Ei toți se scarpină la testicule, iar dușmanul ne bate polițiștii

 

moldova.org

Moldova.org a publicat o știre prin care informează că polițiștii moldoveni au fost bătuți de milițienii transnistreni, iar unul a fost internat. Întâmplare a fost câteva zile în urmă, iar până astăzi nu am văzut reacții oficiale din partea celor de la guvernare.

Le este P.O.H.U.I. de evenimentele care amenință Moldova, precum și de acțiunile separatiste din Moldova, în speciale cele care acum se coc în Găgăuzia.

Pe fundalul ”crizei” politice din Moldova, Transnistria, ajutată de armele Rusiei, înaintează în interiorul țării și instalează posturi de miliție pe teritoriul neocupat de ruși, în prezent, dar ocupat anterior ani la rândul.

Pe lângă înaintarea milițienilor transnistreni, autoproclamați, într-o localitate din Găgăuzia se vrea impunerea impozitului căzăcesc, adica țăranii să achite ”zeciuiala căzăcească” unor baroni locali. Aceasta este deja un semn că la sudul țării se instaurează din nou mafia, numai că de data aceasta are și conotații de separatism.

Formuzal și Șevciuc aplaudă și râd de oile noastre, Lupu (Plaho), Filea, Mihail Fiodorovici și Timofti, iar noi așteptăm poate, poate într-o zi președintele țării va convoca Consiliul Suprem de Securitate și să bată cu mâna în masă, pentru a pune capăt acțiunilor separatiste expansioniste, din ultima perioadă.

Câteva luni în urmă am atras atenția premierului Filat despre evenimentele din sud și din partea stângă a Nistrului. Acesta a confirmat că este problemă, însă până în prezent nu au fost luate măsuri, probabil din cauza celorlalți colegi de alianță, care nu au timp de Moldova, pentru că se duc la Decebal, Burebista, Putin…

Numai că…. degrabă nu vom vedea noi soluționarea transnistreană, dar mai degrabă vom vedea o republică Găgăuzia, una Băleanță, poate una Țigănească la Soroca și ceva ucrainean la nordul țării, pe la Pocrovca.