PL face pași grăbiți spre realizarea strategiei 2026 – COMUNIȘTII la guvernare încă cel puțin un deceniu

Asociația obștească Partidul Liberal din Moldova, condusă de Ghimpu Mihail Fiodrovici, face pași grăbiți spre realizarea strategiei 2026.

Dacă să ne amintim bine, Ghimpu a propus, chiar membrilor asociației pe care o conduce, ca la următoarele alegeri comuniștii să fie lăsați la guvernare până în 2026, iar din alegerile de peste 12 ani să revină la putere democrația în Republica Moldova. Întreaga strategiei o puteți citi pe Ziarul Național.

Nimic mai grav nu este decât să stai undeva în parc și să aștepți anul 2026, chiar dacă tinerii s-au revoltat în 2009 pentru democrație. Ce să mai, mergem peste cadavre și punem în aplicare strategii liberale, belicoase.

Acum, după ce CC s-a expus destul de clar care este limba de stat a Republicii Moldova, liberalii au găsit încă un motiv, neîntemeiat, cu care să speculeze despre o posibilă dizolvare a Parlamentului, în termen de câteva luni, până la alegerile ordinare din toamna viitoare.

Din acțiunile membrilor PL înțeleg un singur lucru: PLDM, PDM și PLR vor semnarea tratatelor parafate la Vilnius până la alegerile din toamna viitoare. Europenii vor la fel, pentru că și ei intră degrabă în alegeri europarlamentare și chiar și-au expus poziția că vor semnarea acestor două documente importante în timpul exercitării mandatului actualului Parlament European. PL vrea de fapt anticipate, să nu fie posibil de semnat ceva. Ghimpu chiar a avertizat că se parafează, dar semnarea va fi… peste mulți ani. Deci, vedem că Ghimpu nu a vorbit în zadar și  a dat drumul la Strategia 2026, prin care să se permită comuniștilor să stea nestingheriți la guvernare până cel puțin în 2026 (nici Voronin nu a visat la așa ceva).

Ieri, marele jurist al asociației în cauză a spus că Parlamentul va fi dizolvat dacă nu modifică art. 13 din Constituție. A aberat în fața microfoanelor, presa a preluat, au pus pe site și poftim ”mâncați” prostii stimați consumatori de știri.

În primul rând, Constituția prevede destul de clar care sunt situațiile dizolvării Parlamentului, iar Curtea ieri nici nu a cerut modificarea la ceva. Curtea a constatat faptul că Declarația de Independență este parte din textul constituțional și atâta tot. Mai mult, Curtea nu a declarat ca neconstituțională o anumită normă și nici nu poate declara neconstituționale articole din Constituție.

La fel, Legea cu privire la CC prevede că în competențele acesteia intră examinarea actelor normative și, în urma expunerii, în cazul dacă se declară ceva neconstituțional, urmează ca actul normativ să fie modificat de Parlament.

În situația de ieri ce trebuie de modificat dacă nu a fost o sesizare asupra unui act normativ? Corect, nu trebuie de modificat nimic, iar Curtea nici nu are competența sa să ceară modificarea Constituției, care se face de fapt la inițiativa deputaților, cu votul a 2/3 din numărul deputaților, sau la solicitarea poporului, în urma unui referendum, cu modificarea tot prin Parlament, conform procedurii stabilite.

Tot ieri am văzut laude în adresa PL, că chipurile au făcut un pas spre Unirea cu România prin câștigul de la CC. Ok, poate au făcut pași, dar dacă acesta de ieri a fost în special pentru a provoca anticipate, apoi Unirea mai degrabă va fi cu Rusia, până în 2026, când Ghimpu se va trezi din somn și va încerca să revină la putere.

Din aceste considerente, îndemn să nu-i mai lăudați pe liberali pentru că ei de fapt joacă după cântece rusești, iar aceasta se demonstrează în fiecare zi. Prima lor escapadă a fost când Ghimpu l-a făcut cu ou și oțet pe Filat până acesta a căzut, fix cu aceeași isterică din anii de după 1990, iar a doua escapadă este acest anunț neîntemeiat despre alegerile anticipate.

Calm dragilor. Așteptați 2026 și poate mai rămâne și vouă ceva.