De ce noul preşedinte Nicolae Timofti nu vine la Publika TV ?

Noul preşedinte al ţării, Nicolae Timofti a primit indicaţii să nu participe la dezbaterile de la Publika TV? Eu cred că da. De ce? De două săptămâni aştept ca Nicolae Timofti să apară la Fabrika pentru a răspunde întrebărilor nu tocmai comode ale moderatoarei Natalia Morari, dar şi ale comentatorului politic, Igor Boţan. Până acum acesta însă nu şi-a făcut prezenţa în studiourile singurului post de ştiri din ţară. Iniţial am crezut că cei de la Publika îl boicotează din anumite motive, chiar dacă le-ar aduce audienţă. Am încercat să dezvălui misterul şi am întrebat câţiva angajaţi de la această instituţie, de ce Timofti nu a apărut până acum şi la ei. „Invitaţii au fost lansate imediat după anunţarea candidaturii acestuia şi am primit promisiuni că va avea prima apariţie la Publika” zic oamenii din această redacţie. Au fost suprinşi însă să-l vadă la alte câteva televiziuni. Anume acest lucru mă face să cred că Nicolae Timofti „a fost rugat” (cu titlu de indicaţie) să nu apară la Publika pentru că „sunt prea critici” şi ar putea să-l întrebe „ceva incomod”.

Dacă e aşa, atunci mă miră comportamentul proaspătului şef al statului, care s-a declarat „preşedinte pentru toţi cetăţenii” şi că îşi va exercita mandatul „fără a fi influenţat”. În orice ţară un post TV de ştiri (la noi e acelaşi lucru) dă tonul dezbaterilor publice, iar invitaţii „se cer pe sticlă”. La noi s-a dat cu boicotul. Politicienii de toate culorile boicotează dezbaterile de la Publika pentru abordarea „prea critică” şi dinamismul emisiunilor de la această televiziune. Politica struţului. Nu apar la ei, bag capul în…alt televizor unde sunt mângâiaţi pe creştet. Politicienilor noştri nu le plac criticile.

Scria cineva zilele trecute pe vox.publika.md că Nicolae Timofti ar putea deveni „un nou model politic”. Deocamdată văd acelaş tipaj de „politicus soveticus”. Timofti se deplasează cu „iu-uri, iu-uri” cum le spune Mihai Ghimpu (girofar şi însoţit de poliţie). Boicotează unele instituţii media. Duce în dar mamei sale buchetul dăruit de Vlad Filat etc. etc.