contoare

Monthly Archives: April 2012

Rușii sunt Campioni Europeni la Dans Latin!

Ca în fiecare an, am privit cu plăcere Campionatul European de Dans Sportiv, care a avut loc la Chișinău. Anul acesta am avut plăcerea să urmăresc concurenții pe Privesc.eu, iar Joia trecută am avut ocazia să fiu spectator la antrenamentele celor de la Codreanca.

La Dansul Latin, proba de astăzi, am avut așteptări mai mari, însă Codreanca și încă câteva cluburi de dans din Moldova au obținut locuri mai bune doar la categoriile de juniori, iar când vârsta a crescut, au scăzut și medaliile noastre. Până la urmă titlul de Campioni Europeni la Dans Latin a fost câștigat de niște slavi, din Rusia. Dacă mai mulți ani am fost deprins să ascult Imnul Moldovei, astăzi am auzit rușinat Imnul Imperiului Țarist Rus.

Mâine este campionatul Mondial, sper că Codreanca va urcă Țara noastră pe treapta I a podiumului!

Succes Codreanca, baftă Familia Guzun!

Vă amintesc că sâmbătă, 28 aprilie, ora 19:30 a fost dat startul competiției internaționale la dans sportiv ”Codreanca 2012”, cu desfășurare în or. Chișinău, la Palatul Republicii.

De la Minister până la Închisoare a fost cale doar de o zi!

Azi am avut o zi încărcată fizic și emoțional. La ora 7:00 m-am trezit cu aceeași supărare cu care m-am culcat ieri. Detalii aici. Așa cum am promis ieri, fiind un om responsabil și cu atitudine, am dus la Ministerul Afacerilor Interne sesizarea mea prin care am solicitat identificarea persoanelor care intenționează să arboreze în localitatea mea de baștină drapelul bicolor. Ieri, după ce am imprimat sesizarea MAI, am expediat-o prin email la minister. Astăzi am depus-o pe suport de hârtie. Despre comportamentul urât al doamnei de la biroul de audiență nu scriu aici. Poate un alt articol voi dedica destinsei doamne.

După ce am trecut pe la interne, am fugit în direcția CSJ, unde am participat la un proces de casare a unor prostii făcute de A. Colenco. Judecătorii s-au arătat destul de abili și competenți. Pe data de 5 mai vom afla verdictul lor. Așteptăm.

La Procuratura Generală am trecut după ședința de la CSJ, și am solicitat atragerea la răspundere a persoanelor care profanează simbolurile de stat prin scoaterea acestora de la onor și prin arborarea altuia.

Foto: Facebook.com/Departamentul Instituţiilor Penitenciare

La ora 14 am reușit să scap de MAI, CSJ și PG (aștept reacții pozitive din partea acestor instituții). La 14:30 a fost timpul pentru îmbarcarea în automobilul care ne-a dus la Penitenciarul de la Cricova, unde am făcut o mică inspecție a acestuia. În acest penitenciar stau cei condamnați de la 10 ani în sus și cei care au comis infracțiuni după o detenție anterioară (recidivist). Sunt din cei care au revenit chiar dacă au fost grațiați. Eugen Luchianiuc a zis că caut ceva special despre care să scriu că este rău. Cât am căutat aproape că nu am văzut nimic deosebit, doar că în odaia mare stăteau vreo 20 persoane de o partea a sobei și 4 persoane de altă parte. În prima parte paturile fiind cu două niveluri, iar după sobă doar un nivel. Nu am întrebat de ce, pentru că aveau să motiveze că nu se ajunge aer, e spațiu mai închis… e bine și așa.

Cel mai tare am fost surprins de faptul că în bucătăria închisorii este duș, unde bucătarul și asistenții acestora se spală înainte și după ce fac mâncare. Nu mă gândeam că igiena poate fi atât de bine pusă la punct. Bucătarul nu a avut timp, sa nu i-a dat prin cap să arunce puțin ulei peste halatul său. Finisase de făcut mâncarea însă haina lui era albă, iar la mânecă se vedea că acel halat nu a fost purtat de cel puțin 1 lună, posibil de la ultima vizită a ministrului de justiție.

M-a bucurat faptul că și după gratii oamenii tind spre ași căi păcatele, sau continuă să creadă în ceva suprem. Astfel, în Penitenciarul de la Cricova sunt reprezentanți a 5 confesiuni, care au liber de a intra în biserică sau în sala special amenajată în fiecare zi. Din toți cei 494 deținuți doar unul este evreu. În camera special amenajată pentru persoanele ne-ortodoxe erau exemplare a Bibliei, în rusă și română, literatură religioasă, Turnul de veghe, Treziți-vă, iar pentru unicul evreu erau sfeșnicele bifurcate, care sunt utilizate în ritualurile acestei culturi. Din punct de vedere al asigurării și respectării a drepturilor constituționale ce ține de apartenență la un cult creștin, acestea sunt respectate pe deplin. Potrivit reprezentanților instituției, comportamentul celor din alte confesiuni este mai bun decât a celorlalți. Motiv este că ei citesc Biblia și se înmoaie inima.

După ce am ”inspectat” mai multe locuri, am vizitat și școala de meserii a penitenciarului, unde învață 90 persoane mai multe îndeletniciri, iar la final primesc un certificat de la Ministerul Educației, unde nu este indicat faptul că a fost obținut în detenție, cu care se poate angaja în câmpul muncii după eliberare. Azi am aflat că fiecare deținut, când este scos după poartă în ziua ispășirii pedepsei, primește 2000 lei pentru a asigura acesta cu sursă de întreținere pe o anumită perioadă de timp, în care ori se întoarce acasă, ori găsește un loc de muncă.

Dar înainte de a ajunge la bucătărie, baie, sala de sport, biserică, sala de rugăciuni, școală profesională, am trecut prin cele 16 odăi frumos amenajate care se pun la dispoziția condamnaților atunci când vin rudele, cu care pot sta până la 3 zile. În ograda amenajată pentru vizite am văzut haine de copii mici și teren de joacă pentru copii. Domnul Câmpean Oleg, maior de justiție, a explicat că vin soțiile împreună cu copii. Uneori locul destinat vizitelor de scurtă și lungă durată este arhiplin de copii care se joacă.

Am trecut și pe la Bibliotecă. Bibliotecarul penitenciarului a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Mai are 5 ani până când va fi liber. De doi ani este bibliotecar și are grijă să coase în fiecare zi ziarele noi care vin la penitenciar.

Cel mai supărat pe mine cred că a rămas medicul. Dumnealui, deprins zi de zi cu deținuții, care trebuie să-i răspundă cu întocmai și să nu dea multe întrebări ca pe vremea URSS, de la început a fost puțin împotriva mea și nu prea reușea să răspundă la întrebări. Sub o masă mică de proceduri am văzut o tablă de șah. Am întrebat dacă au timp și pentru așa ceva. Medicul a spus că uneori după serviciu se joacă. Același maior, a informat cu mândrie că recent a fost campionatul de șah între colaboratorii penitenciarelor, dar și cel al deținuților. Au cu ce se mândri, chiar dacă nu au ocupat locuri de frunte. Până la urmă am reușit să mă împrietenesc cu medicul și a început să-mi arate sala de proceduri și alte birouri. Pentru că noi mergeam în urma colegilor, nu am reușit să vedem cabinetul stomatologic. În același timp, am simțit act de egoism în cele spuse de medic. Dar despre aceasta i-am promis că nu scriu. Bravo lui că a făcut ceva ce alții nu au. Și eu când am lucrat la Facultate am trecut mai multe lucruri de pe hârtie pe calculator. Era mai simplu. Acum toată Facultatea lucrează pe paza acelor tabele crete de mine.

La închisoarea de la Cricova sunt și doi psihologi. Doamna care se afla astăzi la serviciu a fost tachina-tă de Cristina Burlacu, de la care a primit mai multe întrebări.

După ce am vizitat Penitenciarul de la Cricova, am trecut la noul sediu al Detașamentul cu Destinație Specială ”Pantera”. Aceștia cu părere de rău au în dotare câteva hârburi de utilaj greu și câteva ”puști cu halice”, moștenite de la URSS. Șeful detașamentului, un Dom foarte amabil, a arătat că sunt gata să intervină în cazuri de inundații, cutremur sau altă calamitate naturală, iar pentru aceasta sunt amenajate câteva corturi în curte pentru cazarea și alimentarea sinistraților. În prezent se lucrează intens la construirea unui poligon de tir, unde vor fi instruiți angajații instituției. Ministrul Justiției, Oleg Efrim, prezent la DDS PANTERA a lansat invitația ca pe 1 septembrie să vizităm din nou acest Detașament, când sperăm că vom avea posibilitatea să vedem și tir-ul.

În cadrul Detașamentului sunt angajate persoane doar în bază de contract, iar dacă în termen de 3 ani un angajat nu susține probele de obținere a beretei purpurii, acesta este nevoit să plece, deoarece nu face față.

La sfârșitul vizitei, ne-am așezat la masa de discuție, unde bloggerii au propus unele îmbunătățiri a condițiilor din penitenciare. Detalii aici!

Spre sfârșitul zilei, ieșiți la libertate din Penitenciar și alte acțiuni, am avut parte de un amurg mai cultural. Am participat, împreună cu colegii bloggeri, la Decorarea poetului Dumitru Matcovschi. Detalii aici! Pentru această invitație și oportunitate mulțumim Guvernului României și Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Dacă depistați greșeli, rog să-mi dați de știre! Să ne auzim de bine!

În satul meu de baștină va fi arborat drapelul bicolor, iar acțiunile homosexualilor și confesiunile religioase interzise

UPDATE, 26 aprilie 2012: Portalul de Știri UNIMEDIA a publicat cererea mea către Procuratura Generală și au făcut o știre din cele relatate în articol. Primarul a fost în dimineața de joi la consilierul raportor, care a venit cu propunerea, și a spus acestuia că e mai bine să nu vină la ședință. Astfel, sub anumite motive, precum că lipsește raportorul și cererea nu este prea fondată, deși comisia a dat avizul pozitiv, subiectul a fost scos de pe ordinea de zi, iar drapelul nu a mai fost aprobat și nici arborat. Mulțumesc UNIMEDIA!

Azi am primit prin telefon înștiințarea că joi, 26 aprilie, ora 14:00, în sediul Primăriei, unde încă este atârnată mutra lui Voronin pe perete, va avea loc Ședința Consiliului Comunal Holoșnița, r. Soroca, din care fac parte ca consilier.

Pentru că eram ocupat, nu m-am interesat de ordinea de zi, crezând că într-o comună cu 1000 locuitori nu se pot întâmpla lucruri rele. Doar am luat act de convocarea Consiliului și înapoi la muncă.

Jumătate de oră în urmă, aflându-mă acasă, am fost sunat de un localnic, care a dorit cu toată îndrăzneala să-mi comunice ordinea de zi. Când am auzit s-au ofilit urechile și a început să fiarbă sângele în mine.

Astfel, comunistul nostru de primar, Gropa Veaceslav, cel care în campania electorală l-a lovit pe tatăl meu, ar fi întocmit împreună cu cei 9 consilieri comuniști ordinea de zi, printre care vor ca subiect este arborarea drapelului roșu-albastru pe clădirea Primăriei, recunoscut ca drapel unic; interzicerea manifestărilor minorităților sexuale și interzicerea întrunirilor organizate de confesiunile religioase.

Am lăsat odihna la o parte și am decis să scriu acum seara sesizări la Procuratura Generală și Ministerul Afacerilor Interne, pentru:

  1. stabilirea persoanelor care au întocmit ordinea de zi;
  2. stabilirea persoanelor care au fabricat și răspândesc prin țară drapelul bicolor;
  3. stabilirea persoanelor care se fac vinovate pentru tentativele uzurpării puterii de stat și ne-onorarea Drapelului Republicii Moldova.
În același timp, voi pregăti pentru consilierii din localitate, în scris, pentru fiecare, ce riscă în cazul când aceștia vor recunoaște ca drapel oficial pe cel bicolor (comunist) și pentru interzicerea manifestațiilor libere și garantate a confesiunilor religioase. Legea fundamentală garantează că organizațiile religioase care sunt înregistrate la Ministerul Justiției, și recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova, au dreptul să se întrunească și să desfășoare activități ce reies din cultura acesteia. În ordinea de zi este direct stipulat că toate confesiunile religioase, cu excepția celei ortodoxe, să fie interzise pe teritoriul comunei Holoșnița, r. Soroca.
Oare a venit timpul să deportăm comuniștii în Siberia?

Poetul Dumitru Matcovschi va primi, la Chişinău, decoraţia acordată de Preşedintele României

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău, organizează miercuri, 25 aprilie 2012, festivitatea de înmânare a decoraţiei Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, categoria A „Literatură”, poetului Dumitru Matcovschi.

Decoraţia i-a fost conferită poetului basarabean de către Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi va fi înmânată de către Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac.

Ceremonia de înmânare a distincţiei acordate poetului Dumitru Matcovschi va avea loc, în incinta hotelului Leogrand din Chişinău, în prezenţa a peste 150 de invitaţi şi este oferită „în semn de înaltă apreciere pentru abnegaţia şi perseverenţa cu care a promovat valorile naţionale şi culturale ale României, militând pentru respectarea drepturilor comunităţilor româneşti din afara hotarelor ţării şi contribuind la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni”.

În cadrul ceremoniei, Cristi Aldea Teodorovici va interpreta câteva piese pe versurile poetului Dumitru Matcovschi din repertoriul soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici.

Născut la 20 octombrie 1939 în satul Vadul-Raşcov din judeţul Soroca, Dumitru Matcovschi devine, peste ani, unul dintre cei mai mari poeţi ai Republicii Moldova recunoscut în critica literară pe plan internaţional şi un simbol al mişcării de renaştere naţională din Basarabia.

Debutând în anul 1963 cu placheta de versuri „Maci în Rouă”, Dumitru Matcovschi cade, pentru prima dată, victima regimului totalitar atunci când, cinci ani mai târziu, volumul său de versuri „Descântece de alb şi negru” este interzis de cenzura sovietică, fiind considerat subversiv. Poetul continuă, însă, lupta pentru limba română, iar în anul 1988, în calitatea sa de redactor-şef al revistei „Nistru”, devenită, ulterior “Basarabia”, are curajul să publice istoricul articol „Veşmântul fiinţei noastre” de Valentin Mândâcanu care a aprins flacăra conştiinţei naţionale în lupta pentru alfabetul latin. În revista „Basarabia” condusă de poetul Dumitru Matcovschi a văzut lumina tiparului şi Sfânta Scriptură în alfabet latin, sau „Doina” lui Mihai Eminescu.

În plin avânt al mişcării de eliberare naţională, la 17 mai 1989, Dumitru Matcovschi a suferit un accident tragic în urma căruia a scăpat cu viaţă în mod miraculos după şase luni de comă, urmate de peste 20 de intervenţii chirurgicale. Deşi marcat de acea întâmplare, Dumitru Matcovschi îşi continuă activitatea, opera sa constituind una dintre cele mai valoroase moşteniri lăsate literaturii române.

Aveți sugestii privind îmbunătăţirea statutului bursierilor statului român?

foto: buletindecarei.ro

La Palatul Victoria s-a desfăşurat astăzi, 20 aprilie, prima şedinţă a grupului de lucru, creat la nivelul Guvernului, pentru îmbunătăţirea statutului bursierilor statului român. Format din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Administraţiei şi Internelor, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Sănătăţii şi ai Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, grupul este coordonat de Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Eugen Tomac.

În cadrul întrunirii au fost analizate problemele cu care se confruntă tinerii veniţi la studii în România, identificând soluţii pentru îmbunătăţirea statutului acestora.

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni invită reprezentanţii organizaţiilor studenţeşti să transmită propuneri şi sugestii privind îmbunătăţirea statutului bursierilor statului român la adresa de email: [email protected]

Poșta Moldovei a modificat procedura de marcare a scrisorilor recomandate

simbol

ÎS ”Poșta Moldovei” a schimbat modalitatea de marcare a scrisorilor Recomandate. Dacă ați fost obișnuiți cu ștampilele R, trebuie să uitați de ele. Cerneală albastră pe plicuri nu va mai fi, iar în cazul scrisorilor expediate conform Registrului va trebui doar să le aranjați conform listei, fără a le mai numerota.

De câteva zile, la unele oficii,  a fost implementat codul de bare, înlocuind ștampila R. Astfel, noul cod de bare, imprimat pe o bandă cu lipici, va identifica Oficiul poștal și numărul de ordine a expedierii. La fel, codul de bare identifică și Țara de unde a fost expediată scrisoarea. Numărul este format din elementele: MD – Țara de origine (Moldova); 2012 – numărul oficiului poștal; 1110522… numărul scrisorii.

La expediere se scanează codul de bare și automat informația este stocată în baza de date a serviciului poștal, care poartă răspundere în cazul dacă scrisoarea nu a ajuns la destinație din motive ce nu țin de expeditor.

Pentru că am stat 1 oră în rând la poștă să expediez 7 scrisori, nu am reușit să sun la Ministerul TIC, în subordinea cui se află Poșta Moldovei, ca să aflu motivul trecerii la noul model de marcare. Însă, consider că aceasta a fost făcut în special de a combate corupția și falsificarea ștampilelor R, Aviz Simplu, Aviz Recomandat, chiar și a ștampilelor oficiilor poștale. Băieții deștepți falsificau aceste ștampile, iar cu plicurile pe care se aplicau ștampilele false, ”demonstrau” în instanțele de judecată că au expediat cereri prealabile, facturi, contracte, și tot așa mai departe. Sper că noua modalitate de marcare a scrisorilor va reduce înșelăciunea în aria business.

Vezi aici cum cu un strănut și-un pic noroc, poți avea buletin pe loc!

Buletinul și Pașaportul vor fi perfectate doar în câteva minute

Ieri, 18 aprilie, cu câteva zile înainte de nașterea lui Lenin, și cu 2 zile înainte de ziua când veteranii au anunțat că vor distruge monumentul de la Moldexpo, am participat la Offline cu Ministrul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor.

Am primit destul de multă informație, care trebuie să ajungă și la public. Ministrul, împreună cu colegii din Minister, în două ore de discuție, au informat despre ce au făcut și despre planurile pe viitor ale Ministerului. Așa cum a fost în cazul offline-lui cu Vlad Filat, și de data aceasta au fost informații offrecord.

Pentru că colegii bloggeri au scris deja în detaliu despre offline și informații cu privire la eliberarea documentelor, aș adăuga, sau poate că repet un coleg, despre procedura de eliberare a buletinului de identitate și a pașaportului străin.

Astfel, în curând vom avea buletine de tip nou. De mărimea unui card, care va avea o fișă de însoțire, necesară doar la votare. Noul buletin va avea același preț, dar se va perfecta în condiții mai simplificate. Săptămâna viitoare urmează să fie operate încă câteva modificări în legi, prin care cei de genul M, nu vor mai fi nevoiți să prezinte la perfectarea buletinului livretul militar sau adeverința de recrut. Pentru că Legea antidiscriminare încă nu a fost votată, nu am discutat ce va fi scris în buletin la compartimentul Sex. Dar, detaliul nou care va apărea pe cartonaș va fi adresa de domiciliu și două cipuri.

Atât buletinul de identitate cât și pașaportul vor fi eliberate doar în câteva minute. De fapt, acum în câteva oficii procedura durează până la 10 minute. 5 minute îți ia să aranjezi gulerul la cămașă și să intri în cabina unde trebuie să zâmbești ca să ieși frumos în fotografia de pe buletin. Curând, vor dispărea și cabinele de fotografiat, umbrelele și aparatul foto, pentru că Ministerul deja s-a gândit și va pune la fiecare operator câte un aparat special, cu care va face toate operațiunile, inclusiv de luare a amprentelor, pentru cei care doresc să facă un pașaport.

La același offline a fost demonstrat și utilajul mobil, pe care-l poți solicita acasă, și cu întreaga familie, cu doar puțin peste 400 lei per chemare, puteți perfecta pașaportul biometric. Mai multe detalii puteți citi pe blogul lui Radu Chivriga.

Au mai scris la temă: Ana CernomazRadu Chivriga, și alții

Filat și Plahotniuc au încheiat acord de lichidare a comuniștilor?

Potrivit unor surse, imediat după alegerea lui Nicolae Timofti în calitate de președinte al Republicii Moldova, cei doi lideri au încheiat un Acord secret prin care ar fi convenit să distrugă în mod civilizat Partidul Comuniștilor, și tot ce a mai rămas din imperiul economic ”Voronin”. Aceasta fără a mai băga în seamă micul Partid Liberal. Fiecare din ei au interese și motive separate, care nu se intersectează, respectiv nu încurcă planurilor, fiecare activând pe linii separat, utilizând puterea MAI, CCCEC și PG. Astfel, prin acordul secret semnat după alegerea președintelui, dar negociat cu ceva timp înainte, aceștia au stabilit un termen rezonabil în care trebuie să lichideze de pe scena politică PCRM și liderii acestui partid. Motivul grabei sunt alegerile parlamentare care vor fi în mai puțin de 3 ani, cu luarea în calcul a alegerilor anticipate, de care ambii lideri se tem.

Prin același Acord secret au stabilit că instituțiile media ce le aparțin nu vor da pe post știri defăimătoare în adresa PDM și PLDM. Peste câteva zile după parafarea acordului, liderul PLDM a apărut la emisiunea Replica, de al PrimeTV, fiind nevoit să se întâlnească din nou cu prezentatoarea Mihaela Gherasim, cu care ar fi avut o discuție mai aprinsă pe când aceasta activa la PublikaTV.

Până acum, în rândul politicienilor, pacea are efecte benefice doar pentru Vlad Plahotniuc. Acesta, lăsând autoapărarea continuă, s-a apucat să se ocupe de lucruri utile, susținând cauze sociale, iar marți a apărut cu un proiect de Lege prin care propune ca toți cei 101 deputați să fie aleși prin vot uninominal.

Pacea dintre cei doi politicieni este benefică pentru Cetățeni și Țară, însă unii dintre semnatari sunt geloși atunci când altcineva face prea mult bine. Aceasta fiind și riscul pactului de neagresiune, care poate fi rupt în orice moment, iar la TV vom vedea din nou certuri dintre PLDM și PDM, în persoana adevăraților lideri a acestor partide.

Costul realizării prevederilor actului nu-l cunosc, dar cu siguranță trebuie să fie un preț pus pe distrugerea PCRM și a lui Voronin. Primul pas a fost făcut: NIT  rămas fără licență!