Reforma SIS și bifa CNP

Despre reforma SIS se discută încă de când a venit oAIE la putere. Pe coridoarele și subsolurile acestei instituții se discuta despre o reformă care presupunea mașini noi, moderne, tehnică și salarii mai mari. Experții au venit cu o altfel de reformă. Au venit cu reforma ”transparenței”, să prezinte societății civile cu ce se ocupă cel mai secret organ de Stat.

Prostie! Aceasta a fost catalogarea mea atunci când spuneau despre SIS că trebuie să fie o instituție cu ușa deschisă, o instituție de care cetățeanul simplu să nu aibă frică. Sunt împotriva deschiderii ușilor SIS, dar și împotriva publicării comunicatelor de presă despre ”ce au mai făcut agenții de securitate zilele acestea”. Am spus aceste lucruri și actualului Director adjunct al Serviciului, Dl. Valentin Dediu.

Este inadmisibil ca o instituție secretă să stea la taclale cu trecătorii de pe drum, și tot atât de inadmisibil este ca ”societatea civilă” să-și bage capul în bugetul, lista angajaților, arhivă și garajul SIS. Nu au ce căuta acolo acei care de fapt au de pus o bifă într-un raport, pentru americani, europeni sau către alte instituții donatoare.

Duminica trecută, la emisiunea Replica spuneam că SIS este ca Moldcoop (Cooperativa de Consum), care deține magazine în fiecare localitate din țară. Cam pe unde sunt magazine Coop, sunt și agenți, informatori și prieteni a serviciului de securitate, cu ajutorul cărora să identifică anumite tentative de acțiuni ilegale, pe care în mod normal SIS ar trebuie să le prevină. Din contra, agenții SIS sunt ținuți la ședințe, seminare și instruiri inutile, despre cum să vorbească cu bătrânica care-l întreabă cât a cheltuit SIS luna aceasta pentru o anumită operațiune. Adjunctul de la SIS nu a înțeles exemplul cu Moldcoop, sau față de toți nu a dorit să recunoască acest lucru.

La emisiunea Replica era și un reprezentat al ”societății civile”, de la Consiliul Național de Participare, care la fel apăsa despre transparență, amabilitate și cât mai multă vorbăraite cu ”societatea civilă”.

Am spus în timpul emisiunii că cei cu ”societatea civilă” pun de fapt o bifă undeva într-un raport și pleacă mai departe. În acest context, americanii, rușii, europenii și alții, își bagă oamenii lor în interiorul SIS, sub diferite pretexte, prin care iată vor să scoată public ce finanțare are instituția, ce nivel de echipare tehnică, câți angajați, câți informatori, câte soții de agenți și câți copii minori care încă nu știu cu ce se ocupă tatăl sau mama. Tot ”societatea civilă”, pe care nu știu cine-i trimite peste tot să susțină multe lucruri din numele nostru, parcă ar vrea să spună și prietenelor unor agenți unde lucrează de fapt amorezul. Păi când apare lista agenților SIS? O figurând și aceasta pe lista unde trebuie să puneți o bifă și o semnătură pentru încă câteva zeci de mii de euro în cont? Nu acuz pe cei din CNP, pentru că nici ei nu știu uneori cu ce se ocupă, probabil.

Azi, curios, am intrat pe site-ul acestui consiliu și am găsit aceste rânduri: ”Acest proiect este posibil graţie suportului oferit de către Fundaţia Pontis şi Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de către Agenţia Slovacă pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională/SlovakAid, Guvernul Suediei şi Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida). Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat punctul de vedere al donatorilor”.

Păi, am ajuns ca SIS-ul să fie reformat prin proiecte finanțate de guverne străine și experți care le este în cot de securitatea noastră? E nașpa rău de tot.

SIS este și trebuie să rămână o instituție cu ușile închise. Când spun de uși închise mă refer la necunoașterea agenților, informatorilor, prietenelor, soțiilor de agenți, copii acestora, prieteni, mărimea bugetului anual alocat, numărul de mașini din dotare și numărul de microfoane speciale din depozit.

Da, SIS trebuie să fie deschis doar la următoarele informații: Cine este conducerea; unde este sala de audiență; telefoane de contact și adresa Institutului SIS, atât.

Cei care se bat atâta pentru reformă uită un lucru și un principiu. SIS este instituția care lucrează în formatul: ”Noi facem, voi vă lăudați”. Explicit, aceasta înseamnă că SIS investighează cazul, acumulează informații și o trimite la Procuratură, dar nu înainte de a informa Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Guvernul şi alte autorităţi publice asupra problemelor ce ţin de interesele securităţii de stat, care pot susține deja conferințe de presă și tot așa mei departe, despre o anumită situație.

Lucrările care se fac acum în numele ”Reformei” sunt pe departe ce are nevoie Serviciul și Moldova. Nu este normal ca noi, din cauza societății civile curioase, să scoatem informații de preț în public. Cu toate astea, vecinii noștri și prietenii mai vechi știu cât de prost suntem echipați și cât de slabi suntem în fața celui mai mic atac din partea lor. Oare chiar e necesar să le punem pe tavă o dată la 6 luni cum stăm la capitolul Securitatea Națională? Zic că Nu!