Prea puțin timp i-a trebuit lui Andrei Nastase să demonstreze că este Iurie Roșca

Un punct de vedere.

Am citit, încă în perioada lansării Platformei Demnitate și Adevăr, că această grupare nu este altceva decât o entitate neoficială care merge pe cărarea bătătorită de Iurie Roșca. Pe urmă am văzut colaborarea cu Vad Filat, mai făceau curtea Maiei Sandu, apoi lui Ion Sturza, ca până la urmă se îmbrace haina partidului agentului GRU și să se unească cu pro-rușii Igor Dodon și Renato Usatîi. Toate astea, într-un timp foarte scurt.

Ieri notam că Iurie Roșca a trecut de partea pro-rușilor atunci când Kremlinul s-a deșteptat că pierde influența în Republica Moldova. Roșca a votat, fără remușcări, candidatura lui Vladimir Voronin la funcția de președinte al Republicii Moldova, călcând astfel peste electorat și peste oamenii care au protestat vreo 6 luni în frig, stând zgribuliți în corturile din PMAN.

În 2015 și 2016 se repetă același scenariu: O grupare de oameni, anterior servitori ai lui Iurie Roșca, a reușit să înnebunească lumea cu fel de fel de prostii, ieșind până la urmă la proteste și bucurându-se de o susținere populară greu de neglijat. Timp de un an de zile au bombănit poporul atât de mult încât nimeni nu mai vrea să deschidă ochii ca să vadă unde-i duce Andrei Nastașa, fratele său, Dolganiuc, Boțan și restul, chiar dacă o parte din cei care urcă pe scenă au trădat câțiva ani în urmă tot electoratul PPCDTrădarea se uită prea repede. 

Nu văd persoane indignate de faptul că Andrei Nastase și-a unit hunta cu mulțimea adusă de Renato Usatîi de la Bălți, Comrat și Tiraspol, precum și cu „poporul” lui Igor Dodon. Unii spun că scopul scuză mijloacele, deși scopul poporului nu coincide cu al Nastașilor.

Andrei Nastase a avut nevoie de prea puțin timp să demonstreze că este un Iurie Roșca. Omul nu a mai avut timp să crească politic. S-a aruncat „prea tânăr” în goana pentru susținerea Rusiei.

Știți ce este mai grav? De ieri s-a schimbat și limba protestului. Nu se mai scandează preponderent în limba română. Limba oficială – limba rusă. Gata cu promovarea intereselor pro-europene și pro-române, deoarece trădătorii au cedat tabăra pro-rușilor.

O să vină și ziua când o să deschideți ochii, dar ar putea fi prea târziu. Azi faceți jocul pro-rușilor și al lui Iurie Roșca, iar mâine o să fiți aruncați în brațele Rusiei. Nu neglijați faptul că în prezent sunteți legănați de pro-rușii Usatîi și Dodon. Până la preluarea puterii de către forțele de stânga a rămas timp foarte scurt.

Rosca

4 păreri despre “Prea puțin timp i-a trebuit lui Andrei Nastase să demonstreze că este Iurie Roșca

  1. În vremea asta revolută. Rahaţii scriu, în loc să pută!
    Iar scriitorii-adevăraţi. Sunt daţi afară de … rahaţi!
    Du-te mai bine in piata si fă un bine țarii si neamului tău…..decît sa stai sa masturbezi in fata calculatorului

Nu se adaugă comentarii.