Se repetă, Domnilor!

In 2009 nu cunosteam cine sunt organizatorii protestelor. Dupa ce au murit cativa oameni am inceput sa-i dam in cautare pe cei responsabili. L-am gasit numai pe Ion Perju, dar si acesta a disparut peste noapte.

Au trecut aproape sase ani de atunci. Guvernarea instaurata nu mai satisface interesele serviciilor rusesti, asa ca specialistii s-au gandit din nou sa rastoarne Moldova cu picioarele in sus. Acum deja din toate partile, nu doar spontan si de nicaieri.

In 2016 nu se mai face nimic pe ascuns. Cei care au obtinut victoria in 2009, cu sange, au pus mana pe mass-media de la Chisinau, au deschis televiziuni noi, si-au facut emisiuni, platforme de dezbateri publice. Au castigat libertatea in actiuni si au devenit celebri. Ce sa mai… oameni de incredere in randul alegatorilor.

Dupa ce au prostit lumea cu TV-ul, cu emisiuni de genul Fabrika, Politica, Interpol, Cabinete din Umbra, De facto, Moldova azi, Moldova in direct…, cineva a iesit cu totul in fata si s-a apucat din strans sa mai coordoneze o rasturnare a puterii de stat. Inca un pic si primim confirmarea ca in 2009 a fost totusi o lovitura de stat. Atunci erau intrunite toate elementele, numai nu erau cunoscuti autorii.

Mai sus vedeti o fotografie in care apare Natalia Morari si Dinu Plangau. Natalia este vestita vedeta de la TV7, iar Dinu este un fost roman, acum este in tabara Topilor si striga deja „Unire moldoveni”, nu „Unire dragi romani”. S-a reformat si el un pic.

Probabil o sa-mi ziceti ca imaginea nu spune nimic, insa as recomanda sa o cititi mai atent. Limbajul din fotografie demonstreaza clar ca Natalia da indicatii tanarului țopist. Ea explica atent si bate cu degetul in haina lui Dinu, in semn ca cele spuse sunt lucruri importante si trebuie intelese bine.

In imaginea de mai jos apare deja Natalia Morari si Anatol Macovei. Acest Macovei este personajul filmat intrand in sediul lui Renato, apoi inregistrat in timp ce vorbea la telefon cu cineva si informa ca Renato va da „ruble”.

Ce credeti ca arata Natalia conducatorului Garzii Populare a Platformei DA? Exact, amintea ca nu trebuie sa uite pe unde si cum va trece coloana lui Renato Usatii. Imediat dupa aceasta pe acolo au trecut si cei din Partidului Vostru. Au fost multi, dar politia nu a mai securiza zona. Politistii au disparut in cateva clipe de pe strada Puskin, desi au stat acolo cel putin doua ore. In articolul de ieri v-am povestit si despre convorbirea Garzii Populare cu Politistii, precum si despre felul cum aplaudau cand Renato intra in PMAN ca un eliberator.

Unde credeti ca am mai vazut-o ieri pe Natalia? Corect, la protestul lui Dodon! Probabil supraveghea sa plece mai repede toate flagurile rosii, pentru ca trebuiau sa vina cele ale lui Renato.

Daca si aceste imagini nu mai sunt dovada ca cineva se implica in rasturnarea oranduirii de stat… apoi sa ma scuzati. Sunteti prea naivi si credeti tot ce spune Natalia. Ar fi cazul sa va trezeti si sa intelegeti cine este ea. Nu vreau sa amintesc despre acuzatiile de dupa 2009, dar as accentua aici despre relatiile cu Baghirov… Voi stiti, insa nu vreti sa va treziti.

Domnilor, se repeta scenariul din aprilie 2009, numai ca in acest an au prins sansa in mijlocul iernii. Nu au mai putut rabda pana la primavara. Probabil se temeau ca nu vor reusi.

Da, Moldova are nevoie de o noua guvernare. Clasa politica trebuie schimbata, dar aceasta se face pe cale democrata, nu prin rascoale. Va place ce a adus rascoala din 2009? Nu? Apoi de ce faceti aceeasi greseala?

Sa nu mai spuneti si de aceasta data ca nu cunoasteti vinovatii si organizatorii. Ei va sar in ochi in fiecare zi si va magulesc, iar voi va faceti orbi in continuare. Imi pare rau de voi, Domnii mei!