Dodon și-a fabricat un nou sondaj

sondaj-psrm

”Bună ziua, mă numesc Igor Dodon și am nevoie de un sondaj pozitiv” – probabil așa începe adresarea liderului PSRM către agențiile și organizațiile care se ocupă de sondajele de opinie.

Până la urmă văd că o anumită asociație, care utilizează stema de stat nu știu cu ce ocazie, s-a apucat și a făcut un ”vox populi” pentru Igor Dodon, prin care arată că PSRM trece pragul electoral și intră în Parlament cu multe %, înregistrând cea mai mare creștere în categoria partidelor noi apărute.

Sondajul publicat, executat de Asociația Sociologilor și Demograficilor din Moldova, pare mai mult să fie făcut în baza informațiilor statistice publice și nici nu dă un semn de informații reale. Mai mult, aceeași asociație a publicat anterior mai multe sondaje (vox populi) care până la urmă s-au dovedit invers în ziua alegerilor. Dacă să ne amintim de 10 noiembrie 2010, ASDM dădea scoruri favorabile unor partide, iar după 28 noiembrie 2010 rezultatele au fost departe de realitate. Deci e clar – cine arvonește acela are, în unele cazuri.

Până acum discutam despre un prag de până 6% pentru PSRM, suficient să treacă în Parlament. Acum acești sociologi și demografi au desenat în Paint.NET un ”vox populi” prin care-l ridică cu +2% pe Dodon și Partidul acestuia. De fapt, era de apreciat faptul că tânărul partid nu sărea în sus după % și număr mare de deputați, însă vedem că cineva s-a prostit și a comandat un sondaj mai ”fericit” pe de o parte, dar pe altă parte mai puțin optimist și destul de demotivat.

De ce demotivat? Pentru că acum, dacă tot s-au prezentat 8% pentru PSRM, nu va mai vrea nimeni să lucreze pentru mai multe fotolii de deputat, știind că nefăcând nimic și punând la TV niște spoturi despre moldovenism crește popularitatea partidului mai ceva decât pâinea cu drojdie.

Recent cineva a publicat o fotografie în care se vede cum echipa lui Dodon filmează un nou spot. Probabil e ceva nou din campania sa de promovare a partidului, care din nou îi va aduce +2% valoare și va sări peste liberali, ajungând la 10% la următorul ”vox populi” desenat pe hârtie cu acuarele ”bătrânilor” sociologi, adunați într-o asociație.

Un articol destul de bun prostesc, publicat de o ediție online a unui jurnal românesc, motivează creșterea PSRM prin acele două parade de 1 mai și 9 mai. Ediția jurnalului online spune că prezentarea masivă la posturile RU, care retransmit și pe teritoriul Moldovei, a dus la rezultate impunătoare în favoarea partidului condus de Dodon. Nu vreau să dau link la acel ziar online, pentru că nu vreau să vă întristez ce prostie scrie acolo, de parcă redacția acestuia se află undeva prin subsolurile Kremlinului.

Jalnică este săritura cu ”sapa la vertalioate” a unora, mai ales că ”prîgaciul” își știe locul său în scena politică, de unde nu se iese și nu se înaintează destul de ușor. Pentru ce să dai comandă de un sondaj mai pozitiv și să bagi în oamenii tăi ”huu, gata, am ajuns la 8% și ajunge” dacă de fapt știi că nu ești la atâtea procente, iar un rezultat mincinos ar putea să influențeze negativ toată echipa?

”Împinge carul mai încet, dacă boii nu mai pot, și vei ajunge unde ai nevoie”; ”Nu da bice în hloabe dacă cei care trag sunt mai slabi și cu mai puțină putere de cât trebui”, i-ar recomanda un bătrân acelui care acum se bucură de acest vox populi, desenat frumos.

Cred că intuiți deja nota pe care vreau să închei – Nu credeți sondajelor, pentru că în ele nu cred nici cei care le-au făcut!