CTS eliberează cheile publice în câteva minute

Ieri am fost la CTS să perfectez un set de chei publice pentru o întreprindere. Contabila m-a avertizat că eliberarea acestora ar putea dura până la 15 zile, așa că trebuia urgent să trec toate procedurile, pentru a reuși până pe data de 25 a luni când se prezintă rapoartele, în format electronic.

Contabila a pregătit tot pachetul de acte, a făcut comanda online, eu am dat la achitare nota de plată, după care am mers la bancă să ridic dovada plății să demonstrez celor de la CTS că am achitat și pot să-mi elibereze cheile. De obicei plățile se văd în sistem după ora 16.00. Cu dovada pe masă nimeni nu mai spune că nu s-a achitat.

Centrul de Certificare a Cheilor Publice din cadrul Î.S. ”Centrul de Telecomunicații Speciale” poate fi găsit la următoarea adresă: mun. Chișinău, str. 31 August 1989 nr. 82, https://pki.cts.md/ (luni – vineri, ora 8:30-11:30, 13:00 – 16:30). Intrarea este din partea stângă a Clădirii în Ministerului Justiției (vezi harta de mai jos).

Când am intrat în oficiu (sunt trei oficii și un monitor pe care sunt indicate cele libere) aveam în gând că trebuie să mai vin într-o zi să pierd vreo jumătate de oră până voi primi stickul cu softul și parola. După ce colaboratorul CTS a verificat actele am văzut că în paralel altcineva perfecta ceva pentru mine, iar în câteva minute am primit cheile publice pentru întreprindere.

Experiența cu CTS a fost una destul de plăcută. Am prezentat un set minim de acte, printre care și copia buletinului administratorului, iar în câteva clipe am ieșit deja pe ușă și m-am îndreptat spre contabilitate. Contabila tot a rămas uimită de faptul că am primit totul atât de rapid.

Nu cred că toată procedura a durat mai mult de 5 minute. Când am luat semnătura mobilă am pierdut un sfert de oră.

Bravo CTS! Îmi place când lucrurile se schimbă spre bine. Înainte întradevăr trebuia de așteptat până la 15 zile. Acum timpul agenților economici nu mai este irosit din cauza unor măsuri birocratice. Nota zece!