SAU nu suferă corupții și nici spălătorii de bani, dragii mei liberal democrați!

Citit astăzi un articol despre alegerea viitorului premier al Republicii Moldova. În acel articol, la final, se spune că Statele Unite ale Americii mizează pe un premier liberal-democrat, iar numirea unui om din afara PLDM ar putea atinge inclusiv și interesele americanilor.

Evident, articolul este o absurditate, mai ales după ce au fost date pe față schemele de spălare de bani, puse în aplicare de către rudele lui Vlad Filat. CNA nu este o instituție care să se joace cu dosarele penale. Este o instituție care acționează conform datelor veridice. Deja e alta problema timpul când se încep urmăririle penale și când se fac rețineri.

Pe scurt, vreau să spun că americanii nu agrează nici corupții și nici spălătorii de bani. Niciodată, dar chiar niciodată, americanii nu vor insista ca în fruntea unui Guvern, fie el și moldovean, să ajungă o persoană cu apartenență la un anumit partid. Atât americanii, cât și europenii, mizează pe oameni competenți, nu pe oameni politici.

Se pare că despre aceste lucruri nu se cunoaște în ograda liberal-democrată, motiv pentru care au îndrăznit să scoată în vizor o astfel de prostie, precum că SUA este de partea PLDM.

Ei bine, atunci să acuzăm America de furtul miliardului, de spălare de bani, de trafic de influență, de contrabandă? Oare nu asta ar trebuie să facem, în timp ce peledemiștii spun că sunt susținuți vehement de americani?

Eu nu voi îndrăzni niciodată să acuz un stat pentru lucrurile făcute de alții, care de fapt arată că stau sub umbrela cuiva, dar de fapt fiind cu fundul gol în ploaie, undeva sub pod la Albișoara.

Dragii mei liberal-democrați, Moldova are nevoie de un premier competent, care să facă treabă. Țara noastră nu are nevoie de un premier anume liberal-democrat!

Rog să faceți liniște și să nu mai băgați America în prostiile lui Filat! Nu are nimic Obama cu spălările de bani făcute de familia Filat-Rusu!