Parada de la Tiraspol doar a „NEDUMERIT” ministrul de Externe de la Chișinău

După fiecare ședință de Guvern mă întreb cine este ministru de Externe. Am văzut pe scaun un personaj care stă toată ședința cu nasul în jos, așa că nu am reușit să-l văd la față, ca să-l identific bine. Probabil informații despre ministru sunt plasate pe siteul Ministerului sau pe al Guvernului, însă mi-a fost silă să caut numele individului.

Ce m-a stupefiat pe mine a fost reacția la parada militară de la Tiraspol, la care au participat și forțele ruse din stânga Nistrului.

În orice țară normală astfel de acțiuni sunt condamnate la nivel politic și diplomatic, însă la noi, din păcate, diplomația s-a arătat doar nedumerită și surprinsă de participarea Armatei a 14-a la parada militară organizată chiar în coastele Republicii Moldova.

Ministrul de externe nu a găsit cuvinte potrivite să condamne aceste acțiuni și nici nu a organizat o conferință de presă la care să atenționeze „partenerii” ruși că ar fi cazul să-și ceară scuze pentru paradă și să promită că nu vor mai proceda altfel.

Iată așa se întâmplă la noi de la independență până acum. Peste câțiva ani nici nu vor observa forțele ruse din stânga Nistrului :/

mfa