Timofti trebuie sa se teama de PLDM, nu de noua majoritate parlamentara

Presedintele Nicolae Timofti si-a anuntat astazi sustinatorii (0,01% din populatia tarii) ca a fost pus la perete de o majoritate parlamentara, iar decizia Curtii Constitutionale i-a fost asezata pe masa alaturi de acordul privind reconfigurarea politicii de la Chisinau. Cu toate astea, Presedintele anunta ca va insista in continuare pe un premier ferit de vorbele lumii. El face trimitere deja la Decizia din 2013, pe care o considera ilegala pana nu demult, chiar daca nu a anuntat despre asta in mod public.

Timofti se bazeaza mai departe pe sustinerea politica din partea PLDM, fractiune ramasa astazi doar cu 11 deputati, ceea ce inseamna vreo 10% din electorat, si acela dezamagit la culme.

Presedintele, laudat dupa inaintarea lui Sturza, ar trebui sa ia aminte ca, in baza votului electoratului, noua majoritate parlamentara are dreptul si obligatia sa inainteze un candidat agreat de ei, nu de PLDM. S-a terminat comedia organizata de Vlad Filat. Politica a luat o noua intorsatura, fara Filat si departe de toate mofturile Imparatului intemnitat. Mai mult, cei 11 peledemisti nu mai inseamna nimic in Parlament. Ei nici forta politica nu se mai pot numi. Au ramas doar cei care nu prea au deschis gura pana acum – slugarii lui Filat. O sa vina timpul cand si ei se vor trezi, insa va fi prea tarziu. Nimeni nu mai are nevoie de asa deputati.

Presedintele sa nu uite ca, pe cat de sincer incearca sa fie, l-a inaintat pe Filat repetat in fruntea Guvernului, chiar daca acesta era deja implicat in jaful de la BEM. Timofti a stiut despre problemele presedintelui PLDM, pentru ca si el a fost complice, insa a scuipat in toti. De ce atunci nu a zis ca trebuie sa fie inaintat un premier ferit de gura lumii?

La fel, Timofti a plecat urechea si atunci cand PLDM l-a inaintat pe Ion Sturza. Atunci nu l-a interesat sa fie un premier integru. S-a facut ca Decizia din 2013 nici nu exista, chiar daca toti aratau cu degetul in ce combinatii mafiote a fost implicat candidatul sustinut de PLDM. Adica, persoana care a vandut MoldovaGaz, Ciment Rezina, IPTEH si alte bunuri de stat, la preturi mizere, era candidat integru? Cum asa?

PLDM de fiecare data i-a bagat lui Timofti scheme si oameni dubiosi. Ei l-au bagat si in jaful de la BEM. Tot ei l-au tutelat de la numire pana acum. Cu ce s-a ales Presedintele? Inca nu a vazut ca tutorele sau a ajuns la inchisoare?

Presedintele ar trebui sa inteleaga despre faptul ca PD nici nu va incerca sa inainteze un candidat schiop. Ei vor inainta o persoana demna, asupra caruia vor plana doar suspiciuni vociferate la Interpol sau Politica Nataliei Morari. Despre portalurile platite din banii furati de la BEM nici nu vrea sau scriu nimic. Deja e clar ce spume vor face. Mai pe scurt, acuzatiile aduse nu vor avea si suport probatoriu. Vor fi vorbe spuse in direct, pe net sau ziare, si nimic mai mult, pentru ca PD nu va risca sa inainteze un om care sa dezamageasca toata lumea pana in martie, deoarece atunci se va renegocia alianta, pentru ca vine alegerea Presedintelui. Nimeni din noua majoritate politica nu va dezamagi electoratul si colegii. Toti vor dori pace si guvernare linistita inca trei ani de zile. Anticipatele sunt respinse de pe acum!

Recomand Dlui Presedinte sa mediteze daca mai face sa tina parte celor din PLDM. Electoratul, reprezentat de noua majoritate, este de alta parere. El spune ca PLDM trebuie trimis la odihna, iar Presedintele sa iasa din captivitatea acestui partid mafiot. Ar face bine sa iasa chiar acum, fara sa mai provoace niste alegeri anticipate. Nu desemnarea unui candidat PD o sa-l condamne, dar prostia la care este impus de PLDM sa o faca, si anume declansarea anticipatelor care se vor solda cu preluarea puterii de catre fortele pro-ruse.

Pana la desemnarea premierului au mai ramas doua-trei zile. Timofti inca mai are timp sa mediteze daca e mai bine sa treaca de partea Moldovei sau sa ramana sub influenta negativa a PLDM. Ar face bine sa aleaga prima obtiune, pentru ca a doua ne arunca in bratele Rusiei!