își doresc o societate cu o justiție credibilă, ce se bucură de încrederea oamenilor, cu un mediu de afaceri prosper și protejat. Toate acestea pot fi obținute, chiar într-un termen relativ scurt. Dar pentru asta trebuie să ne adaptăm regulilor din țările cu democrații avansate, prospere, să aplicăm standardele europene la noi acasă.
Este regretabil că, fiind dominați de setea de putere, comuniștii au distorsionat complet și au prezentat eronat calea realistă de dezvoltare a țării noastre. Când erau la putere, ei înțelegeau foarte bine că aceasta este singura opțiune corectă, și chiar s-au declarat convinși că Europenizarea și Euro-integrarea sunt prioritare pentru Moldova și că alternative nu există.
Iată ce spunea președintele PCRM, Vladimir Voronin, într-o conferinţă de presă ţinută pe 12 iulie 2006: „Indiferent de provocările pe plan extern, politica Moldovei de modernizare europeană şi integrare este ireversibilă şi nu poate fi subiect de discuţii”.
Subscriu deplin acestei declarații. A fost corectă atunci și este corectă și acum. Integrarea Europeană este singura cale de a moderniza Moldova. Subiectul integrării europene a devenit subiect de speculații pentru comuniști în momentul în care au pierdut puterea. De atunci, sunt gata să-și calce în picioare propriile lor afirmații, doar ca să revină la putere. Ca om, pot să le înțeleg supărarea că au fost nevoiți să stea în opoziție mai mult decât se așteptau, dar ca Prim-ministru voi face totul pentru ca Moldova să nu fie deviată de la parcursul ei european.
Onorată asistenţă,
În ultima perioadă asistăm destul de des la o abordare nouă în politica noastră, nefericită de altfel, acea în care un partid încearcă să ajungă forțat la putere, folosindu-se de necazurile oamenilor. Este vorba de PCRM care vrea să mai dea azi o lovitură, să dărâme Guvernul. Pentru mine a fost șocant să văd cum comuniștii s-au bucurat de necazul oamenilor, atunci când a fost suspendat exportul vinurilor moldovenești în Federația Rusă. În timp ce la Guvern încercam să găsim soluții pentru a-i proteja pe producători de efectele acestei decizii, liderii PCRM își exprimau public satisfacția pentru dificultățile create.
În același cadru se înscriu și minciunile pe care le-au exprimat public despre Uniunea Europeana și jignirile aduse unor înalți oficiali europeni, care au tratat cu prietenie și deschidere țara noastră și datorită cărora Moldova a beneficiat de o susținere financiară consistentă. Ei nu înțeleg că prin astfel de acuzații nu ne atacă pe noi sau pe partenerii noștri externi, ci atacă viitorul Moldovei.
În opinia mea, acest tip de politică este unul falimentar și nu are nicio legătură cu modul în care activează în țările civilizate un partid de opoziție. Dacă privim din 2009 încoace, PCRM nu a fost niciodată în opoziție, pur și simplu nu a putut accepta acest rol.
În ultimii ani, ei au fost pe drumuri, între putere și opoziție, dar eu sper că va veni momentul când ei vor înțelege că puterea nu se obține și nu se menține prin minciună, prin manipulare și prin violență.
Comuniștii mai au o șansă să își înțeleagă rolul de partid de opoziție, să revină la un comportament civilizat, firesc unei societăți democratice şi fac apel la ei să aibă o abordare constructivă.
Republica Moldova are nevoie de stabilitate politică, are nevoie de un Guvern funcțional, de un Parlament eficient, de o opoziție constructivă, de consolidarea întregii societăți spre binele cetățenilor noștri și nu de haos, de ură și dezbinare, de alegeri anticipate. Prin urmare, stimați deputați, vă invit să respingeți moțiunea de cenzură și să confirmați încă o dată sprijinul pentru calea europeană pe care o urmează Moldova.
Stimați deputați,
Guvernul a fost nevoit să ia decizii dificile, dar necesare, pornite din realitatea pe care o traversăm.
Decizia de a nu participa la emisia unor noi acțiuni a Băncii de Economii a fost necesară, dar și foarte complicată. Ea s-a făcut după o analiză atentă a posibilităților pe care le aveam, iar la bază a stat interesul ca BEM să fie salvată.
Din capul locului vreau să subliniez că Guvernul s-a pomenit în situația în care a trebuit să rezolve o problema creată de managementul prost al Băncii, încă din vremurile când comuniștii erau la putere. Iată de ce am insistat și voi insista ca Procuratura și alte instituții abilitate să-și facă datoria și să-i tragă la răspundere pe cei care au decapitalizat Banca.
S-a ajuns la situația în care BEM a avut nevoie de recapitalizare masivă. Fără acest lucru, banca s-ar fi prăbușit, iar pensiile, salariile şi locurile de muncă pierdute ar fi cauzat turbulențe sociale. Astăzi este evident pentru toată lumea că anume acesta era obiectivul PCRM, însă noi ne-am propus să evităm dezastrul.
Guvernul nu a putut admite ca problemele Băncii de Economii să afecteze întreg sistemul bancar sau să pună vreo clipă sub risc economiile și mijloacele de existență ale oamenilor. Peste 2 milioane de oameni sunt deponenţi la Banca de Economii. Suma totală a depozitelor depăşeşte 3 miliarde de lei. Aceşti bani erau în pericol şi aceşti oameni erau supuşi unui risc major de a-şi pierde economiile. Comuniștii știau foarte bine asta și astăzi critică atât de vehement ce s-a întâmplat la BEM, pentru că au pierdut o uriașă oportunitate de a scoate oamenii în stradă și a crea o criză socială care le-a fi permis să revină forțat la putere.
Oamenii însă nu trebuie să sufere în urma managementului defectuos sau a iresponsabilității unor politicieni din opoziție. Guvernul nu trebuia să intervină din contul taxelor plătite de contribuabili ca să salveze banca.
De altfel, legalitatea şi corectitudinea deciziei aprobate de comisia guvernamentală a fost verificată, la solicitarea mea, de toate instituțiile abilitate, care au confirmat caracterul legal al hotărârii.
Decizia a fost departe de a fi ideală, dar ne-a permis să readucem stabilitatea la Banca de Economii. O investiție de un miliard de lei în schimbul a 22% din acțiuni a scos în afara oricărui pericol economiile făcute de cetățeni, dar a permis statului să își mențină dreptul de veto ca să își protejeze interesele.
Mai mult, veniturile aduse de Banca de Economii din 2010 până acum au fost modeste, de aproape 6 milioane de lei. În condiţiile în care se va face o administrare corectă, cota de 33% deţinută în prezent, va aduce venituri mult mai mari.
Acum, prioritară pentru noi este restabilirea încrederii în BEM şi o contribuţie importantă în acest sens o va avea misiunea internaţională de audit care va efectua un diagnostic și, împreună cu Banca Mondială și FMI, va constata, sunt convins, „însănătoşirea” Băncii.
La fel, decizia de a concesiona aeroportul Chişinău a fost condiționată de necesitatea de modernizare a Aeroportului și anume de ajustarea în termeni cât mai restrânși a infrastructurii aeroportuare la un număr mult mai mare de zboruri.
Cunoașteți că după semnarea Acordului privind Spațiul Aerian Comun dintre UE și RM a avut loc o majorare semnificativă a numărului de zboruri operate spre UE. Această tendință se va menține și în următorii ani se va extinde și pentru alte regiuni din afara Uniunii.
Potrivit contractului de concesionare, 245 de milioane de euro vor fi investiţi pentru dezvoltarea aeroportului. Astfel, vor fi create condițiile pentru atragerea unui flux mult mai mare de oameni de afaceri și turişti care vor veni în ţară. Modernizarea Aeroportului mai înseamnă crearea locurilor de muncă în construcţii, afaceri, turism şi industria hotelieră.
Tentativa de subminare a procesului de creare a unui număr impunător de locuri de muncă prin răspândirea de zvonuri şi falsuri este nimic altceva decât un act de iresponsabilitate.
Aeroportul avea nevoie urgentă de investiţii. O astfel de investiţie din bugetul statului a fost imposibilă. Iată de ce a fost transferat la un management privat – o cale mai sigură şi rapidă de dezvoltare.
Am dispus publicarea contractului. Investiţia va fi monitorizată cu maximă atenţie şi sunt convins că toţi cei care pun la îndoială această decizie vor vedea deja la anul primele rezultate la Aeroportul Chişinău.
Cei care vor să anuleze aceste acorduri, ar anula, de fapt, câteva mii de locuri de muncă ce vor fi create în următorii ani. Dreptul opoziţiei de a monitoriza și verifica acțiunile guvernării este legitim și absolut necesar. Dar comuniștii nu le-au verificat, le-au criticat doar. Dacă le-ar fi verificat, ar fi constatat, de exemplu, că soluția aleasă în cazul BEM este una dintre variantele propuse chiar de PCRM. Dar și în acest caz, ca și în cazul subiectului integrării europene, comuniștii și-au schimbat obiectivele din mers, în funcție de agenda lor politică. Interesul țării a rămas pentru ei, și de această dată, în afara agendei.
Stimați deputați,
După acțiuni ca cea de azi, dar și după alte acțiuni la fel de iresponsabile, sunt sigur că oamenii se întreabă ce urmează să se întâmple cu Guvernul, cu ţara, cu fiecare din noi.
Răspunsul meu este simplu: Guvernul va continua să muncească pentru ca oamenii să aibă o viață mai bună! Componentele Coaliţiei Pro-Europene vor continua să lucreze împreună, pentru a asigura echilibrul politic atât de necesar în perioada care urmează.
Programul de guvernare nu este presărat cu promisiuni, ci cu acţiuni clare şi rezultate palpabile pe care le vom obţine. Vom continua să creăm locuri de muncă şi să atragem investiţii străine.
De asemenea, vom grăbi mersul lucrărilor de reabilitare a infrastructurii din ţara noastră, ceea ce va îmbunătăţi şi condiţiile de trai ale oamenilor, în particular la sate.
Nu trebuie însă să uităm faptul că pentru mulţi dintre concetăţeni, efortul nostru de a construi apeducte sau sisteme de irigare contează mult mai mult decât dezbaterile ideologice pe care le purtăm aici.
Cu toate acestea, voi menţiona că partidele din arcul guvernamental sunt Pro-Europene nu doar din idealism, ci şi din pragmatism și devotament pentru interesul nostru naţional.
Integrarea Europeană este un proiect cu multiple efecte pozitive. Ne dorim să devenim membri ai Uniunii Europene deoarece aceasta este singura cale viabilă de a moderniza statul. Ne dorim acelaşi parcurs spre prosperare pe care l-au urmat partenerii noştri din Țările Baltice, Polonia, Bulgaria sau vecinii noştri din România.
Ca să trăim mai bine, trebuie să facem schimbări în bine. Schimbări de rezultatele cărora ne vom bucura indiferent de momentul în care vom adera politic la UE. Dacă însă nu vom promova reformele necesare, vom rămâne săraci și fără perspectivă. Vom ajunge să fim conduși de oameni care fac și spun lucruri iresponsabile. Aș aminti o declarație șocantă a liderului PCRM, care compară Uniunea Europeană cu acțiunile Germaniei naziste şi acuza Europa că ar pune la cale un Plan Barbarossa împotriva Rusiei, prin intermediul Moldovei.
Prin astfel de declarații, comuniştii au încercat fără succes să ne certe cu partenerii noştri din Federaţia Rusă, au încercat să ne rupă de partenerii noștri din UE. Strategia comuniştilor este simplă și azi e vizibilă pentru toată lumea: Dezbină şi pune mâna pe putere! Ei se bucură de orice necaz prin care trec moldovenii, atâta timp cât se pot folosi de el pentru a mai face un pas spre putere.
Integrarea noastră europeană nu a fost şi nici nu este îndreptată împotriva unor relaţii bune cu Federaţia Rusă, pe care Guvernul şi le doreşte, de altfel. Cei care încearcă să le contrapună dau dovadă de lașitate și lipsă de argumente, caută pretexte ca să atace Cabinetul de miniştri cu orice preţ. Sunt convins că Federaţia Rusă este, la fel, interesată ca cetățenii din Republica Moldova să o ducă bine. Același lucru îl vor toți partenerii noștri externi. Și este cel puțin ciudat să vezi că cei din afară ne vor binele și ne ajută, în timp ce pe interior, PCRM duce lupte disperate pentru a reveni la putere, chiar dacă trebuie să dezbine întreaga Moldovă.
Ceea ce încearcă astăzi PCRM să facă, este să dea jos un Guvern ales pe care democratică, în alegeri libere şi corecte.
Comuniştii pretind că vor o revoluţie de catifea, dar nu le-a ieșit, asta pentru că istoria ne arată că ei se pricep doar la revoluţii sângeroase.
Nu în zadar, unii lideri comunişti au comparat revoluţia pe care o pun la cale cu revoluţia bolşevică din 1917. Ne amintim cu toţii ce dezastru a urmat după acel eveniment tragic: milioane de oameni au fost ucişi, oamenii de cultură şi inteligenţa rusească a fost nimicită. Şi iată că auzim în anul 2013 că Partidul Comuniştilor îşi doreşte o asemenea revoluţie. Iată de ce vă vorbeam mai devreme că avem nevoie de schimbări radicale de mentalitate, să începem să trăim în prezent, să ne adaptăm la vremurile în care trăim, nu să ne lăsăm atrași în primitivism.
Comuniştii au pierdut bătălia de idei, de aceea au ieşit în stradă. Iresponsabilitatea lor pune în pericol însă democraţia şi interesul naţional al Republicii Moldova.
Iată ce se ascunde în spatele moţiunii de cenzură iniţiată de comunişti – un act politic, generat de boala după putere și din interesele meschine ale PCRM, nu din interesele țării noastre!
Noi ar trebui să discutăm despre dezvoltarea ţării, îmbunătăţirea condiţiilor în şcoli, spitale, crearea locurilor de muncă. Noi ar trebui să discutăm despre cum să întoarcem justiţia cu faţa spre oameni.
Comuniştii nu au ce să ne spună. Ei nu au soluţii la problemele pe care le-au creat şi pe care noi le-am moştenit. Ei pot doar să critice şi să se opună eforturilor noastre de a transforma ţara.
Iată de ce acuzaţiile lor sunt nefondate şi aberante. Şi acestea se înteţesc pe măsură ce ne apropiem de reuniunea Parteneriatului Estic de la Vilnius, eveniment extrem de important în apropierea noastră de Uniunea Europeană, în construirea unui stat în care oamenii să aibă o viaţă cel puţin decentă.
În următoarele 12 luni vom accelera schimbările şi vom semna cu Uniunea Europeană Acordurile de Asociere, de Liber Schimb Comercial şi de Liberă Circulaţie, fără vize, în ţările europene.
Noi dorim să vedem Moldova mișcându-se înainte, să nu mai fie prinsă în capcana trecutului. Ca Prim-ministru, dar și ca cetățean, voi face tot ce-mi stă în putință pentru ca Moldovei să nu-i fie furat viitorul!
Ţara noastră merită să își trăiască visul european, iar Guvernul coaliției Pro-Europene va transforma acest vis în realitate! Vă mulțumesc!”
Revoluția de cafenea e pe sfârșite, însă Voronin spune că nu a început
Revoluția lui Voronin, din septembrie 2013, menționată în octombrie, a luat sfârșit în ziua când a început, însă ei nu vor să recunoască. Cu toate acestea, ieri, la postul TV7, bătrânul comunist a spus că ce a fost până acum e doar încălzirea, iar până la urmă va fi revoluție în Chișinău, de catifea, nu de cafenea.
Ieri, la emisiunea Politica, a fost rupt de rușine și luat peste picior despre revoluția lor. Tot acolo, Voronin a fost ținta celor care glumesc pe seama ”revoluției de cafenea”. Chiar dacă în studiou sunt puțini, în fața micilor ecrane au fost mii de oameni, care la fel cred că au glumit pe seama bătrânului, pentru că altceva nu aveai ce face.
Nu au fost mesaje încurajatoare nici pe Facebook și nici pe alte rețele de socializare, decât luare în derâdere a comunistului și a acțiunilor acestora de prost gust, care sunt menite în primul rând să reducă din imagina bună a Moldovei în UE, precum și să provoace teme pentru presa flămândă.
Ieri, până la urmă, am lăsat emisiunea înPROfunzime, de la ProTV, pentru câteva minute, alegând să-l privesc pe cunoscutul actor Vladimir Voronin, încă conducător al PCRM.
Pe lângă cele spuse de el, cu referire la revoluția de catifea, a mai spus ceva despre finanțarea partidului. A afirmat că partidul său are sponsori. Nu a precizat cine-i sunt sponsorii, dar știm că 8 ani cât s-au aflat la guvernare noi am fost cei care am cotizat zilnic, din impozitele noastre, la prosperarea și înflorirea partidului care se anunța un altfel de comunism decât era înainte.
Altceva interesant nici nu am auzit, ori eu prea repede am renunțat la acest om politic, trecut de ani și nesătul de guvernare, schimbând postul tv, la care am privit în continuare.
Deci așa, revoluția din septembrie va fi pomenită în octombrie și sărbătorită în noiembrie, probabil pe 7, numai că, de data aceasta nu va fi lovitură de stat ca pe vremuri, dar va fi o marcare a ”revoluției de cafenea” care nu a încurcat asocierii Moldovei la UE, acolo unde-i este locul.

Cavalerul Chirtoacă riscă să rămână fără grajd pentru calul său
Cavalerul Dorin Chirtoacă, lipsit acum de suportul AIE, riscă să rămână fără grajd pentru calul său.
Astăzi mai mulți consilieri municipali au propus inițierea unui referendum în vederea demiterii primarului, din motivele indicate în inițiativă.
Despre această ideea de demisie, în toamnă, am scris și mai devreme atât pe Facebook cât și pe blog. Iată că până la urmă cei care au gândit lovitura au ieșit la microfon și au spus-o, însă au nevoie de suficiente voturi pentru a fi susținută.
În ultimii ani, calul lui Chirtoacă a umplut Chișinăul cu bălegar și s-a bălegat în mai multe parcuri cu gherete, cu blocuri locative, magazine în mijlocul drumului și chiar un restaurant în Parcul din centrul capitalei (Cazul Sbarro). Tot acel cal s-a bălegat în capul locuitorilor capitalei, de fiecare dată când a avut ocazia. De nărăvaș ce este, a rupt majoritatea coșurilor de gunoi din centrul orașului, pe unde mai erau, iar de câteva ori a dat cu capul și a rupt acoperișurile mai multor stații de așteptare a transportului public, fără ca stăpânul acestuia să repare.
Cavalerul a mai reușit în ultimul timp să-i tragă sediu nou unchiului său, reparat cu peste 3 milioane de lei din bugetul localnicilor, precum și a reușit să inaugureze în octombrie un drum care pe foaie a fost gata în decembrie și făcut de altcineva decât spunea el.
A mai făcut multe, acest Cavaler fără nimic în cap, iar pentru munca sa silnică riscă să plece la odihnă, pe mult timp, alături de Mihail Fiodorovici.
Decizia probabil va fi luată miercuri, după ziua orașului, după ora 11 spre amiază.
Dacă sunt întrunite toate voturile necesare, apoi Chirtoacă urmează să caute un loc bun la Colonița, pentru calul său năzdrăvan, care nu vrea să mănânce jăratic de la un tip în coace.
Comuniștii vor să patenteze ”moțiunea de cenzură” ca ultima prostie în materie politică
Comuniștii vor… să patenteze ”moțiunea de cenzură” ca fiind ultima lor prostie în materie politică din Moldova. Până acum nu prea ați auzit de această noțiune, adica până în primăvara anului 2013. Acum aveți posibilitatea să auziți, chiar și azi, următoarele ”Comuniștii au depus monțiune de cenzură și doresc demiterea Guvernului”. Presa are grijă să transmită mesajul fiecărui cetățean.
Da, este adevărat. Comuniștii vor capul nu știm cui, dar îl vor și gata. Nu-l vor pentru putere, sau pentru a fura ceva din țara aceasta, de unde nu mai ai ce fura, însă vor cu toată încrederea să împiedice Moldova din drumul său european.
Probabil în cărțile citite de liderii comuniști nu există mai mare prostie, nepatentată, decât moțiunea de cenzură, iar altceva nici nu-i mai duce capul să facă. Probabil în aceleași cărți scrie că ulciorul merge de mai multe ori la izvor. Dar, nu de fiecare dată socoteala de la partid se egalează cu votul din Parlament. Au izbutit primăvara trecută și ar trebui să-și pună pofta în cui pentru a izbuti și această toamnă.
Ce nu înțeleg eu este de ce comuniștii împiedică aderarea Moldovei la UE dacă în Statutul partidului lor și chiar pe site este clar indicat că vor în Uniunea Europeană? Poate cineva dintre ei vor spune că sunt de fapt împotriva guvernării, împotriva lui Leancă, dar aș recomanda acestora, dacă au ceva personal cu acest om, să iasă undeva într-o conferință de presă, să spună ce au pe suflet. Or, dacă vor să scape de actuala guvernare să vină cu o moțiune de cenzură după evenimentul de la Vilnius și să caute susținere, dacă vor găsi.
Mai sus am scris despre reușita comuniștilor de primăvara trecută. Acum trebuie să ne dăm bine seama că istoria nu se mai repetă, iar monțiunea lor, pe lângă revoluția de cafenea, nu va da roade. Ba mai mult, comuniștii trebuie să se liniștească și să nu mai caute ieșire la Moscova, pentru că ieri nu ei au fost invitația la Moscova să fie felicitați, dar a fost invitat un om care a fost printre rândurile lor, dar a fost izgonit ca un câine și mințit așa cum numai Voronin și anturajul său poate.

A murit calul Cavalerului Dorin? Unde era când ”moldovanii” au dat peste Principe și Principesă?
Astăzi un grup de protestatari a blocat accesul la Monumentul Domnitorului Ștefan cel Mare, unde urmau să fie depuse flori de către reprezentanții Casei Regale din România, principesa Margareta şi principele Radu.
Până la urmă, au pus coroana de flori, în semn de recunoștință față de Domnitor, însă cu siguranță s-au simțit jigniți de dezordinea și anti-românismul din Moldova.
Nu l-am văzut în imagini pe Cavalerul Dorin Chirtoacă. Nu l-am văzut la depuneri și flori, precum nu l-am văzut să dea indicații polițiștilor să mențină ordinea publică, chiar dacă există o Direcție Municipală a Poliției.
Probabil din nou va sări la gâtul lui Mușuc, sau Cociorvă, chipurile nu au asigurat ordinea publică, dar aceasta nu va fi suficient, pentru că dacă nu-i Poliția vino Tu, Cavaler cu Ordin, sau ți-a murit calul?
Dacă să ne amintim, Chirtoacă a fost decorat, de aceeași Casă Regală, pentru activitățile sale de cultivare a românismului în Moldova. Atunci spuneam, nu doar eu, că acest Chirtoacă, Cavaler de Colonița, nu a cultivat nici-un pic de românism în Moldova, decât în cele câteva luni de campanie electorală, o dată la 4 ani, evident, pentru a trage foloase pentru site și pentru un grup de persoane organizate într-un partid, care poartă denumirea de Partidul Liberal, condus de un alt român renegat, Mihail Fiodorovici Ghimpu.
Astăzi Casa Regală, cred eu, s-a convins încă o dată despre ceea ce s-a spus după conferirea titlului de Cavaler primarului de Chișinău, cu pompoasa festivitate de la Castelul Peleș, unde Dorin a venit fără cal și îmbrăcat într-un frac mic, de sărea de pe el, deloc estetic.
Dacă cineva va scrie că trebuia să ne ducem în centru, așa cum a fost întâmpinat Băsescu, să știți că partea de vină este și a Casei Regale, vină trasă de mai mulți ani în urmă.
Totuși, a murit calul Cavalerului Dorin, sau unde era când ”moldovanii” au dat peste Principe și Principesă?
PS. În titlu am băgat intenționat cuvântul ”moldovani”, deoarece cei care au protestat astăzi se numesc ”moldovani” nu ”moldoveni”. Cu toții știm că moldovenii sunt români, mai ales că Parlamentul României a adoptat o lege prin care recunoaște toți moldovenii ca români. Probabil de aici și s-au intitulat marii patrioți în ”moldovani”.




