Pe data de 23 ne luptăm pentru Vinuri Ialoveni

Pe data de 23 august 2013, ora 10:30, la Vinuri Ialoveni are loc Adunarea creditorilor privind examinarea și votarea Planului procedurii de restructurare.

Prognozele spun că FISC și CNAS vor vota împotriva procedurii de restructurare, din motive cunoscute nouă, împreună cu creditorii cu care ne tot luptăm din 2011 până acum.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare speră că întreprinderea va fi salvată, subliniind că este o fabrică unicat și nu trebuie băgată în lichidare. Cu toate acestea, se pare că celelalte instituțiile ale statului nu se gândesc așa, dorind să nimicească încă o fabrică de vinuri din Țară, care încă funcționează la capacitate mică și poate produce cantități destul de mari de vinuri unicat, bune pentru export și consum intern.

Fabrica de vinuri de la Ialoveni este unica din țară care produce vin Heres, precum și ultima care a rămas în CSI să producă așa tip de vin ”domnesc”.

Înainte de concediu, în luna iunie, am scris un demers la Președenție și Guvern cu privire la acțiunile FISC și CNAS, îndreptate radical împotriva fabricii de vinuri. Cu părere de rău, intituțiile către care a fost expediată petiția pentru examinare au dat răspunsuri care și mai de care, punând acolo fel de fel de minciuni și dezinformații. Mă gândesc să răspund la toate, sau chiar să dau în judecată pe cei care au semnat prostii, dar… nici nu știu ce să fac.

Trebuie să menționez că FISC și CNAS au mai fost în tabăra celor care doresc lichidarea întreprinderii, apoi și-au dat seama că nu e bine ce fac și au trecut în tabăra celor care doresc salvarea acesteia. Însă, odată cu numirea unui șef în fruntea unei instituții (nu dau nume) aceștia și-au schimbat ”cozorocul” și au pornit războiul. Ba mai mult, reprezentantul FISC amenință că chiar dacă trecem planul procedurii de restructurare oricum vom fi loviți de ei și fabrica nu va activa.

Iată poftim, încerci să faci ceva și deja te trezești cu amenințări…

Până acum am reușit să câștigăm mai multe dosare la Curtea Supremă, despre care unii spuneau că nu vor trece. Pe această cale mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și am ținut situația în mâini, că de altfel… fabrica era dată deja la metal uzat, așa cum au fost date multe fabrici deja.

Tot interesat este că Ministerul Agriculturii este acționar cu peste 60%, iar CNAS informează președenția că reprezentanții statului nu cunosc ce se întâmplă la fabrică, însă omite să spună că la fiecare ședință a Comitetului creditorilor participă și câte un reprezentant al MAIA, semnând în lista celor prezenți. Ce să mai… trimiți o gogoașă la președenție și la revedere ”mîcă”.

Nu știu dacă instituțiile media ar accepta să vină la adunare, dar invit pe toți, care doresc, să vină și să filmeze cum Statul votează împotriva Statului, trecând fabrica în lichidare și executând ordine meschine.

Fabrica se află la intrarea în or. Ialoveni, str. Alexandru cel Bun 4, pe partea dreaptă.