Igor Dodon vrea să fie un președinte condus de popor, pentru popor

Ieri seara liderul socialiștilor, candidat la funcția de Președinte al Republicii Moldova, a participat la emisiunea Puterea a 4-a, difuzată de postul Național 4 (www.n4.md). În cadrul emisiunii Dodon a vorbit despre alegeri, puterea viitorului președinte și în câte categorii sunt împărțiți candidații din această campanie.

Urmărind emisiunea am constatat că Igor Dodon se identifică a fi un candidat susținut masiv de o bună parte din populația Republicii Moldova, iar în continuare vrea să fie un președinte condus de popor, pentru popor.

Ce presupune aceasta?

Deși pentru a intra oficial în cursa electorală sunt necesare puțin peste 15 mii de semnături, iar alți candidați adună vreo 25-30 de mii ca să arate oamenilor ”susținerea” populară, Igor Dodon, candidatul susținut de PSRM, lider al socialiștilor, a strâns până acum peste 350.000 de semnături din toată țara. Acestă cifră impunătoare demonstrează adevărata susținere populară a candidatului socialist, precum și este un sondaj făcut real, cu semnături, nume și, dacă vrea cetățeanul, cu adrese. Astfel, Dodon deja are o bază mare de susținători care va conta în primul și în al doilea tur.

Eu înțeleg că Igor Dodon se vrea un președintele care va consulta concetățenii de fiecare dată când va fi un subiect de importanță națională, fie el legat de vectorul extern, de relațiile cu opoziția sau cu Guvernul. Cel puțin asta promite omul care zice că se ține de cuvânt.

La fel, ce ține de susținerea populară, aceasta presupune și subordonarea președintelui anume poporului, nu unor grupe de interese sau oligarhi. Anume un astfel de conducător se visează Igor Dodon, deoarece țara e sătulă de prezidenți și prezidențiabili de genul celor perindați din anii ’90 până în prezent.

Ca dovadă de mulțumire pentru susținerea masivă, Igor Dodon promite că va efectua primele deplasări în mijlocul oamenilor și nevoilor lor, nu cum alții pleacă chiar a doua zi la Bruxelles sau în alte orașe unde au reședința finanțatorii externi. Dodon crede că Moldova are viitor, iar acest viitor, în opinia lui, poate fi asigurat doar de către popor.

Șansele candidatului Igor Dodon?

Ieri a fost publicat un nou sondaj de opinie care-l redeclară pe Igor Dodon ca fiind liderul absolut. Potrivit acestuia, după repartizare, Dodon va lua aproape 40%, iar până la pragul de 50%+1 vot nu este mult, mai cu seamă că sondajul a fost făcut într-o perioadă când unii abia reveniseră din vacanța de vară. Vom vedea la mijlocul lunii octombrie unde se află fiecare candidat, dar putem fi convinși de pe acum că șansele lui Igor Dodon vor fi doar în creștere și nicidecum în scădere, dar ar putea pierde în cazul dacă nu câștigă din primul tur, fiindcă miza e prea mare. Deznodământul va fi tocmai în luna noiembrie a.c.