Plahotniuc ne spune că anul viitor AVEM de ALES între două proiecte

Politicianul Vlad Plahotniuc, recent retras total din activitatea parlamentară, renunțând la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, ne-ocupând alte funcții înalte în Stat, a scris astăzi un articol în care face totalurile activității pe anul 2013 care, după cum scrie, a început cu gălăgie, dar se termină cu mai multă armonie pe scena politică din țară.

Articolul poate fi găsit aici: http://www.plahotniuc.md/arhiva/anul-2013-de-la-padurea-domneasca-la-vilnius/

Nu am să mă opresc la tot articolul scris de membrul PD, fost vice-președinte al Parlamentului, dar am să mă opresc anume asupra temei abordate cu privire la viitorul Moldovei.

Astfel, Vlad Plahotniuc ne anunță, la sfârșit de an, că în 2014 avem de ales între două proiecte, dintre care unul mare, iar altul minuscul de tot. Primul proiect este cel de integrare europeană, alături de partidele democratice, altul este întoarcerea în timp, în 2009, așa cum propun comuniștii, iar odată cu întoarcerea să începem un ”război” cu Uniunea Europeană, în favoarea altor puteri imperialiste.

Pasajul despre care scriu este: „Urmează un an complicat, un an electoral important, iar asta nu pentru competiţia electorală care va avea loc, ci pentru lupta celor două proiecte politice: oferta comuniştilor – care vor să întoarcă ţara noastră la punctul 2009, să intre în război direct cu Europa şi cu toţi cei care au ajutat Moldova în aceşti ani şi oferta partidelor din Coaliţia Pro Europeană – care nu înseamnă altceva decât continuarea parcursului democratic şi european al Moldovei, obţinerea chiar anul viitor a regimului liberalizat de vize pentru cetăţenii noştri şi continuarea proiectelor începute, multe cu sprijinul financiar al partenerilor noştri externi, proiecte ce au ca scop modernizarea ţării şi îmbunătăţirea vieţii oamenilor”.

Deci, în anul electoral 2014 avem de ales între două proiecte, unul propus de forțele democrate, iar celelalte de către forțele comuniste. După cum vedem deja, va fi foarte greu de învins ”monștrii” comuniști, însă cu toții promit că vor depune eforturi ca PCRM să nu mai aibă acea putere în următorul legislativ, sau chiar să dispară de pe scena politică activă, implicată în guvernare.

Încă în luna mai 2012, la o discuție cu bloggerii, Plahotniuc a promis că va face tot posibilul ca PCRM să dispară. Prima acțiune a fost scoaterea lui Marian Lupu din partidul condus de Voronin. Politologii din Moldova spun că au fost și alte acțiuni care au dus la dispersarea Partidului Comunist, cu ruperea din cercul acestora a mai multor lideri, dintre care Mișin, Dodon, veșnica candidată Zinaida Greceanîi, Ion Cebanu, Sergiu Sârbu, alții. Probabil că chiar ruperea a avut loc datorită lui Plahotniuc, însă, oricine ar fi cel care a deschis ochii mai multor oameni, cu toții beneficiem de același lucru – slăbirea PCRM.

Probabil Vlad Plahotniuc își ține promisiunea din 2012, iar rând pe rând pleacă mai mulți de pe corabia scufundată a partidului care a fost odată la putere, doborât prin evenimente care au rămas în istorie cu parafa ”proteste violente”.

Așadar, nu uitați ce avem de făcut cu toții, cei care sunt împotriva comuniștilor, pentru că ne așteaptă un an electoral crucial pentru noi, în care trebuie să alegem între UE și anarhie comunistă. Eu aleg democrația, liberalismul și continuarea parcursului european, pentru că are cine să ne susțină.