Pentru că nu au reușit să adopte câte o lopată, cei din PAS lansează mâine campania ”Adoptă o luntre”

Membrii Partidului Solidaritate și Acțiuni, în special tinerii, lansează mâine campania ”Adoptă o luntre”. Evenimentul va avea loc tocmai la nordul țării, acolo unde este cald și nu au căzut precipitații abundente ca la Chișinău.

Potrivit Maiei Sandu, liderul PAS, tinerii din partid au dorit să lanseze astăzi și proiectul ”Adoptă o lopată”, însă Andrei Nastase nu obținut în timp finanțele necesare, deoarece Țopa nu a reușit să primească cheile electronice de la conturile lui Veaceslav Platon.

Igor Grosu, care negocia cu omul lui Shor cum să evite legislația cu privire la finanțarea campaniei prezidențiale (vezi aici), s-a arătat supărat la conferința de presă de astăzi deoarece tinerii s-au mobilizat destul de greu, iar zăpada din oraș a fost curățată deja de utilajele trimise de la Orhei (vezi aici). Fostul vice de la Educație a menționat că, deși nu au fost virați bani din offshore pentru cozile de lopată, tinerii urmau să curețe zăpada și cu limba.

În aceeași ordine de idei, președintele tinerilor autostopiști (numele lor vine de la denumirea partidului – PAS), prezent la conferință, a intervenit cu următoarele precizări: ”Noi am avut pentru astăzi un coffe break foarte important. Chiar a fost imposibil să ieșim în stradă. Plus la toate, dl Igor Dodon, care a fost partenerul nostru la protestele din 2015-2016, a recomandat să nu ieșim afară”.

În final, juristul PAS a explicat că, trecând peste toate provocările din sânul partidului, în special peste faptul că Țopa nu poate transfera bani în următoarele zile, oricum mâine va fi lansată campania ”Adoptă o luntre”.

Iată ce presupune proiectul:

Mâine în zona de centru și sud a Republicii Moldova există pericol de inundații din cauza topirii rapide a zăpezii, iar mai mulți cetățeni vor avea nevoie de ajutor. În legătură cu aceasta, pentru a-și bate joc de oameni, tinerii din PAS, dar și câțiva membri, vor lansat campania ”Adoptă o luntre”. Luntrea va fi de la început una imaginară, navigabilă doar pe Facebook. Luntrea cu mai multe like&share urmează să fie construită și vopsită în galben, iar după următoarele alegeri parlamentare va fi donată oamenilor care vor dori să fugă din țară pe calea apei.

pamflet în stilul zdg.

FOTO // Ai lui Șor s-au apucat să facă curățenie și în curtea lui Chirtoacă, cu tehnică închiriată

Membrii Partidului Șor au ieșit astăzi să facă puțină curățenie și în curțile blocurilor din Chișinău (vezi aici), asta după ce Dorin Chirtoacă, primarul chişinăuienilor, și-a sfătuit oamenii să rămână în case.

De exemplu, în sectorul Râșcani au fost înlăturate crengile, iar în scurt timp au apărut și utilajele de deszăpezire, puse la dispoziție de către Șor.

Știu că ajutorul din partea primarului de Orhei ar trebui să fie unul colegial, însă putea fi numit așa doar în cazul dacă primarul de Chișinău dădea puțin nasul în jos și cerea suport tehnic de la Primăria din Orhei, condusă de Shor.

Iată ce a scris Marina Tauber, reprezentanta Partidului Șor: ”Împreună cu membrii și simpatizanții Partidului Șor ne-am mobilizat și am început să curățim curțile blocurilor din sectorul Râșcani. În curând se apropie și tehnica de deszăpezire care va curăți mai multe străzi din sectorul Râșcani! Împreună muncim cot la cot în scop civic și nobil. Vă mulțumim ca ne sunteți alături”.

Fotografia postată de Marina Tauber.

Potrivit comunicatului celor de la Partidul Șor, care este publicat pe www.partidulsor.md, la indicația personală a Primarului de Orhei, Ilan ȘOR, au fost arendate mai multe unități tehnice de deszăpezire,  care au fost implicate pe străzile din sectorul Râșcani, iar alte unități tehnice au fost direcționate împreună cu membrii și simpatizanții partidului la curățirea blocurilor și căilor de acces spre farmacii și magazine din acest sector.

Probabil Chirtoacă nu și-a scos oamenii din motivul scris de Eugen.

 

Reprezentanții societății civile nu-și pot servi cafeaua în liniște și pace din cauza nedecretării stării de urgență

Reprezentanți societății civile, care l-au făcut Președinte pe Igor Dodon, nu-și pot servi cafeaua în liniște și pace, din cauza nedecretării stării de urgență. În ajutorul reprezentanților din Moldova a sărit și Ion Sturza, fostul premier de unică folosință.

Eu nu știu ce-i încălzește pe acești reprezentanți ai societății civile decretarea stării de urgență, însă ei trebuie să cunoască despre faptul, că acest drept este al Parlamentului, nu al Premierului și nici al Președintelui Republicii Moldova.

Potrivit art.12 și 17 din Legea nr.212/2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război: ”Starea de urgenţă, de asediu sau de război se declară prin hotărîre a Parlamentului”. ”Starea de urgenţă se declară la propunerea Preşedintelui Republicii Moldova sau a Guvernului.”

Astfel, solicitării coffebreakerilor în adresa lui Filip și Dodon sunt neîntemeiate, deși o decretare de acest gen nu topește nici zăpada și nici nu lipește la loc toate crengile și florile căzute jos.

Însă, ținând cont de situația de afară, în urma discuțiilor dintre Filip și Dodon, Președintele RM a făcut uz de Legea cu privire la apărarea națională, respectiv a permis efectivului Armatei Naționale să participe la lichidarea consecințelor calamității naturale.

Maia Sandu propune propriul sistem electoral, dar vrea și alegeri ca în Rusia

Partidul Maiei Sandu, care a promis că Igor Dodon nu va ajunge Președinte al Republicii Moldova (vezi aici), a ieșit azi cu un proiect de lege privind schimbarea procedurilor electorale, respectiv propune modificarea legislației în privința finanțării partidelor/candidaților, stabilirii listelor electorale și, nu în ultimul rând, schimbarea ordinii de petrecere a alegerilor parlamentare. (mai mult…)

Maia Sandu se bucură când oamenii au probleme mari

Maia Sandu, duduia umflata in pene datorita lui Vlad Filat si prin intermediul presei finantate din banii furati de la BEM, pare ca primeste placere si se bucura cand oamenii au probleme mari de tot.

Dovada in acest sens este conferinta de astazi privind uninominale, la care a discutat inclusiv despre situatia din afara biroului PAS, adica despre calamitatea naturala abatuta peste Republica Moldova, care a lasat agricultorii fara fructe si fara o parte din legumele de primavara.

Maia Sandu: „Decat sa vorbim despre sisteme electorale, mai bine sa vorbim despre cum sa actioneze oamenii in cazul calamitatilor naturale”

Calamitatea naturala pare ca a picat la tanc Maiei Sandu, pentru ca asa a avut ocazia excelenta sa mai apara in fata presei si a telespectatorilor. Ea altfel nu iese la microfoane, decat atunci cand are de scuipat in adresa cuiva.

Obiceiul prost al Maiei Sandu este luat de la Platforma DA. In cealalta tabara, tot finantata din offshore si din banii de la BEM, la fel se iese la microfoane doar atunci cand oamenii au necazuri pe capul lor.

Atat Maia Sandu, cat si Andrei Nastase, ambii fiind niste bursieri ai grupurilor criminale, au inteles ca omul poate fi manipulat mai usor atunci cand este cu moralul la pamant, motiv din care, dupa cum puteti observa si singuri, acesti „lideri politici” aleg sa iasa la TV anume cand este situatia nominalizata mai sus. Principalul sa apara la TV, ca in rest nu mai conteaza nimic pentru populistii obsedati de putere.

De ce și pentru ce se luptă unii agricultori cu Academia de Științe?

Într-o apariție recentă în media a unui articol de analiză asupra reformei învățământului agrar (sursa: https://europasscenter.wordpress.com/2017/04/17/cum-economia-nu-va-castiga-nimic-din-reforma-invatamantului-agrar/), autorii au făcut o constatare care merită atenția cititorului: „Majoritatea acestor organizații sunt falimentare sau aproape de a da ortul popii, nefiind implicate în careva inovații sau descoperiri științifice importante. Sunt elocvente în acest sens datele oficiale ce arată că pe terenurile agricole lucrate de instituțiile științifice recoltele sunt mai proaste decât media pe țară. În perioada 2007-2011, recolta de grâu a fost cu 20% mai mică, de legume – de 2,2 ori, iar cea de cartofi – de 2,3 ori sub medie.” (mai mult…)

Maia Sandu întoarce favorurile lui Voronin?

Ieri, după câteva zile de când s-a aflat despre acordul semnat între Maia Sandu, Andrei Nastase, Renato Usatîi și Vladimir Voronin, liderul Platformei DA a decis că este momentul potrivit să publice pe Facebook întreg „acordul secret”, în special pagina pe care au fost puse semnăturile celor nominalizați mai sus. Pasul lui Andrei Nastase nu a fost îndreptat spre informarea opiniei publice, pe cât a fost să lovească în Maia Sandu, organizându-i un nou „kidos”. (mai mult…)

Tofilat ar trebui sa-si ceara scuze pentru „expertizele” false si manipulatorii

Astazi, dupa o licitatie supravegheata de catre Delegatia Uniunii Europene, Ministerul Economiei a anuntat despre faptul ca, incepand din aceasta luna, noul furnizor de energie electrica al Republicii Moldova devine Ucraina, respectiv nu mai este prelungit contractul cu firma autoritatilor separatiste din stanga Nistrului, negociat si semnat inca pe timpul cand Vlad Filat era la putere, si despre care s-a spus ca era un document intocmit de fapt cu Sevciuc. (mai mult…)