PLDM insistă, dar nu se grăbește să depolitizeze instituțiile ocupate încă din 2009!

Deputatul liberal-democrat Vadim Pistrinciuc a făcut o declarație prin care a dat de înțeles că PLDM insistă pe scoaterea instituțiilor statului de sub orice control. Declarația poate fi găsită pe site-ul finanțat din banii furați de la Banca de Economii.

Această afirmație, destul de contradictorie, vine în contextul încercărilor celor trei partide pro-europene de a începe noi negocieri politice, startul cărora nu poate fi dat din cauza încăpăținării liberal-democraților. Totodată, se pare că cele menționate de Pistrinciuc sunt un fel de precondiții.

Una peste alta, deputatul liberal-democrat uită că chiar partidul din care face parte a subjugat încă din 2009 câteva instituții de stat destul de importante, însă până acum nu prea s-a grăbit nimeni să anunțe că nu mai vrea să controleze politic aceste entități.

De ce până acum Serviciul Vamal, FISCul și Ministerul de Interne nu au fost eliberate de peledemiști? De ce fruntașii verzi cer altora să renunțe la posturi, iar ai lor rămân în funcții mai continuare? Sau depolitizarea este o temă care nu vizează și PLDM? Pistrinciuc este selectiv, ori se face a uita?

Este ușor să debitezi niște prostii politice, însă acestea trebuie să fie însoțite și de acțiuni dacă se doresc a fi luate în serios. Dacă tot PLDM insistă pe ridicarea influenței politice de pe instituțiile statului atunci să o demonstreze începând chiar de azi, nu după numirea unui nou Guvern. Chiar azi să ceară locotenenților lor să depună cereri de eliberare, iar odată cu cererea să se autosuspende. Așa ar fi corect, dle Pistrinciuc!

Cei din PLDM ar face mai bine să nu să se scarpine între picioare în timp ce vorbesc. Ar trebui să treacă la acțiuni. Nu au curaj sau nici voință? De ce mai au glas să iasă în public?