Despre „confruntarea” Filat-Voronin

658x0_vf1_37625700

Ieri am ascultat scurta conferință de presă a lui Vladimir Voronin, la care bătrânul comunist s-a arătat cât de supărat este pe Vlad Filat și PLDM. Liderul comuniștilor spune că Filat nu este cinstit, iar partidul acestuia nu susține proiectele înaintate de către PCRM, motiv pentru care PLDM va fi pus sub monitorizare, iar toate proiectele liberal-democrate vor fi tratate cu suspiciuni. Voronin zice că Filat nu reprezintă interesele Republicii Moldova, că ar reprezenta interesele altui stat. Pe de altă parte, Filat spune că PCRM nu s-a angajat să susțină proiectele PLDM, însă nu spune nimic dacă PLDM are angajamentul să susțină proiectele comuniștilor. În opinia liderului liberal-democrat, în Parlament sunt interese înguste, de partid, având în vedere și campania electorală, care incită spiritele în societate.

Declarația lui Voronin: „Nu suntem mulțumiți deloc de de comportamentul unor deputați din unele fracțiuni. Mă refer la cei care nu au susținut inițiativa care vine să sprijine proiectul PCRM cu privire la statutul de neutralitate. Noi vom avea probleme foarte serioase cu PLDM. Noi nu am înțeles comportamentul lor, dar vom avea un comportament deosebit față de documentele propuse de această fracțiune parlamentară. Le vom analiza mult mai suspicios” (unimedia.md)

Declarația lui Filat: „Nu știu dacă până în ziua de astăzi, Voronin sau PCRM avea angajamentul să voteze toate proiectele propuse de PLDM. Noi ne vom continua programul asumat și așteptăm ca toți deputații să facă același lucru. Insist în a spune că aici trebuie să luăm decizii care au interes național” (unimedia.md)

Ping Pongul între Filat și Voronin este de fapt un teatru organizat de Filat, iar Voronin este sărmana păpușă utilizată de liderul PLDM. Dovada scandalului regizat este preluarea și titrarea acestuia de către presa peledemistă, activă foarte mult în ultima perioadă.

Filat are nevoie în prezent de o îndepărtare de Vladimir Voronin. Vrea să arate că nu este în alianță cu PCRM, că partidul său este independent și hotărăște singur ce și cu cine votează. Nu-i prea reușește, însă încercarea vină nu are, vorba aia. În acest sens, PLDM iscă scandaluri între liderii partidelor, precum și între deputații din aceste două fracțiuni, să arate tuturor că sunt la cuțite și că nu sunt pe aceeași undă în privința unor inițiative parlamentare și nu doar. Ei cred că, pe această cale, vor spăla urmele colaborării strânse cu membrii Partidului Comuniștilor, cu cei pe care i-au adus la putere prin alianța formată toamna trecută. Filat vrea, din răsputeri, să arate că din nou este singurul politician cu verticalitate, care mai este și deputat, și, punând în acțiune abilitățile sale de om orgolios, a dat startul utilizării lui Voronin ca pe o nulitate politică.

Pe plan politic, jocul lui Filat este unul extrem de periculos. În așa fel, se pune în leagăn Guvernul minoritar, iar scopul principal al liberal-democraților este să scape rapid de orice urme de colaborare cu PCRM, mai ales că suntem acum în campania electorală, iar toți candidații PLDM sunt lipsiți de suportul electoratului.

Toată cacealmaua aceasta, organizată minuțios de către oamenii lui Filat, va avea un final tragic, în opinia mea. Filat o să ajungă să-i ceară iertare lui Voronin imediat ce în Parlament o să ajungă un proiect păgubos al PLDM, dar care trebuie să treacă urgent de votul deputaților, inclusiv a celor comuniști. Filat nu mai are suport în Parlamentul Republicii Moldova, iar ruperea alianței cu PCRM, așa cum încearcă să ne spună că face acum, nu este nimic altceva decât băgarea PLDM-lui în dosul opoziției. Liderul liberal-democrat știe de acest lucru, însă face teatru pentru TV și pentru presa peledemistă, să arate că el este deja băiat mare și independent.

Pe de altă parte, PLDM nu poate mișca un deget fără PCRM, deoarece s-a scuipat cu PL în campaniile trecute, Filat este supărat pe Mihai Ghimpu, fiindcă liberalul a trâmbițat până a venit și demisia premierului. Cu Leancă și Carpov nu mai ține legătură și nu mai este șeful lor. Pe scurt, PLDM devine un partid slab și în Parlament, însă vedem că este pus pe șotii și pe scene de teatru. Vom vedea unde ajung ei după data de 14 iunie, mai ales după ce vor pierde toate contrele raionale și vor lua cele mai puține voturi inclusiv în localități. După scrutin o să-i vedem pe peledemiști doar la prohabul lui Voronin, iar Filat o să se ocupe de legatul cravatelor bătrânului comunist, pentru că până la următoarele alegeri nu vor mai avea ce să spună și cu ce se lăuda.