Politicienii moldoveni au fost lipsiți de îmbrățișările călduroase din UE

În ultimul timp doi lideri locali au plecat spre Centrul Europei pentru a se plânge în sânul înalților oficiali europeni, însă… aceștia se pare că au fost lipsiți de căldura îmbrățișărilor din partea lui Štefan Füle și alți reprezentanți ai ”partenerului extern”.

Nu am văzut abundență de fotografii, cu diferiți șefi UE și comisari, după ultima vizită a premierului peste hotarele țării. Cu toate acestea, verbal, Vlad Filat s-a lăudat că a purtat discuții bune cu Merkel, din partea căreia a primit încurajări. După aceasta, alte voci au spus că Filat trebuie să repună mâna pe conducerea țării. Vocile fiind din interiorul partidelor partenere PLDM, care, evident, susțin colegial Stejarul de Moldova.

Paralel, un alt demnitar european a declarat că ”Europa nu susține politicienii din Moldova. UE susține Moldova”. Aceasta este deja un semn care dă în vileag toate laudele aduse din UE, pe diferite căi. Partenerul extern, în acest caz Uniunea Europeană, a înțeles că în Moldova se fură mult din fondurile europene, precum și din cele americane, iar hoții sunt chiar cei pe care-i susțineau până mai ieri.

Câteva zile în urmă a fost și Mihai Ghimpu la Bruxelles. Acesta a fost primul care nu s-a bucurat de îmbrățișările europenilor, chiar dacă se aștepta să-i pună cineva poala la dispoziție, pentru a se plânge acolo.

Probabil cele mai călduroase îmbrățișări, pentru Ghimpu, ar fi fost din partea Rusiei, pentru că El a reușit să ducă planul din 99 până la capăt, și-n 2013. Mă gândesc că de aceste îmbrățișări se va bucura doar Marian Lupu, căruia îi cresc picioarele din Imperiul Rus, fără rușine.

Anterior, când un oficial moldovean pleca la Bruxelles venea acasă cu multe noutăți și fotografii, iar presă făcea aici emisiuni întregi despre vizita efectuată în Europa. Acum nu mai vedem nimic. Nu mai sunt fotografii cu comisari europeni, cu președintele, cu alte persoane care susțineau politicienii ”pro-europeni” de la Chișinău, semn că au fost lipsiți de îmbrățișările europene, călduroase, prietenoase și duioase.