Să mă ierte toți liberalii, însă de data aceasta partidul liberal o dă cu capul în Stejarul lui Ștefan cel Mare și cu capul în grajdurile zimbrilor de la Pădurea Domnească.
Până mai ieri Mihai Ghimpu trâmbița despre depolitizarea funcțiilor din stat, iar la urmă a venit cu o candidatură politică pentru Agenția Moldsilva, instituția care administrează copacii, animalele și arbuștii din pădurile Moldovei, inclusiv mersul la vânătoare de mistreți și alte animale.
După cum era și de așteptat, Verhovnîi Soviet al Partidului Liberal a luat decizia ca Ion Cebanu să fie propus pentru funcția de șef al Agenției. Schema de numirea a lui Ion pare ar fi în stilul lui Iosif Stalin. În zadar spunea liderul PL că Mihail Fiodorovici a murit odată cu URSS. El a rămas în viață, altfel nu avea cum să cunoaștem din timp că Ionel va fi schimbat de la tineret la păduri. ”Noi ne-am adunat, iar eu am hotărât”, cam în acest mod ar fi fost ședința la PL, privind selectarea candidaturii pentru postul proaspăt eliberat.
Anterior, Vlad Filat spunea că nu va accepta la șefia unei astfel de Agenții importante o persoană fără experiență. Sper ca premierul să mențină poziția. Or, Mihai Ghimpu astfel vrea să mai toarne gaz pe focul Aliansului și să meargă scandalul mai departe, deja cu o temă nouă. Așa Fiodorovici va spune că este atacat direct de PLDM, nu cum era până acum – prin PD, după cum susținea bătrânul jurist.
Întâlnirea cu Decebal și băile ”subacvale” au afectat grav gândurile liberalului Mihai Ghimpu, încât acesta se pare că a renunțat la depolitizarea funcțiilor în stat și la Schimbarea până la capăt, slogan preluat de Uniunea Socială din România în campania pentru alegerile din decembrie 2012.
Până una alta, potrivit Facebook: Moldsilva a decis câteva minute în urmă să renunțe la serviciul de presă și a dat foc planurilor pentru anul 2013 și 2014. Motivul este zvonul numirii în calitate de șef pe liberalul Ion Cebanu, persoană care nu a făcut nimic la Tineret, iar la Moldsilva se va ocupa tot de aceleași lucruri făcute la minister – Nimic. În același timp, Agenția Moldsilva a decis să amenajeze în ograda sediului central și la Pădurea Domnească câte un teren de joacă, pentru Ion Cebanu.
Nu cred că e nevoie să amintesc despre faptul că Mihai Ghimpu a declarat într-o intervenție că el va elibera de acum în colo permisele de vânătoare. Probabil va fi prin cumul la Moldsilva, în același timp simplu deputat în Parlamentul Moldovei. Ar trebui să-i amintim Dlui Ghimpu că puterea legislativă este aparte de cea executivă, iar funcția de parlamentar nu permite ocuparea și altor funcții (art. 3 Legea despre statutul deputatului în Parlament).
La fel, nu cred că este momentul și locul să numărăm pe degete ce a făcut Ion la Ministerul ”Tineretului” și ”Sportului”. Acesta a declarat pentru Jurnal TV ca la conducerea Moldsilva va pune în aplicate experiența de la Ministrul condus de el până zilele trecute. Deci confirmă bancul de pe Facebook, prin care se spune că Ion nu va face nimic.
Cu o așa atitudine față de Moldova și instituțiile ei… plecăm la fund cu totul.

Tema UNIRII aprinde spiritele în Moldova la orice oră. Chiar azi, când Vitalia Pavlicenco împlinește 59 ani, în pofida vârstei înaintate și ambițiilor greu de stins, această temă ar putea provoca un război de idei, între ai lor, ai voștri și ai noștri. Cele trei părți, în care a fost dispersată populația Moldovei, de nații diferite și cetățenii de tot felul, nu se pot împăca cu unele lucruri, nici cu istoria, iar din această cauză unii decid să abuzeze de gândurile și convingerile acestora. Read More…
Pentru adoptarea Legii cu privire la modificarea Constituției mai sunt necesare două voturi, adica încă doi fugari de la PCRM. Potrivit art. 143 Constituția Republicii Moldova, ”Parlamentul este în drept să adopte o lege cu privire la modificarea Constituţiei după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei corespunzătoare. Legea se adoptă cu votul a două treimi din deputaţi”.
Read More…
Uneori deputații noștri mai scapă câte un vânt puturos fără să se uite în jur și fără să gândească că pot înăduși pe cineva, cu vânturile lor ieșite din adâncul stomacului de milionar și din intestinele spurcate de politică și ură față de votanții și nostalgicii vremurilor comuniste.
Zilele astea Mihai Ghimpu a scăpat un vânt puturos, prin care mai mult își exprimă un moft decât o necesitate a Moldovei.
O mai mare prostie din acest deputat nu poate ieși. Oare a venit în mintea ”boșorogului” liberal că sunt vârstnici care nu au nici puteri și nici bani pentru a umbla cu lunile în capătul cozilor de la Oficiile Stării Civile și Arhivă? Cred că nu!
E ușor să deschizi gura și să exclami ceva din ura față de URSS, dar Mihai Ghimpu uită că a fost sluga acelui regim, activând în calitate de judecător, de prin anul 1978.
Hai să ne gândim dacă Moldova are nevoie de schimbarea pașapoartelor eliberate pe timpul URSS?!
Majoritatea deținătorilor de pașapoarte de tip vechi sunt și deținători ai codului de identificare, ca toți ceilalți. Pentru a nu-i pune în situația de a umble ogrăzile OSC a fost decis ca acestora să fie atribuit numărul personal, fără a schimba hârtia și modelul pașaportului.
Moldova nu are nevoie să schimbe hârtia pe carton laminat, deoarece aceasta nu modifică nimic. Numele rămâne același, numărul de identificare e același, iar țara e aceeași. Nu ne-am îndepărtat aproape cu nimic de RSSM, doar puțin la capitolul libertatea de exprimare și energie electrică 24/24.
Registrul electronic al alegătorilor poate funcționa bine și fără cartonul laminat, deoarece acesta funcționează în baza codului de identificare, din 13 cifre, care nu conține obligatoriu nr. 666.
Nu știu care a fost reacția Ministrului Pavel Filip, dar cred că acesta a dezaprobat dorința liberalilor, dar o va accepta până la urmă pentru că este o poziție politică. Poziția ”căprii”.
O fi moftul lui Ghimpu și o înțelegere a AIE pentru eventuale alegeri anticipate în toamnă?
Cineva pe Facebook a scris: ”Alertă MAXIMĂ! Un partid de extremă idioată – PL, prin inițiativa sa legislativă de a obliga pe toți pensionarii sa facă noi pașapoarte urmărește scopul de a priva de dreptul electoral a cca 250 000 de oameni de vârsta a treia! Ținta este alegerile 2014 la care nu vor fi admis locuitorii Transnistriei și pensionarii din RM, în total cca 400 000 de voturi pro/estice = pro/ruse!”.
O fi așa cum scrie Angela? Eu nu aș înclina să scriu că NU, știind gândurile și acțiunile din ultimul timp ale lui Mihai Ghimpu.
Va pierde PL din electorat cu această propunere de schimbare a pașapoartelor?
Partidul Liberal, condus de Mihai Ghimpu, cu Dorin Chirtoacă secund, nu va avea de suferit cu din cauza acestei propuneri. Băbuțele și bătrânii din Moldova nu votează cu PL, ei au capul îndreptat spre Rusia. Astfel, din cele 9% ale PL, adunate cu greu, nu va scădea nici 0,001%.
Ministerul și Guvernul ar trebui să respingă propunerea PL, iar dacă vor lua o asemenea hotărârea va fi egală cu limitarea dreptului fundamental la vot, drept garantat de Constituția RM, art. 38 (2): ”Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv”.
Aici atrag atenția lui Mihai Ghimpu, jurist ce este, că cei cu pașapoarte de tip vechi sunt cetățeni ai RM, iar dreptul la vot trebuie să fie asigurat, chiar și cu forma nr. 9, eliberată de oficiile teritoriale.
Schimbarea pașapoartelor de tip vechi pe cartoane laminate nu este o necesitate a Moldovei!

