ONU a răspuns la apelul Guvernului

Astăzi, 23 aprilie, în urma apelului Guvernului Republicii Moldova, a avut loc distribuirea și înmânarea echipamentului donat de către Organizaţia Naţiunilor Unite Moldova, care a răspuns prompt la solicitarea dată, și prin intermediul organizaţiilor sale UNICEF, UNDP, UNFPA, UN Women, OIM şi UNAIDS, a mobilizat toate fondurile de suport la dezastre. Respectiv, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale a beneficiat de o donație, constituită din echipament care poate fi folosit în lichidarea consecințelor situației create.

ONU a donat 41 generatoare, 30 motoferăstraie și 13 tone combustibil, toate în suma de circa 1,010,000 MDL. Acest echipament a fost distribuit prin subdiviziunile Serviciului PC şi SE din zonele afectate, și anume în municipiul Comrat, Chișinău (inclusiv Detașamentele de căutare-salvare), raionul Cahul, Hîncești, Ungheni și Căușeni. Șeful Serviciului PC SE, Mihail Harabagiu a mulțumit Organizaţiaei Naţiunilor Unite din Moldova și tuturor organizațiilor sale pentru această donație.

Echipamentul donat le va servi echipelor de salvare drept unul suplimentar și va fi de mare ajutor pentru lichidarea consecințelor situației excepționale în urma ninsorii.

Mai multe informații și fotografii pot fi găsite pe pagina de Facebook a Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, precum și pe pagina ONU Moldova.