Primarul Renato Usatîi a fost dat în căutare generală

Locuitorii orașului Bălți și-a dat seama că de câteva luni, mai exact din data alegerilor locale, nu mai au primar. Renato Usatîi a dispărut de la locul de muncă cu toate buletinele de vot primite în favoarea sa și, surprinzător, nu a lăsat în urmă măcar un bilețel prin care să explice gestul său. A lăsat doar niște materiale video pe internet, însă acestea nu curăță orașul și nici nu încălzesc apartamentele bălțenilor.

Scenariul de mai sus nu este o ficțiune. Este redarea stării de fapt a locuitorilor capitalei de nord – oameni amăgiți în ultimă instanță prin concerte de milioane, cu un monument în cinstea lui Vîsoțki și câteva ogrăzi reparate din banii nu știm cui. Ah da, era cât pe ce să uit de bradul cu fundițe.

Azi citeam un articol pe siteul baltionline.md despre ce a făcut și nu a făcut Renato. În mare parte materialul jurnalistic confirmă cele scrise de minte câteva luni în urmă. În sfârșit cei „mesnîi” încep să se întrebe unde este primarul lor și de ce nu se face nimic în oraș, cu excepția faptului că unii consilieri ai lui Renato s-au apucat să conducă orașul după niște reguli dictate de legea străzii, nu de regulamente locale, legi naționale și tot așa mai departe. Renato, lipsit de abilitatea să conducă o Primărie, a dat voie oamenilor săi să facă ce vor, numai el să nu fie băgat în prostii prea mari. Mai pe scurt, e беспредел.

Vă recomand să citiți articolul, deoarece nu vreau să fiu acuzat că denaturez informația publicată pe site-ul menționat mai sus. Sursa directă este cel mai bun izvor de informare. Însă, cu riscul să mă repet, afirm din nou că orășenii au făcut cea mai mare greșeală din viața lor, probabil nu unica și nu prima, votând în fruntea orașului o figură plină cu paie. Au crezut că vine binele peste ei, dar s-au trezit cu o grupare care atentează la bunăstarea lor. Scoaterea unei linii de troleibuz deja este o dovadă în plus, desigur incontestabilă. Citiți despre aceasta în articolul cu pricina pe baltionline.md

În mod normal, primarii care nu fac nimic timp de trei luni de zile ar trebui să fie demiși. Renato, știind despre acest lucru, apare la miez de noapte pe la Gara de Nord din Chișinău și mai semnează câteva acte ale Primăriei Bălți, doar în scopul să demonstreze că el chipurile muncește și este la lucru. De fapt, Renato a uitat cărarea spre Primărie. Zice că are ajutoare bune, însă Legea spune că localitățile au primari, nu spiriduși. Este o diferență, totuși.

Așadar, oameni buni, bălțenii l-au anunțat pe făleștean în urmărire generală. Ei vor să aibă primar, iar acestea să lucreze în beneficiul lor, pentru a demonstra votul masiv primit de la cetățeni. Fiecare orășean iese afară și așteaptă schimbarea promisă, numai că… până acum a văzut doar populisme și nimic mai mult. Persoanele care dețin informații despre locul aflării lui Renato sunt rugați să-l trimită la lucru. Ajunge să irosească mandatul prin corturile din Chișinău! E timpul să curețe străzile din Bălți, nu să mărșăluiască pe cele din Chișinău!