PLDM a intrat sub pragul existenței

slogane5

Astăzi a fost prezentat un nou sondaj de opinie. Unii contestă rezultatele, alții țipă de bucurie. Fiecare cu al său crez.

Eu nici nu contest și nici nu mă bucur de rezultatele acestui sondaj. Ce am văzut este o dovadă clară că piața politică din Moldova a devenit o gheretă mișcătoare, de pe o stradă pe alta, dintr-o mahala în alta.

Eu monitorizez PLDM. E partidul care a înfiripat atâta speranță în tineri până și după 7 aprilie… încât a rămas doar de privit acum la această formațiunea cum se tot coboară pe scară, alunecând ușor sub pragul existenței. Așa că nu întrebați de ce nu fac referire și la alte partide.

Sondajul prezentat astăzi (vezi % pe net) demonstrează clar că PLDM a devenit un partid minuscul, la fel ca președintele Vlad Furat. Cunoaștem ce a acționat asupra acestei formațiuni. Corupția, traficul de influență, oameni absoluți incompetenți în funcții cheie, un premier demis și bănuit de furtul BEM, alte acțiuni legate de sume mari de bani, au dus la prăbușirea proiectului politic care promitea că pe râurile noastre o să curgă lapte, iar la fiecare colț urma să fie câte un steag al UE și scris sub el „Suntem în UE”.

Partidul Liberal Democrat din Moldova, sau poate mai bine zis – fostul Partid Liberal Democrat din Moldova, începe să devină invizibil pe scena politică, ceea ce aruncă în sus alte partide. Este un proces democratic. E asemănător ca procesul de înmulțire a libelulelor. Partidul Mamă se naște, crește, depune ouă, apar alte partid, iar spre seară se încheie și scurta viață a Mamei.

Cei din PLDM au greșit atunci când nu au insistat și nici nu au acceptat schimbarea frunții. Era mult mai bine dacă Filat era retras de la conducere imediat după ce a fost demis de către Parlament.

Încercările disperate, de a convinge că a fost demis pe nedrept, că nu știu ce, ajunsul pe la CEDO, apoi șutul în fund de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, a fost dovada că Filat nu vrea să se ascundă după cortină, alegând să rămână pe scena politic, fardat frumos și cu roșul obrazului sub pudra de la L’Oréal.

E timpul ca oul de Libelulă să iasă și să se lanseze în zbor. Poate că oul este PPEM, poate că altul, însă trebuie deja să se nască în locul PLDM-lui.

Da… PLDM a dat de rușine chiar și Stejarul lui Ștefan cel Mare. Trist.