Datorită investitorului Avia Invest, de azi Wizz Air este oficial și la Chișinău

În sfârșit, după mai mulți ani de așteptare, de astăzi Wizz Air a intrat oficial pe piața avia a Republicii Moldova nu doar prin curse regulate dar și cu o bază operațională (vedeți aici comunicatul oficial). Deschiderea de astăzi se datorează în primul rând investitorului Avia Invest, compania care a modernizat Aeroportul Internațional Chișinău și a reușit să atragă mai mulți operatori, inclusiv low cost.

Odată lansată, noua bază operațională a Wizz Air va permite prestarea unor servicii mult mai calitative, la timp și, cel mai important, la prețuri cu adevărat mici. O dovadă în acest sens este noua cursă Chișinău-Berlin-Chișinău, lansată tot astăzi.

Până în prezent, deși încă nu era deschisă o bază operațională pe Aeroportul din capitală, compania Wizz Air a deschis și deservește următoarele curse:

ITALIA

  1. Bologna
  2. Milano Bergamo
  3. Roma Ciampino
  4. Veneția Treviso

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII

  1. Londra Luton

SPANIA

  1. Barcelona El Prat

Investițiile corecte, făcute la timp și cu multă inteligență, a permis companiei Avia Invest să transforme Aeroportul Internațional Chișinău într-o aerogară modernă și atractivă pentru operatorii avia, precum și pentru pasageri. Cel mai important este faptul că, deși în apropierea Chișinăului se dezvoltă și alte aerogări, A.I. Chișinău a reușit să se impună ca lider în ultimii ani, iar această poziție i-a asigurat întâietatea în fața partenerilor externi și potențialilor clienți.

Ținând cont de faptul că Wizz Air nu este unica companie low cost venită pe piața moldovenească, dar și faptul că au fost atrase inclusiv alte firme, trebuie de menționat și de apreciat profesionalismul echipei A.I. Chișinău, care se menține în pofida presiunilor politice și a ”societății civile”.

Echipa noastră

Succesul echipei, lăudată mai sus, este reflectat și în cifrele publice, din care se vede cu ochiul lider că există un trend ascendent, iar în anul 2016 au fost deservite peste 22 mii de decolări și peste 2,2 milioane de pasageri, în timp ce, până la concesionare, cifrele erau în jumătate sau chiar mai rău în comparație cu anul precedent.

Mai jos puteți vedea statistica destinațiilor pentru anul 2016, care este una destul de bună:

Destinaţii

 

Eu, în calitate de client al Wizz Air, apreciez la maxim deschiderea bazei operaționale pe Aeroport Internațional Chișinău. La fel, apreciez și munca echipei Avia Invest, deoarece fără această companie astăzi am fi avut în capătul sectorului Botanica o zonă cu asfalt coșit, câteva avioane IL dezmembrate și multe interese zburătoare.