Kroll vine să-l descopere pe Filat până la piele

Banca Națională a anunțat că fază nr.2 de cercetare a furtului de la BEM va fi executată tot de compania Kroll, însă de această dată în parteneriat cu cea mai cunoscută și bună companie de investigație din America, salariații căreia sunt achitați cu peste 1000$ pe oră (!!!).

Kroll va continua investigarea fraudelor de la Banca Economii, Banca Socială și Unibank // Agora.md

Pentru compania americană nu va fi foarte greu să-l descopere până la piele pe hoțul #VladFilat. Deja a informat întreaga societate despre firmele acestuia, implicate în furtul miliardului, iar de această dată urmează să ne spună despre scheme, sume, nume, tranzacții, situații, cheltuieli și tot așa mai departe. Anume din motivul că rămâne aceeași firmă de investigație se ușurează lucrul, precum și va scurta timpul pentru întreaga fază nr.2. Timpul economisit va fi tocmai și o reducere a cheltuielilor. 8 ore de lucru în zi înseamnă 8000$ pentru un singur specialist, dar la sigur vor fi 4-5, plus că mai este diurnă, cazare în cel mai bun hotel. Toate aceste cheltuieli vor fi decontate, până la urmă, din contul nostru, al Statului, care, în mod normal, ar trebui înaintate cu pretenție către Filat, figurantul în istoria miliardului dispărut.

Acum nu-l mai ajută cu nimic pe Filat schimbarea denumirii firmei din Românie. Nu-l ajută și nici faptul că a distrus multe urme. Oricum însemnările despre tranzacții, alte chestii, rămân în arhivele băncilor naționale și internaționale, la FISCul din MD și la cel din RO. Până la urmă se va găsit și ac de cojoc firmei RUTALIF.

Citește și: Filat propune modificarea Codului Fiscal, după ce tot PLDM a făcut gafa prostească

Vom fi bucuroși să aflăm până la urmă cât a furat Filat. Streleț spune că nu un miliard, ar fi mai puțin. Oricum, suma este impunătoare, iar dacă mai scade leul față de euro… vor fi mai multe miliarde, nu doar unul sau mai puțin.

Schema, cum a fost scos un miliard de euro din conturile Statului, trebuie să fie scoasă la lumină, fie de Kroll, fie de altă firmă de investigație. În joc sunt banii noștri, ai contribuabililor, iar ei trebuie să fie întorși, chiar dacă va trebui de vândut în câțiva ani terenurile și proprietățile firmelor lui Filat. Ghimpu probabil a avut dreptate când a spus că miliardul este pe la Anenii Noi. Acolo Filat a cumpărat terenuri agricole. A rămas doar să fie pus sechestru pe acestea și de încasat banii, plus prejudiciul adus nouă.

Dacă să mă refer mai mult la suma care trebuie întoarsă, cred că ar trebui de pus o dobândă bancară pentru banii furați. Hoții s-au folosit de ei fără să achite taxe la stat și fără să achite dobânzi pentru acești bani, asta în timp ce un simplu agricultor trebuie să contribuie la bănci și dobânzi usturătoare. Hoții au luat banii, au cumpărat terenuri și au mimat plantații pomicole, după care au încasat și subvenții de milioane. Despre tehnica cumpărată fictiv și subvenționată de către Stat de 4 ori nu mai spun nimic… deja intrăm prea adânc în toate schemele lui Filat. Probabil i s-ar face prea rușine și ar pleca din politică dacă am spune chiar totul despre el.

Urez succes companiei Kroll și aștept de la ei vești îmbucurătoare!