14th
NOV
Studenții liberali doresc mai multe cazuri de viol, jafuri și omor?
Publicat în Social
Pe UNIMEDIA am citi știrea ”Studenții liberali vor liber în cămine”, pentru ca aceștia să poată reveni, măcar și în 4 membre, la patul din cămin.
Am fost președinte de Consiliu al Locatarilor timp de 7 ani. În primii ani de studenție, împreună cu alți colegi, la fel am solicitat ca căminele să nu aibă lacăte. Am fost ”lămuriți” repede de administrație. Atunci ne-am supărat tare de tot, am spus că nu mai suntem copii și putem să ne purtăm de grijă. Cu anii, am înțeles că administrația a avut dreptate, căminele studențești trebuie să fie închise de la ora 23:00 până la 6:00. Astfel se realizează pe o parte normele legale, din Codul Contravențional care spun că la ora 22:00 în locurile publice, în cămine, case particulare, alte localuri neizolate trebuie să fie liniște. Iar pe altă parte este siguranța noastră. Închiderea ușilor la ora 23:00 simbolic însemnă chemarea studenților la cămin. Studentul care a venit să învețe știe că seara trebuie să nu întârzie, iar a doua zi trebuie să fie la ore. În 7 ani am întârziat de 3 ori, de fiecare dată a fost motivat. În acești ani am înțeles cum e să răspunzi pentru un student care întârzie, iar când apare este cu capul spart, sau este înghețat pe jumătate.
În 2004-2006 am colaborat cu Colegiului de Medicină din Orhei. Acolo stimați liberali, ușile căminelor în timpul de iarnă se închid la ora 21:00. Am întâlnit studenți revoltați, dar și studenți care mulțumeau administrației pentru aceasta. Pe parcursul a mai mulți ani, la căminele din Orhei au fost săvârșite violuri, jafuri, bătăi. Victime erau copii de 16-19 ani. Intrușii erau localnicii, care ”veneau la fete”, sau urcau pe ferestre pentru a fura din camere ce aveau studenții. Din cauza intensificării acestor cazuri au fost luate măsuri, scumpe dar cu efect. În jurul căminelor a fost instalat un gard, la poartă stă paza, iar pe teritoriu patrulează un câine. Acum studenții de acolo sunt mai în siguranță, iar cei care întârzie sunt documentați, apoi sancționați. Nu uitați că cei de la colegii au între 16-19 ani.
Faptul să dăm voie studenților să vină când vor la cămin este direct o permisiune la destrăbălare, desfrânare. Dar aceasta poate că e nimic pe lângă faptul că solicitarea tinerilor liberali înseamnă de fapt expunerea acestora pericolului de a fi violați, bătuți, jefuiți, omorâți, răpiți.
Atunci nu înțeleg pentru ce gălăgia contra Ministerului Afacerilor Interne dacă singuri solicitați expunerea la pericol a studenților?
Studenții care lucrează să aducă certificate ce confirmă acest lucru, copia de pe carnetul de muncă, să scrie o cerere la Rector, Decan, Administrator, aceștia să verifice cu atenție, și poftim de întârziați cu motiv întemeiat.
Ion Bargan a spus că unii întârzie din cauza distracției. Scuze stimate tânăr liberal, dar Statul nu te poate proteja de toate barurile și gardurile din țară, luând răspunderea în fața părinților și întregii societăți pentru viața și integritatea corporală. Ați venit la studii apoi luați și învățați, nu la distracții interminabile!
Credeți-mă, ușa închisă la ora 23:00 este un plus pentru voi ![]()
(Poate un Rector sau un Director al Campusului Studențesc ar scrie mai bine, cu exemple când au fost nevoiți să prezinte explicații la Procuratură în anumite cazuri)
Citește și:
Comentati
Articolele mele
- Cum vor fi reflectate protestele în presa din Moldova?
- Viorel Badea: Cererile se vor primi până când ultimul cetățean al RM va redobândi Cetățenia Română!
- EXCLUSIV: Natalia Morari şi Igor Boţan s-au despărţit de Publika TV!?
- Au mai rămas 14 zile până la închiderea sesiunii de finanțare de la Guvernul României, pentru anul 2012
- Jurnalista Zinaida Izbaş a primit Diplomă de Excelență și un Premiu special
- A rămas încă puțin până la lansarea unui nou post TV
- Dosar penal de milioane la Calea Ferată a Moldovei!
- De ce Jurnal Trust Media nu are datorii la FISC? Pentru că salariile se dau în plic!
- Când va fi concediată toată Cancelaria Curții de Apel Chișinău?
- La 5 dimineața mi-am amintit de Vinul Designerului
- Nu mai am cont Facebook și Twitter!
- Pentru șoferi: Regulamentul serviciului patrulare rutieră
- Subiectele dreptului muncii: definiție, drepturi și obligații
- Proiectul legii cu privire la POLIȚIA DE FRONTIERĂ a fost înregistrat la Parlament
- Ministerul Educației se implică în problema accesului liber în căminele studențești?
Categorii
- Avocatură (1)
- IT (6)
- Offline (1)
- Personal (4)
- Politic-Social (35)
- Social (46)
- Uncategorized (2)







