Andrian Candu îi răspunde lui Filat și îl atenționează pe Dodon

După ce Vlad Filat a publicat o postare pe Facebook prin care spune că chipurile nimeni nu mișcă un deget în vederea condamnării și găsirii soluțiilor contra embargoului rus (citiți detalii aici: link), Andrian Candu a lansat un răspuns indirect pe blogul său personal, prin care anunță că Ministerul Economiei, susținut de întregul Cabinet de miniștri, lucrează în prezent la măsuri concrete, nu doar la condamnări, pentru a găsi alternative pieței ruse, dar și se poartă discuții cu Federația Rusă pentru a fi restabilite relațiile comerciale.

Ministrul Economiei „informează” pe Filat că, împreună cu colegii săi, duc discuții cu mai multe țări în vederea găsirii piețelor de desfacere. Totodată, liderul PLDM este „informat” că Ucraina a ridicat un anumit impozit, ceea ce va permite revenirea produselor moldovenești pe piața ucraineană. Acest impozit a fost menținut cât Filat a fost premier.

Prin același articol, Candru îl avertizează și-l acuză pe Dodon că ar fi trădat interesele țării și cetățenilor în favoarea rușilor, consultându-i pe aceștia despre punctele slabe în economia națională și unde anume trebuie de lovit pentru a provoca o criză profundă și de lungă durată. Candu mai pomenește în articolul său despre un cadavru politic, care pute foarte mult, numit „Șelini”. Probabil s-a referit la Victor Șelin, sluga rușilor în Republica Moldova, cu carte de muncă veche de ceva ani.

Candu transmite prin articolul său că cei care lucrează împotriva Moldoveni nu vor sfârși bine la următoarele alegeri și vor răspunde pentru acțiunile lor, riscând să răspundă cu demnitatea de a fi cetățean al acestei țări.