Țigări, spirt, trafic de influență – asta este mafia cu care va lupta Filat?

filat-mafiaFilat a anunțat că va lupta cu mafia, iar miniștrii din PD vor fi alungați din Guvern, mergând probabil după scenariul guvernării împreună cu PL timp de câteva luni.

Mă întreb care este Mafia cu care va lupta Vlad Filat, fiind pus după ușa Guvernului, oficial.

Câteva zile în urmă am fost la nordul țării. Acolo am aflat că la mai multe fabrici de spirt din regiune au fost mascații de la Centrul Național Anticorupție și au închis sursa de contrabandă cu spirt a câtorva demnitari. ”Proprietarii” au spus că fabricile de spirt aparțin de fapt lui Vlad Filat, iar producția este controlate de acesta, prin diferiți oameni.

Nu știu, nu bag mâna în foc că aceste fabrici aparțin Primului, dar aici amintesc din nou, nu mai știu a câta oară, despre Arătatul degetului în sus, făcutul de prostii în numele Șefului, pe când șeful uneori nici nu știe ce se petrece și nici nu-și închipuie câte bunurile, uzine, fabrici și afaceri are prin Moldova.

O altă problemă sunt țigările. ”Contrabasul” cu țigări, cum a spus Ghimpu, este puternic dezvoltat. De acesta se ocupă oamenii lui Balițchi, după cum a afirmat în repetate rânduri un fost angajat al Serviciului Vamal.

Despre neregulile de la Vamă au fost lansate nenumărate atenționări. Personal i-am spus premierului că este problemă. Rezultatul este zero, așa cum sunt egale cu zero și acțiunile privind contracararea contrabandei cu țigări, și nu numai.

La acest capitol este clar, nu trebuie de multe ori să ne întoarce la Vamă și la problema șefiei vamale, deoarece se știe destul de bine cine conduce și cine face bani utilizând această instituție.

Traficul de influență este alt element care l-a doborât pe Filat, în timp ce acesta spune că va lupta împotriva mafiei. De fapt, Filat a fost trăsnit în gât din interior, de către subalternii săi, care în loc să facă doar ce cere legea și partidul, aceștia făceau și cele cerute de propriile buzunare.

Exemplu bun este funcția de șef al Serviciului Fiscal Principal de Stat. Acesta, numit la începutul lunii august 2012, a reușit în numai 6 luni să adune peste 150 000 €, pentru a cumpăra o mașină nouă, cu diferite comodități. Păi, oare salariul acestui domn este de peste 398 000 lei pe lună, sau de unde a acumulat peste 2 milioane lei pentru mașină?

Haideți să fim serioși și să recunoaștem că problemele încep în primul rând din ”sânul familiei”, din partid, apoi haideți să aruncăm cu pietre în colegii liberali, sau democrați.

Astăzi bine a spus Ghimpu: ”Nici un fost ministru comunist nu este condamnat pentru ilegalități, dar noi (AIE) avem 5 miniștri cu dosare penale”.

Ce să înțelegem din spusele lui Ghimpu în afară că miniștrii comuniști au acționat mai în ”ramca” legii decât cei din AIE?! Nu putem înțelege nimic altceva decât faptul că actualii miniștri au crezut că sunt puși acolo pe un termen de minim 50 ani, timp în care pot face ce vor, fiind siguri că se acoperă unul pe altul, ba cu Procuratura, ba cu MAI.

Iată, adevărata mafie vine din interiorul partidului. Altfel, nici Balițchi și nici Vicol nu ar fi adunat averi. Toți fură, dar unii fură cu încălcarea mai multor reguli politice și sociale.

Un fost președinte de colhoz spunea: ”Furați, dar cu două degete, să ajungă și la popor!”. Îi dau dreptate de fiecare dată Domnului Godorog, din Soroca, iar cuvintele acestuia sunt mai actuale ca niciodată.

Filat trebuie să se apuce de stârpit capetele celor corupți din interiorul PLDM, fără a trece peste Butmalai, apoi să se apuce de vecini, că tot are timp liber și este cu picioarele pe pământ (Detalii).