Petru Macovei de la API este noul trezorier al #PAScuDA – ACUM?! CEC știe?

La sfârșitul anului 2018 publicația media-azi.md a CJI a publicat un articol despre taxele exagerate pentru publicitatea electorală la tv, iar principalul care s-a dat cu opinia a fost Petru Macovei, executivul de la Asociația Presei Independente, un peledemist transformat peste noapte în susținător al Maiei Sandu și /pas/.

În alegațiile sale pentru media-azi, Macovei susține că nu toate partidele și blocurile electorale implicate în campania pentru alegerile din 2019 au capacitatea financiară să țină piept taxelor pentru publicitatea tv, iar price-list de la posturile GMG (General Media Group) a fost făcut în special pentru a împiedica ACUM să ajungă pe ecranele Prime, Canal 2, Canal 3, CTC, Publika și alte posturi patronate direct sau indirect de către Vlad Plahotniuc și persoanele apropiate lui.

”În cazul dat este vorba, probabil, despre cei din blocul electoral ACUM care nu au 4.000 de euro să plătească pentru un minut de publicitate”, le-a spus Macovei celor de la media-azi.

Deci, de unde știe Macovei că ACUM nu ar avea 4000 € pentru un minut de publicitate? De unde știe el, șeful jurnaliștilor independenți, ce este pe conturile bancare ale blocului electoral și despre ce cheltuieli pot să-și permită și ce nu-și pot permite? Ori este implicat până peste cap în binomul #PAScuDA și oficial nu vrea să ne declare? Este trezorierul din umbră al ACUM fără să știe CEC-ul?

În mod normal, așa cum eu consider din postura mea de observator rezonabil al situației din media națională, un jurnalist independent nu-și permite să numere banii unui partid și nici nu ar trebui să-l intereseze starea financiară a acestuia. Mai mult, un jurnalist independent, mai ales dacă este ”șef”, nu-și permite să arunce păreri despre subiectele pe care nu-l privesc și nici nu pot fi obiectul unor discuții în mediul mass-media. Or, așa cum este scris și în Codul deontologic al jurnalistului, omul din media transmite informația fără să o interpreteze și fără să intervină asupra ei. Dar, așa cum am notat deja, Macovei încalcă orice regulă, iar după aceasta mai are și pretenția să dea lecții de echidistanță și nepărtinire jurnaliștilor care nu fac parte din hunta cu interes bănesc API.

Ce ține de taxa pentru publicitatea electorală, Macovei urma să fie echidistant și să menționeze că Prime și celelalte posturi din conglomerat au avut tot timpul taxe foarte mari pentru aparițiile la tv în perioada electorală, iar acestea sunt pe măsura acoperirii teritoriale și a numărului de telespectatori.

Apropo, finanțatorii API știu despre înclinațiile politice avute de Petru Macovei? Tot ok cu ”nepărtinirea”? Dar CEC a fost notificat despre noul trezorier al #PAScuDA?!

Distribuie acest articol