Dle Streleț, pe Aeroportul Internațional Chișinău chiar se lucrează! #offline

Până ieri am fost reticent față de concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău companiei #AviaInvest , însă după vizita pe șantierul din capătul bd. Dacia mi-am dat seama că chiar se lucrează la modernizarea aeroportului, iar intențiile companiei nu sunt glume, așa cum susține premierul Valeriu Streleț.

La început ne-a fost prezentată parcarea, care pentru mine era prima și ultima investiție vizibilă a firmei, după care ne-a fost arătată nouă zonă pe unde vor trece pasagerii și unde vor aștepta să urce în avion (va fi gata la sfârșitul acestei luni). Nu am făcut fotografii în aceste zone deoarece am considerat că se renovează un spațiu utilizat până acum fără cap, motiv pentru care Avia Invest nu se poate lăuda cu lărgirea aerogării. Am început să prind câteva imagini tocmai când am trecut pe Aeroport. Uite acolo chiar se văd acțiunile concrete ale investitorului. Îmi pare rău că nu este o pagină pe Facebook (Avia Invest – Aeroportul Internațional Chișinău) unde să fie puse zilnic imagini cu acele lucrări. Publică cineva de la MoldATSA, dar nu pot fi luate ca oficiale. Nu trebuie să se limiteze doar la comunicate de presă. Trebuie să fie mai activi și pe rețelele de socializare.

Citiți și articolul scrie de Eugen Luchianiuc: Streleț, problema națională 🙁 // cazul #aeroport

Noul director al Avia Invest ne-a spus că au fost investite deja milioane în materiale de construcție, în contracte cu agenții economici locali și de peste hotare, iar în scurt timp va trebui să înceapă faza a doua de investiții, deoarece numărul pasagerilor crește rapid și pe neașteptate (cauzele creșterii numărului de pasageri sunt noile condiții pentru companiile avia, conflictul din Ucraina, eliminarea vizelor pentru călătoriile în UE, alegerea confortului, altele).

După ce am văzut acolo cu siguranță pot spune că vorbele lui Valeriu Streleț sunt de prisos. E demonstrat faptul că investitorul nu a uitat să lucreze pe aeroport, iar concesionarea a fost cea mai bună soluție pentru Moldova. Că s-a cedat rușilor, alte teme de astea, sunt pur politice. Faptele răstoarnă toate acuzațiile.

Realizările AviaInvest:

1) Parcarea auto. Parcare cu 800 de locuri, supravegheată video, curățată zilnic și menținută în stare excelentă. Acum este în testare și poate fi utilizată fără taxă. Taxa va fi de 10 lei/h, iar pentru 24 h va fi 100 de lei. Vechea parcare percepea 8 lei/h. Acum condițiile sunt de o mie de ori mai bune, însă la prețul vechi s-au adăugat doar doi lei. Ieftin;

2) Noul coridor check-in. Ghișeele Poliției de frontieră vor fi reamplasate și chiar vor fi dublate (crește numărul locurilor de muncă). În zona de securitate va fi instalată încă o linie, iar controlul va fi mai rapid. Nu va fi nevoie de așteptat în cozi imense. Pe scurt, se dublează aproape tot, chiar și ghișeele pentru check-in;

3) Stația electrică. Transformatoarele vechi au fost schimbate. Au fost procurate generatoare care pornesc în câteva milisecunde, iar o bună parte din utilaj a fost renovat. Șeful acestei Stații spune că a cerut renovări de mult timp, însă nu a fost auzit până la venirea investitorului Avia Invest;

4) Noile zone sosiri/plecări. Se dublează și acest spațiu. Acum spațiul alocat pasagerilor care pleacă/sosesc va fi mult mai mare, mai comod și dotat. Urmează să fie instalată și o nouă linie pentru bagaje. Vor fi trei linii, nu două cum sunt până acum;

5) Peron mai mare / pistă de rulare. Se mărește și spațiul alocat staționării avioanelor. Aeronavele nu vor mai fi ghidosite una lângă alta. De aici aeronavele vor pleca în direcția piste de rulare, apoi vor intra pe pista de decolare. Așa se va elibera pista principală și vor putea fi operate mai multe zboruri pe oră. Timp de 20 de ani avioanele erau nevoite să intre direct pe pista de decolare, se duceau până în capătul acesteia, se întorceau și deja luau vitează pentru a decola. În tot acest timp pista se considera blocată, iar MoldATSA nu permitea altor avioane să aterizeze/decoleze. Timpul ocupat putea trece și peste 10 minute, ceea ce ducea la operarea a numai 6 zboruri pe oră. După renovarea pistei de rulate cea de decolare va fi ocupată doar câteva minute, iar frecvența zborurilor va fi dublată. Deci vor putea fi permise mai multe zboruri, respectiv vor putea fi aduse noi companii. Acum putem să spunem că la aeroport este un grafic de zbor full, nu mai este timp disponibil și pentru alte decolări;

6) Drenajul. Aeroportul nu a avut până acum un sistem de drenaj pentru evacuarea apei de ploaie. Toată apa se aduna pe peron, pe pistă și în alte zone. Se formau bălți imense. Dispecerii puteau să meargă la pescuit în acele zone inundate. Acum investitorul construiește de la zero sistemul de drenaj, iar ploile torențiale nu vor mai fi o amenințare pentru aeroport. Gata, aruncați undițele! 😀

7) Lărgirea pistei de decolare. Actuala pistă nu întrunește condițiile necesare pentru deservirea avioanelor mari. Sunt probleme anume la cele cu 4 motoare, deoarece două din acestea pot înghiți bucăți de pământ, pietre, iarbă, altele. Din acest motiv este necesar de lărgit pista cu un material special, după care vor putea fi deservite și avioanele mai mari.

Acestea sunt doar câteva puncte pe care le-am prins eu. Probabil a mai fost ceva, însă acestea sunt suficiente să demonstreze că Aeroportul din Chișinău este dezvoltat de către compania Avia Invest.

O eventuală reziliere a contractului ar genera probleme pentru companie, precum și pentru Guvernul Republicii Moldova. În consecință lucrările vor fi stopate. Guvernul va fi obligat să întoarcă companiei Avia Invest cheltuielile suportate până acum pentru modernizarea aeroportului, precum și va trebui să achite probabil o penalitate pentru venitul ratat. Nu știu dacă convine cuiva ca Aeroportul să rămână un șantier pe mulți ani, în loc să vedem acolo un obiectiv strategic modern și bine aranjat.

Probabil cineva a văzut că Aeroportul se mulgea mai bine pe vremea când era la Stat, iar acum s-a pierdut această țâță.

Trebuie de menționat aici că Avia Invest a dublat și încasările la Stat. Achită acum mai multe impozite, iar Bugetul de Stat are de câștigat din aceasta. Spre exemplu, din acea taxă enigmatică de 9€, percepută pentru fiecare pasager care zbora cu avionul de pe aeroportul nostru, Avia Invest achită impozite, ceea ce nu se achita când Aeroportul era în gestionarea Guvernului. Acesta este doar un exemplu. Cei care au treabă cu impozitele știu ce efort financiar este să mărești salariile, precum și statele de personal.

Nu știu la ce se gândește #Streleț când cere rezilierea contractului, însă este evident faptul că vom fi doar în pierdere. Ar trebui deja să se resemneze că guvernarea a scăpat din grajduri o vacă mulgătoare. Trebuia să aibă grijă de ea când era nevoie, nu acum.

Da, să nu uităm că nu există companii de stat, cu administratori numiți de Guvern, care să aduc profit Republicii Moldova. Toate aduc pierderi pentru Buget, însă milioane guvernanților și conducătorilor acestor întreprinderi.

Iată ce spunea Streleț când a fost concesionar Aeroportul:

Se întâmplă că investitorul tocmai lucrează să nu-i mai fie rușine lui Streleț când se întoarce din deplasările de peste hotare. De ce acum deja nu este bine? Nu-i mai este rușine lui Streleț, ori nu mai pleacă în deplasări de lucru? Cum să-l înțelegem?

Despre legăturile Shor cu Avia Invest

Directorul spune că nu există legături Ilan Shor – Avia Invest. Spune că tânărul milionar a fost cooptat în consiliul de administrate tocmai din cauză că este reprezentantului unui client important. Potrivit lor, din Consiliul de Administrare mai fac parte și reprezentanții celorlalte companii de pe Aeroport.

Despre banii investiți în aeroport

Directorul spune că cei 47 de milioane de euro investiți până acum sunt bani parveniți de la fondatorii Avia Invest, precum și, o parte, sunt din profitul companiei. Zice că banii nu sunt de la BEM. Mai mult, Avia Invest are o garanție de 5 mln. de € la BEM, bani pe care nu-i poate scoate din cauza BNM, deoarece banca centrală i-a blocat. Probabil acei bani nici nu mai sunt în sistem și au rămas doar pe hârtie. Garanția a fost vărsată în contul bancar pentru a garanta Guvernului lucrările de pe aeroport, iar Statul a utilizat acești bani până acum în scopurile personale, fără să achite și o dobândă pentru aceasta.

Era cât pe ce să uit 🙂 Streleț încă nu a fost pe șantier și nici nu știe ce se face acolo. Probabil și-ar schimba părerea dacă ar merge acolo personal, nu prin intermediul controalelor de la toate instanțele sau consilierii de buzunar 🙂

În foto este tehnica procurată 30 de ani în urmă, uzată deja și fizic și moral:

Aici este tehnica procurată de Avia Invest, nouă și modernă (Germania):

Aici este generatorul procurat 30 de ani în urmă. Consumă 75 litri de combustibil pe oră. Pornirea este manuală și era nevoie să fie mereu un om pe aproape, să pornească generatoarele în caz de urgență:

Aici este unul din generatoarele procurate de Avia Invest. Pornesc în mai puțin de 1 secundă și nu este necesar să doarmă cineva lângă ele. Puterea unui generator este de 200 kw/h:

Teracotă italiană. Aproape toate materialele de construcție sunt importate din Uniunea Europeană:

Actualul peron pentru staționarea avioanelor. Va fi dublat:

Lucrările pentru noul peron și pentru pista de rulare sunt în toi:

Drenajul. Așa ceva încă nu a fost pe aeroport:

Conexiunea pistei de rulare cu cea de decolare/aterizare:

Aici se lucrează la pista de rulare, inactivă de 20 de ani. Va fi acoperită cu beton produs de o fabrică germană:

P.S. Avia Invest a renovat Sala VIP și a băgat mai multă culoare roșie, deși Filat a spus că toată țara trebuie să fie verde 😀

La această temă au mai scris:
Nicolae Apostu: Aeroportul Chișinău;
Cristina Gurez: Avia Invest și schimbările de pe Aeroport;
Adrian Platon: FOTO// Aeroportul Internaţional Chişinău aşa cum nu l-ai văzut;