Cineva vrea să distrugă Moldova. Autoritățile se scarpină la fund și se ceartă pentru pensii

Am tot suflat noi în toate găurile celor din Transnistria și Găgăuzia, iar la urmă tot nebuni am rămas.

Cel din partea stângă cheltuie dar plătește în copeici, noi achităm ca proștii diferența pentru consumul lor de gaz, energie electrică și altele. Firmele de acolo au regim preferențial. Exportă și importă mult mai ușor decât astea din partea din dreapta, de la genunchii Moldovei în sus. Pașapoartele și buletinele de identitate le primesc aproape gratis, iar noi achităm diferența ca proștii și ne mirăm de ce costă 900 lei.

Cu Găgăuzia era aproape la fel. Dar, de câteva zile, totul începe a fi mai rău, însă nimeni nu reacționează. Nu au timp, se ceartă din cauza împuternicirilor lui Dorin, Filat, Lupu, Ghimpu și din cauza foștilor deputați, care iată că vor asistente medicale la capătul patului.

Zilele trecute a avut loc marea ședință a celor din autonomia de la poalele țării. Au discutat, au hotărât ce este mai bine pentru ei, iar în rezultat au mai adăugat câteva probleme, la cele puține pe care le avem. Așadar, au decis că nu au nevoie de obiectul ”limba română” în diploma de BAC. Ok, țiganii de la Soroca precis că nu vor ”matematica”, ”franceza”, ”geografia” și ce-o mai fi pe la examenele de bacalaureat, dar încă tac, vom vedea ce vor spune autoritățile când se va discuta acest subiect și la nordul țării. Guvernul a acceptat, ba chiar din anul acesta vor fi tipărite diplome speciale pentru cei de acolo, adica pentru cei care nu vor să învețe limba de stat.

Vestea bombă a venit astăzi. Nu zic că este știre, pentru că presa noastră tremură cu chiloții și microfoanele în mână când aud despre Găgăuzia și Smirnov.

Se pare că deputații de la sudul țării au luat o decizie prin care interzic accesul autorităților moldovenești pe teritoriul autonomiei. Presa și puterea tace, șiiiiii…

O fi oare primii pași spre federalizare? Despre aceasta discută Merkel, Putin și Ursulică?

Citiți mai jos ce am citit și eu:

 

Deputaţii Adunării Populare a Găgăuziei au propus ca pe drumurile care duc în autonomie să fie create posturi de control, după modelul anilor 90, pentru a nu permite accesul oficialilor moldoveni.
Astfel, la şedinţa Adunării Populare a Găgăuziei din 25 iulie, când s-a decis tipărirea diplomelor de BAC fără includerea limbii de stat, deputatul Ivan Dercaci a venit cu propunerea de a fi create posturi de control, după modelul anilor 90 pe drumurile care duc în autonomie, pentru a nu permite sosirea oficialilor moldoveni, scrie portalul meridian-info.com.
Totodată, sursa citată menţionează că „pentru nimeni nu este un secret că Formuzal a dat instrucţiuni nescrise ca prin toate metodele posibile să fie blocate relaţiile cu Chişinăul”.
Recent, başkanul Găgăuziei a reacţionat bolnăvicios la acuzaţiile de separatism, emise de unii exponenţi ai clasei politice de la Chişinău şi ai societăţii civile. În opinia sa, găgăuzii sunt „patrioţi ai Moldovei”, iar cei care îi acuză de separatism sunt „pederaşti politici”.
„Găgăuzii au fost şi rămân patrioţi ai Moldovei, iar cei de la Chişinău, care îi acuză de separatism sunt pur şi simplu pederaşti politici”, a declarat Formuzal pentru portalul gagauzlar.md.

____________

Păi dragă guvernare, ce facem? Luăm apă în gură și ne consultăm cu partenerii externi sau se convoacă o ședință a Consiliului Suprem de Securitate să se ia măsuri cu separatiștii de acolo? Au uitat în ce țară locuiesc?

Deci cineva vrea să ne distrugă țara, iar noi ne certăm pentru pensii și asistente medicale cu pașapoarte diplomatice!