contor
fb.com/gandrabur | twitter.com/gandrabur
Tag Archives: tsn
Așa arată TSN Главная

La ora 18:00 va fi primul LIVE al televiziunii TSN

TSN

Vezi aici cum arată pagina de start!

La ora 18:00 vor fi transmise primele știri pe TSN, despre care am scris anterior că ar aparține lui Dodon&Co, unde știrile vor fi majoritatea despre partidul condus de tânărul deputat, precum a declarat directorul TSN.

Astfel, astăzi se lansează Televiziune Social Națională, care va face parte din grupul rusesc de presă, deținător al ziarului Аргументы и факты.

Până azi, a fost afișat un contor care anunța despre lansare peste 4 zile, însă de aproape 1 lună contorul nu mai arăta 0. După cum a scris șeful PSRM pe Facebook, astăzi are loc marea lansare. În sfârșit a ajuns timpul 0:00:00, gata pentru OnAir.

Oficial: Știrile TSN vor fi despre PSRM și Dodon

După publicarea articolului ”Încă 2 zile până la lansarea TSN”, am fost contactat de producătorul general și directorul TSN, care a încercat să-mi spună că nu am dreptate, iar TSN nu este o televiziune de buzunar și nu va sta la picioarele lui Igor Dodon & Co.

După o discuție de câteva minute, Dl Director recunoaște că în TSN de fapt va face știri despre PSRM și Igor Dodon, din cauza că acestea sunt preferințele sale personale, iar tânărul deputat nu ar avea nimic cu știrile și nu le coordonează.
Read More…

Încă 2 zile până la lansarea TSN


Update: După publicarea acestui articol, pe site-ul televiziunii au fost adăugate încă 10 zile până la lansare.

Au rămas două zile până la lansarea Televiziunii Socialiste. Contorul de pe site-ul oficial arată că în scurt timp se lansează noul produs media, copt de aproape un an și activ acum doar datorită YouTube.

Gurile rele și bune spune că TSN aparține lui Igor Dodon. Acesta, deputat în Parlament, care anterior spunea că nu are nimic comun cu bannerele roz din Chișinău și cu Soluția, în repetate rânduri a spus că televiziunea care se lansează acum în septembrie nu-i aparține. Voi credeți? Eu nu!

După cum se cunoaște, TSN va fi o televiziune online, așa cum a început și JurnalTV în anul 2009. Este inexplicabil de unde TSN a luat sloganul ”Primul online”. Poate primul de talia lor, mașină de manipulat, producătoare de știri, în care la fiecare 5 minute apare Igor Dodon sau Zinaida Petrovna, în sediul Partidului Social sau la F. Soluția.

Deputatul neafiliat, Igor Dodon, a scris pe Facebook că a fi primul ”nu inseamna momentul, data lansării – ci poziția pe piață”. Mda, aici are dreptate ”мечтать не ….”.

De la TSN au plecat deja câțiva jurnaliști, sătui de ordine și știri redactate de alții, în care este obligatoriu ca Dodon să apară în calitate de Președinte PSRM și nu în calitate de deputat neafiliat.

Tot gurile rele și bune spun că portalul actualități.md aparține lui Igor Dodon, dar… atât timp cât nu l-am prins pe Mr. Igor să o facă pe jurnalistul, mă abțin de a spune cui aparține acest portal. El oricum dezminte și spune că nu are nimic, apoi apare cu pantaloni și steaguri roz prin tot orașul.

Urăm succes celor de la TSN și îi așteptăm pe antene, ca pe porumbei :) Eu zic că vor muri repede, iar Canal3 (PlahotniucTV) a luat locul, culoarea și telespectatorii vorbitori de limba rusă. Acum vor trebui să se arunce din urma trenului pentru a face știri și să fie în topul cozii, poate și pe metrica.md.

(Să fiu iertat de Voronin pentru că i-am folosit câteva cuvinte în acest articol)

Citiți și: Oficial: Știrile TSN vor fi despre PSRM și Dodon

Televiziunea lui Dodon – Primul online?

Televiziunea lui Igor Dodon a găsit și slogan – ”Primul online”.

Sincer m-am amuzat de sloganul lor și îmi permit să scriu ceva critic până vor spune ei care este logica acestui slogan.

Cei care au creat TSN probabil nu au luat în calcul că la noi sunt portaluri de știri care sunt primele din Moldova, primele după numărul de vizitatori și primele după numărul pe afișări. Alegerea sloganului ”Primul online” e cea mai mare prostie din vara aceasta. Dacă ei cred că TSN va fi ”Primul post TV” online, atunci se greșesc amarnic, pentru că JurnaTV, până la venirea lui Mocanu, a fost prima televiziune cu emisie exclusiv online, fără frecvențe satelit sau eter.

Vom vedea când TSN va doborâ succesul portalurilor de știri din Moldova, pentru a fi primii online!

Am înțeles că apar curând, probabil odată cu Canal3 al lui Plahotniuc.