Comuniștii tot timpul nu au fost în opoziție

Comuniștii tot timpul nu au fost în opoziție

Comuniștii lui Voronin și-au dat ultima răsuflare politică. De această dată au refuzat să pună semnătura pe moțiunea de cenzură înaintată împotriva Guvernului Filip.

Poziția comuniștilor demonstrează că nu au fost niciodată în opoziție după alungarea lor de la putere. Au înghițit eșecul de atunci cu mult greu, după care au ales să facă jocurile politice dictate de alții, în loc să ducă până la capăt împuternicirea dată de o bună parte din electoratul de stânga.

PCRM, partid politic cu istorie, a ales și de această dată să fie colacul de salvare al guvernării pro-europene de la Chișinău. Prima oară au pus umărul la numirea actualului Cabinet de miniștri, iar acum depun toată silința să-l mențină la putere.

Pe de o parte înțeleg dorința comuniștilor să mai rămână în Parlament câțiva ani, pe de altă parte nu-l pot înțelege pe pro-europeanul Voronin. La ei în cap s-a format o furtună care a întunecat toate viziunile politice, fiind vizibile doar interesele personale.

Susținerea moțiunii ar însemna și alegeri anticipate, pentru ei fiind ieșirea definitivă din Parlament, iar respingerea moțiunii înseamnă dezamăgirea electoratului.

Voronin, care nu o singură dată a spus că actualul Guvern nu trebuie să fie susținut, înțelege perfect ce se întâmplă și ce face, însă pentru el probabil este ultimul mandat, motiv pentru care nu-l mai interesează dorința poporului.

Asta explică multe acțiuni ale PCRM: e mai scump ultimul mandat, mai ales că au mai rămas trei ani, decât alegeri anticipate și părăsirea Parlamentului.

PCRM nu mai există ca partid politic. A devenit o sculă la poarta altcuiva.