Cine va fi președintele Moldovei după alegerile din noiembrie?

presedintePână la alegeri au rămas o sută de zile și forfota cea mare se face în jurul subiectelor cine ajunge în Parlament și cine va deveni premier, însă nimeni nu-și pune problema cine va fi președintele țării după alegerile din toamnă.

Subiectul parcă este evitat intenționat de către mai multe formațiuni politice, mai ales de cele care acum se află la guvernare. Totodată, nici un partid de stânge nu a vociferat numele candidaților lor pentru președenție, asta în cazul dacă stânga formează singură, sau prin alianță cu cineva din „dreapta” actuală, un grup parlamentar care va deține peste 61 de mandate, gata să voteze un nou conducător al statului.

Probabil cineva va invoca că, potrivit art. 89 din Constituție, Președintele țării poate fi demis cu votul a două treimi din deputați în cazul dacă acesta a săvârșit unele fapte prin care încalcă prevederile Constituţiei, însă trebuie să fim absoluți siguri că actual președinte, Nicole Timofti, va renunța la mandat imediat ce partidul care-i ține hățurile va pierde cursa electorală și nu va mai fi la putere. La fel, Timofti va demisiona și în cazul dacă funcția de președinte va fi repartizată altui partid, nu PLDM-lui.

Trebuie să avem în vedere și faptul că, dacă câștigă stânga, se va încerca din toate puterile ca Timofti să fie păstrat în funcția statului, însă președintele actual nu va putea rezista singur în fața unei noi guvernări și va pleca. Timofti își va lua colegul de facultate și va demisiona chiar dacă asupra sa se vor face presiuni să rămână. Cererea de demisie va fi depusă nu mai târziu de o lună de la investirea noului Legislativ.

Dacă să ne gândim la activitatea președintelui actual, din toate atribuțiile acordate de Constituție, Timofti s-a ocupat în toți acești ani doar de promulgat, de investit miniștri și, în special, de acordat distincții de stat, doborând toate recordurile posibile înregistrate la capitolul decorări. În rest nu a făcut nimic, ba chiar a fugit de subiecte importate de foarte multe ori. Da, știm că a fost un președinte pus de formă pentru a evita alegerile anticipate și revenirea comuniștilor la putere mult mai devreme, însă după investirea în funcție trebuia ca noul președinte să intre în funcție cu adevărat și să se ocupe cu treburile țării, nu de partid și să nu fugă de presă atunci când colegul de facultate și purtătorul de cuvânt sunt plecați peste hotare, în vacanță.

Totuși, cine va fi președintele Moldovei după alegerile din toamnă?

Comuniștii la sigur vor merge cu candidatura lor, Vladimir Voronin. Însă, și de această dată Voronin se va apuca de băut cum a făcut-o în 2001 și timp de o lună se va gândi de unde să aducă premier, miniștri și alți funcționari, pentru că formațiunea sa este acum într-o criză nebună de cadre. Reșetnicov nu poate fi premier, iar cel mai probabil el va fi împins în funcție de președinte al Legislativului, în cazul dacă PCRM va lua majoritatea.

PSRM-ul are doi candidați. Unul este Igor Dodon, iar candidatul numărul doi este Zinaida Greceanîi. Sunt puține șanse ca acest partid să obțină măcar una din funcțiile importante în stat, însă în cazul unei alianțe cu comuniștii sau cu alte partide la sigur unul va ocupa funcția de vicepreședinte a Parlamentul, iar al doilea va ocupa funcția de premier sau prim-vice-premier. În cazul PSRM nu putem discuta despre funcția de președinte al Țării, pentru că este prea mult pentru partidul restartat recent.

PDM va merge spre președenție cu un nou candidat. Aceasta cred că este deja destul de sigur. În ultima perioadă se face o impresie că PD împinge în sus candidatura lui Igor Corman. Corman ar putea ajunge președintele țării, iar în cazul ne-schimbării formatului guvernării acesta va rămâne președintele Parlamentului. Despre Lupu nu cred că mai putem discuta, pentru că el deja nici nu mai este locomotiva PD, locul său fiind preluat de Corman.

La PLDM deja e problemă. Formațiunea politică încă se ocupă de studierea Deciziei Curții Constituționale și a hotărârii Parlamentului prin care Filat a fost demis și dat afară din scena politică cu loc în stat. Se încearcă, din afară, promovarea lui Iurie Leancă, însă Filat nu permite acest lucru. Dar, PLDM are o rezervă foarte bună în persoana lui Nicolae Timofti. Tot ce a rămas este să-l convingă să adere la partid și să rămână în funcție. Însă, cum am scris mai sus, Timofti nu va accepta. A primit 400 mii de lei, de pe spinarea noastră, când a fost investit, iar pentru un nou efort, mai ales în fața unei noi guvernări, nu va fi suficient nici un milion.

La PL lucrurile sunt clare. Candidatul la președenție este Mihai Ghimpu, iar despre asta se știe de când PL a început să facă politică serioasă. Dar, șansele ca PL să ocupe funcția de președinte al țării sunt foarte slabe, însă se poate repeta istoria interimatului.

Cam acestea sunt partidele despre care putem discuta în prezent. Celelalte doar vor fi umplutură, să strice electoratul de stânga, de centru și de dreapta. O droaie de partide participă în fiecare an la alegeri și obțin un scor mic, dar cu toate acesta nu se hotărăsc să se unească într-un bloc și să obțină măcar 2-3 locuri. Probabil la toți rânza este mai mare, iar din acest motiv cheltuie în fiecare an sute de mii de lei fără să obțină măcar 2%. PNL încearcă în acest an să facă un bloc, dar nu cred să reușească. Nu mai are cu cine!