Filat, Lupu și Timofti ar putea fi găsiți vinovați pentru moartea celor 4 pasageri

Filat, Lupu și Timofti ar putea fi găsiți vinovați pentru moartea celor 4 pasageri
Filat, Lupu și Timofti ar putea fi găsiți vinovați pentru moartea celor 4 pasageri. Foto: http://karadeniz-press.ro
Premierul, Preşedintele Parlamentului şi Președintele ţării ar putea fi găsiţi vinovaţi pentru moartea a patru persoane, în urma accidentului din dimineața zilei de duminică, 4 noiembrie, potrivit unor documente care se află la aceștia, spre examinare.

Potrivit sursei din Guvern, Ministrul Şalaru nu ar fi executat o Dispoziţie a premierului, cu privire la instalarea barierelor la nivelul trecerii cu calea ferată. Ministrul Şalaru arată cu degetul spre Casa Guvernului şi spune că dispoziţia a fost semnată, însă nu a fost însoţită de banii necesari. Potrivit calculelor de anul trecut, care la fel au fost făcute după ce au decedat mai multe persoane într-un accident asemănător, costul procurării şi instalării barierelor se ridică la 60 milioane lei.

Atât din Casa Guvernului, cât şi de la Ministerul Transporturilor, se spune că banii urmau a fi identificaţi. Identificarea durează un an, însă se pare că moartea celor patru persoane nu v-a grăbi procesul de identificare, fiecare arătând cu degetul în altă parte, însă nimeni spre cine trebuie.

În discuţiile de pe reţelele de socializare au fost identificate câteva surse financiare, necesare procurării acelor bariere, măcar pentru cele mai periculoase intersecţii a asfaltului cu calea ferată.

Astfel, pentru cele 60 milioane lei este nevoie ca înalţii demnitari să nu mai plece peste hotare să sărute cruci, săbii, doamne, iar banii economisiţi să plece spre siguranţa cetăţenilor Republicii Moldova. Alte surse sigure de bani sunt combaterea transportului ilicit de persoane şi eliminarea corupţiei din cadrul gărilor auto din ţară.

Pe masa premierului, preşedintelui parlamentului şi preşedintelui ţării stau cel puţin 3 plângeri, demersuri şi descrieri în detaliu cine fură la gările auto. La fel, au fost prezentate şi probe video, filmate cu camera ascunsă. Schema identificată şi descrisă demontrează că banii furaţi din Bugetul de stat se ridică la suma de 2 milioane lei anual. Astfel, în timp de un an de când a fost semnată Dispoziţia premierului şi până acum, când au murit încă 4 cetăţeni a RM, se putea de acumulat 24 milioane lei, doar dacă cei trei „conducători” luau măsuri şi erau examinate acele plângeri, pe care le-au primit.

Persoanele care au depus plângeri la Gov, Parlament şi Preşedinţie, privind actele de corupţie la ÎS Grările şi Staţiile Auto din Moldova, au fost eliberate din funcţiile ocupate la întreprinderile de stat, din domeniul transportului public de călători, iar plângerile acestora au fost expediate „conform competenţei”. Mai exact, Guvernul, Parlamentul şi Preşedinţia a considerat că 2 milioane de lei furate lunar de la staţiile auto este o nimica toată, iar de această problemă ei nu trebuie să se ocupe şi nici să nu tragă semnale de alarmă, expediind copiile de pe plângeri la Procuratura Generală.

Intervenţia acestor trei persoane, timpurie, ar fi putut duce la acumularea surselor necesare în Bugetul de Stat, din care să acorde CFM suma necesară pentru a instala acele bariere, pentru siguranţa cetăţenilor acestui stat.

Din păcate, nu doar doi din această listă, dar majoritatea care se află la guvernare, sau care s-au aflat, îţi amintesc de cetăţeanul RM, cu drept de vor, doar în campania electorală. Până atunci toţi sunt cârpe, cobai şi carne pentru obiecte contondente.

Recomand acestor trei Crai de la Răsărit să scoată de la mucegai acele plângeri şi să treacă la acţiune, până când la Mereni nu au murit încă câteva persoane.
Cred că viaţa oamenilor este mai scumpă decât 10 minute cât durează să citească acele documente şi probele anexate.

Probabil până acum nu au examinat actele de corupţie de la gările auto pentru a nu-l supăra pe Mihai Ghimpu şi a nu zdruncina temelia AIE, care este pe temelie de milioane.

Foto: http://karadeniz-press.ro