Presa ipocrită, capturată de buzunarul sechestrat al lui Filat, face spume la Parlament

Presa finanțată de-a lungul anilor din banii furați de Vlad Filat, sechestrați în prezent, a făcut spume la ședința Parlamentului. Nastașele, Macoveii, Jardanii și ceilalți, cer deschiderea ușii sălii de ședințe, deși este asigurată transmisiunea LIVE, iar jurnaliștii pot solicita oricărui parlamentar să vină în sala special amenajată pentru presă. Mai mult, fiecare jurnalist are voie să asiste la ședințe Parlamentului să conspecteze, să observe și să discute cu deputații. Nu pot intra în sală în timpul ședinței numai operatorii. Pe scurt, nu se pot lua numai secvențe video, în rest se permite absolut tot.

Cei care au dat astăzi buzna peste deputați sunt de fapt niște jurnaliști ipocriți. Probabil, dacă ați făcut un inventar, ați observat că au „protestat” anume reprezentanții posturilor TV și portalurilor finanțate din banii jefuiți de la Banca de Economii. De la eveniment au lipsit doar jurnaliștii de la Vocea Basarabiei, deoarece acest post s-a închis după ce CNA a sechestrat conturile lui Filat.

Am văzut-o în rândul celor revoltați și pe reprezentanța unui site de investigație, Dna Alina Radu. Ea nu a fost niciodată până acum în Parlament, deoarece temele cercetate țin de alte domenii, și anume de investigație, nu de activitatea politică a deputaților.

Colac peste pupăză, a apărut și Natalia Morari, un personaj cunoscut deja pentru mai multe tentative de tulburare a liniștii publice. Ea tot nu a fost niciodată în Parlament, nici nu are acreditare, însă azi a decis să joace puțin pe nervii deputaților și conducerii Parlamentului. Dacă să luăm după protocol, Morari a încălcat legea flagrant, însă poliția oricum nu s-a luat de ea.

Un alt personal absolut verde, adica afiliat PLDM-lui, este Petru Macovei, președintele Asociației Presei Dependente de banii PLDM. Acest om se plimbă mai mult prin studiouri bine aerisite, pentru că iubește confortul și bunișorul. El tot este cunoscut pentru provocări de genul că presa este îngrădită și chipurile nu are acces pe unde vrea să-și bage nasul. Numai proștii nu au observat cât de părtinitor este Macovei. Recomand să vă uitați la conferințele de presă la care apără poziția presei peledemiste.

Despre Jardan de la UNIMEDIA nu vreau să pierd prea multe cuvinte. Nu știu dacă mai poți să zici ceva despre un om care administrează afacerea unui hoț de bănci, anume a lui Filat. E penibil să urle despre capturare presei un personal care de fapt este captiv buzunarului deja îngust al lui Filat. Se strânge cureaua… vine soarta postului Vocea Basarabiei.

Probabil vă întrebați ce vor acești actori din presă. Păi să știți că ei pun în aplicare un nou plan de provocare a nemulțumirilor în masă. Se repetă scenariul din perioada anterioară doborârii comuniștilor. În 2009 protestul stradal a fost declanșat în mare parte sub pretextul că „presa nu este liberă”. Finalul este cunoscut deja. Cu părere de rău sub acest pretext ne-am trezit la putere cu hunta liberal-democrată și cu Vlad Filat în frunte, exact omul care a capturat în prezent mai multe instituții de presă, împotriva căruia nu mai protestează nimeni.

Morari, Macovei, Radu, Jardanii și restul știu că toate planurile măsluite în cafeneaua propagandistică au fost date peste cap de către noua guvernare. Lucrurile au revenit la normal după o lungă perioadă de guvernare sub conducere liberal-democrată. Oamenii nu mai au motive să protesteze în stradă, deoarece motivele au fost demontate în câteva săptămâni, și bine s-a făcut. Iată din acest motiv Nastașele au ieșit la atac și vor să reînainteze pretextul „presa nu este liberă”. Ei consider că, dacă nu se permite cameramanului să fie cu fundul la prezidiu, asta înseamnă deja presiune asupra presei. Nastașelor nu sunt suficiente secvențele video transmise LIVE, care în majoritatea cazurilor surprind deputații care au luări de cuvânt, discursuri oficiale la tribună și tot așa mai departe.

Nastașele ipocrite au dat buzna fără motiv, doar în speranța să provoace în sfârșit un nou val de nemulțumiri. Oamenii simpli nu cunosc drepturile jurnalistului la Parlament, așa că vor crede ce spun jurnaliștii capturați de Vlad Filat.

În mod normal, jurnaliștii capturați de Vlad Filat ar trebui să comunice exact ce-i deranjează la Parlament. Ar face bine să comunice și oamenilor care sunt drepturile reprezentanților mass-media, după care să facă zarvă. Însă, până la aceste lucruri ar fi bine să iasă de sub influența și dependența față de salariul plătit de PLDM. După ce se dezic de slujba la Curtea Verde pot să mai vorbească despre libertatea presei!

Apropo, oare nu-i penibil să faci foto în Parlament, și să ceri acces liber în acel loc? Păi, dragi jurnaliști PLDM, cum ați ajuns acolo? Ați avut impedimente?

Foto: unimedia.info

 

O părere despre “Presa ipocrită, capturată de buzunarul sechestrat al lui Filat, face spume la Parlament

  1. ziaristii de la radio VB, nu au primit salarii de asta toamna, acum sunt in boicot

Nu se adaugă comentarii.