CANAL3 iese la iveală cu primele reportaje publicate pe site

UPDATE 10.08.12: Toți abonații Moldtelecom IpTV au primit acest mesaj

Îngerul păzitor al situațiilor din media moldovenească, Dumitru Ștefan a găsit intâmplător site-ul canal3.punct.md, unde sunt publicate mai multe reportaje ale noului post TV, care se va lansa pe data de 27 august 2012 (de jumătate de an se tot lansează), cu denumirea CANAL3. Probabil noul post TV va avea și propriun site, iar până la trecerea pe www.canal3.md va activa pe platforma .punct.md

În imagine este una din prezentatoarele noului post TV, de la buletinul în limba rusă.

La întâlnirea cu bloggerii, actualul vice-președinte al Parlamentului, Vlad Plahotniuc, a recunoscut că postul TV Canal3 îi aparține, insă nu cunoștea în acel moment când apare pe ecrane. Din mai multe surse, Canal3 va emite începând cu data de 27 august 2012, pe câteva frecvențe ce au aparținut unui alt post TV.

Utilizatorii internetului fac haz de necaz despre culoarea roșie a noului post TV, spunând că acesta este leit NIT, postului TV care a aprținut PCRM, închis câteva luni în urmă de AIE.

Tot în luna august, Dodon Igor, deputat rătăcit, lansează TSN. La fel, televiziunea lui Dodon utilizează culoarea roșie, liberă de când NIT a fost închisă. Acum va fi greu să faci diferența dintre CANAL3 și TSN, pentru că ambele vor fi de culoarea sângelui și vor lucra pe aceeași undă de propagandă politică. Diferența este că televiziunea lui Dodon este online, doar pe web site, iar postul CANAL3 urcă pe antene și va fi recepționat de locuitorii țării unde piața media a izbuncit după Revoluția din 2009, de când libertatea de exprimare este simțită tot mai mult. Dovada este lansarea mai multor televiziuni, portaluri de știri, bloguri și  ziare.

Asemănarea dintre aceste două televiziuni, pe lângă culoarea roșie, este că vor sluji stăpânului, iar dovadă sunt reportajele făcute de TSN unde este lăudat Dodon cu Soluția și acțiunile acestuia, iar CANAL3 a făcut deja un reportaj unde Vlad Plahotniuc este lăudat. Intenția acestor posturi TV este clară. De imparțialitate nu potem vorbi chiar din start.

Succes celor de la CANAL3 😉

PS: Despre lansarea CANAl3 am scris pe data de 4 martie 2012, iar despre lansarea a două televiziuni noi am scris pe data de 11 ianuarie 2012.

1 thought on “CANAL3 iese la iveală cu primele reportaje publicate pe site

Comments are closed.