Istoria rușinoasă a partidelor fondate de Țopi

Ieri a avut totuși loc ședința agenților GRU de modificare a denumirii partidului Forța Poporului în Partidul Platforma Demnitate și Adevăr.

Cu referire la acest subiect, am văzut ceva zarvă la JurnalTV, de parcă este pentru prima oară când Țopii și slugile lor docile pun umărul la fondarea unor partide politice. Probabil este nevoie de făcut lista și de descris puțin istoria rușinoasă a partidelor fondate și finanțate de „investitorii” din Germania, promovate intens prin postul de televiziune care a depășit NIT-ul comuniștilor.

Așadar, voi începe cu Mișcarea Antimafie. Acest concurent politic a început să lovească în stânga și dreapta, în special în partidele aflate la Guvernare. Nu am ce să-i reproșez lui Mocanu din acest punct de vedere, deoarece democrația sănătoasă presupune dezbateri libere și bazate pe adevăruri. Însă, pot să-i reproșez lui Mocanu a s-a lăsat prostit de Țopi și Nastași. Până la urmă s-a convins că a fost folosit, după care a fost aruncat la gunoi și înlocuit cu alți parteneri docili.

Mișcarea Populară Antimafie a fost fondată la începutul anului 2010. Tot „poporul” acestui partid au fost Țopii, Nastașii și familia lui Mocanu. Ultima lor apariție în comun a fost offline-ul din acea perioadă, după care Țopii au fugit din țară.

Pentru că MPA-ul lui Mocanu nu întrunea condițiile să participe la alegerile din 2010, formațiunea a participat la alegeri sub umbrela Partidului pentru Neam și Țară, o nouă formațiune cumpărată de Țopi special pentru a se antrena în campania electorală. Mișcarea nepopulară a Țopilor a reușit să obțină în 2010 numai 0.28%, adica 4819 voturi. Ulterior, în 2014, au participat deja sub umbrela Mișcării Populare Antimafie, însă și de această dată Țopii au obținut numai 1.74%, adica 27846 voturi, puțin mai mult decât 4 ani în urmă.

În paralel cu MPA-ul lui Mocanu, Țopii au decis să mai finanțeze un partid, luându-le pe Hariton (Ion Hadîrcă) în căruță, după ce au reușit cu Filat să rupă PL-ul aproape în două. Cu toate astea, noul partid al Țopilor – Partidul Liberal Reformator, a luat la alegerile din 2014 numai 1.56%, adica 24956 voturi, mai puțin decât mișcarea lui Mocanu.

În PLR lucrurile erau coordonate de Ana Ursachi, o altă reprezentantă a intereselor Țopilor.

Pentru că au eșuat de atâtea ori, iar oamenii nu mai cred în prostiile debitate la Jurnal TV, Țopii au decis, împreună cu Vlad Filat și alți agenți ruși, să lanseze o platformă civică care să pună sare pe rana poporului, insistând pe izbucnirea unui conflict major în societate, alimentat inclusiv cu hoțiile din sistemul bancar. Astfel, s-a născut Platforma Civică Demnitate și Adevăr, o nouă adunătură de prăpădiți, slugile Țopilor.

PDA a reușit în câteva luni să turmenteze câteva zeci de mii de oameni, și chiar a reușit să „umple” PMAN-ul de câteva ori. Balonul platformei s-a dezumflat rapid, mai ales după s-a aflat că în spate stau doi condamnați la ani grei de închisoare, precum și hoțul Vlad Filat. În urma acestor dezvăluiri, în PMAN au început să vină tot mai puțini protestatari.

Cu toate astea, Țopii au reușit să obțină răcnetul „poporului”, iar după ședința populară de la începutul lunii septembrie curent au început să umble pe la TV să spună că au fost obligați de popor să facă un partid nou, o alternativă la partidele de dreapta existente în prezent.

În temeiul „obligației” poporului, Țopii și Nastașii urmau să petreacă un Congres de fondare a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr. În loc să adune oameni, Țopii au purces din nou la procurarea unui partid, mai cu seamă că au fost obligați inclusiv de serviciile secrete ruse să pună mâna pe conducerea Partidului Forța Poporului, condus până ieri de agentul GRU Nicolae Chirtoacă.

S-a întrebat cineva de ce ieri a fost petrecut numai congresul de redenumire a partidului GRU, dar nu a fost și un congres de înființare a noului partid? Ce a fost ieri reprezintă un circ ieftin, dar și o dovadă incontestabilă că nimeni nu mai dorea să pună semnătura pe foile de fondare a noului partid. „Poporul”, pe care s-au bazat Țopii, a înțeles că sunt prostiți, iar din această cauză au început să dea șuturi în fund reprezentanților care umblau cu acele foi. Mai pe scurt, fondarea partidului a fost prăvălită din fașă, motiv pentru care a fost procurat un partid deja existent, modificată denumirea și pus acolo o păpușă docilă Țopilor.

De această dată Țopii încearcă să conteze din nou pe susținerea populară, crezând în continuare că moldovenii sunt niște proști și cred tot ce se spune la JurnalTV.

Luând în considerare istoria rușinoasă a partidelor fondate și finanțate de Țopi, nu cred că noua formațiune politică va avea succes. Să nu uităm că retorica este aceeași. Nimic nu s-a schimbat. Ei în continuare urlă împotriva lui Plahotniuc și a lui Voronin, iar electoratul lor este deja plictisit de același argumente și declarații zilnice. Până și câinii sunt sătui să audă în fiecare zi numele Plahotniuc.

În cazul unor alegeri anticipate Țopii nu vor lua mai mult decât au luat până acum. Nu văd ei pragul de trecere nici dacă se vor spânzura să facă acest lucru. Oamenii știu deja cine stau în spatele acestor mișcări politice, și sunt sătui deja să mai fie prostiți cu televizorul. Țopii nu au reușit să facă nimic în 4 ani cu Mișcarea Populară Antimafie și JurnalTV, așa cum nu va reuși nimic în continuare, deja cu Platforma Demnitate și Adevăr. Sunt tot acei actori, însă deja cu o altă pelerină. Cine-i orb și nu vede aceste lucruri?

Recapitulare:

În toți acești ani Țopii au fondat și au finanțat următoarele:

1. Mișcarea Antimafie;
2. Partidul pentru Neam și Țară;
3. Partidul Liberal Reformator​;
4. Acum PDA a GRU.

Spre rușinea lor, Țopii încarcă deja de câțiva ani să vină la putere, dar niciodată nu reușesc să treacă peste pragul electoral. Oamenii știu deja ce lepădături stau în spatele acestor formațiuni.

Dragii mei Țopi, trebuie să vă calmați. Mai bine ați veni să executați pedeapsa și să întoarceți statului ce ați furat, apoi să vorbiți despre eliberarea Moldovei din captivitate!