De ce Filat ascunde adevărul despre #7aprilie?

Suntem deja la șase ani de la protestul anti-comunist din 2009, deturnat acum de politicienii care răcneau atunci că trebuie să avem o țară fără comuniști și fără Voronin.

După atâta vreme, evident ne întrebăm de ce noua guvernare ascunde adevărul despre revolta poporului. Primul care nu vrea să se știe adevărul este Vlad Filat. El ține toate secretele în safeurile de la MAI și nu dorește să ne spună nimic, precum nici nu vrea să ne spună cine a dat ordinul „FOC!”, deși deține toate documentele în acest sens.

Să luăm pe rând.

Vlad Filat a venit în politică foarte tânăr. A fost în Partidul Democrat, apoi a luat o mână de oameni și a creat PLDM-ul, un partid care promitea să lupte cu Voronin și împotriva comuniștilor acestuia. Filat a ieșit în stradă în ziua de 7 aprilie 2009 și se arunca în fața mulțimii ca un mare salvator, un mucenic al democrației.

Filat s-a folosit atunci de furia poporului împotriva guvernării comuniste. I-a utilizat pe oameni să se ridice tot mai sus pe treptele politicii, ca pe urmă să-i trădeze în cel mai urât mod.

Cu timpul, Filat a înțeles că cel mai important pentru el este să se îmbogățească pe sine și pe semenii săi, uitând în același timp de cei care au dat votul pentru PLDM.

Iarna trecută, chiar dacă în fiecare an ne amintim despre protestele din 7 aprilie 2009, Filat a ținut cu dinții să scape de Iurie Leancă, să facă alianță cu Voronin și să nu-l mai deranjeze nimeni în procesul de realizare a scopurilor sale. În noiembrie 2014 mulți au votat PLDM pentru că nu mai aveau ce vota. Au dat votul pentru un partid european, care a promis cărare bătută spre țările europene.

Astăzi, după șase ani de la protest, ne-am întors tot acolo unde ne-am oprit în 2009. Comuniștii au revenit la putere, iar Voronin zâmbește frumos pe sub nas. Asta am dorit oare?

Partea proastă este și tinerii din PLDM acceptă această situație. Niciodată nu am crezut că vor accepta așa de repede să fie trădați de liderul lor. Pe 7 aprilie au luat vergi pe spate, iar acum cântă osânde lui Voronin și PCRM-lui. Trist.