Vlad Filat subordonat de Putin în fața lui Voronin?

Vlad Filat subordonat de Putin în fața lui Voronin?
Vlad Filat subordonat de Putin în fața lui Voronin?
Se întâmplă mai repede decât credeam, iar aceasta e foarte rău și trist.

Câteva zile în urmă am scris despre coacerea conflictului politic din Moldova și pericolul îndepărtării Moldovei de integrarea europeană și de Unirea cu România (fie prin integrare în UE, fie reîntregirea spațiului românesc). Scriam atunci despre farsa PLDM-PCRM, pentru a scăpa de PDM, unde am accentuat că până la urmă un partid din astea două (PCRM sau PLDM) vor utiliza uneltele una împotriva alteia.

Până la utilizarea uneltelor, UNION transmite o știre exclusivă prin care anunță despre o vizită fulger a lui Voronin la Moscova, unde ar fi primit indicații noi și ”unda verde” pentru utilizarea lui Filat și PLDM la adâncirea crizei politice în Moldova și îndepărtarea țării de integrarea europeană.

Am sunat astăzi dimineață la Moscova și am întrebat persoane cunoscute dacă Voronin a fost văzut prin aeroportul Domodedovo. Potrivit sursei, liderul comunist ar fi fost văzut. Aceasta ar demonstra încă o dată vizita lui Voronin la Moscova, mai cu seamă, compania aeriană a confirmat pentru UNION că comunistul a fost la Moscova.

Atât Vladimir Voronin cât și Igor Dodon nu ar trebui să uite că la aeroportul Domodedovo 70% din angajații auxiliari sunt cetățeni ai Republicii Moldova, iar să treci pe lângă ei neobservat este imposibil.

Revenind la temă, lecturând știrea de pe UNION, preluată și de Publika, încep să gândesc despre scenariu bine pus la punct și executat de Roșca, atunci când a distrus ADR-ul și a îndepărtat de la țărm corabia care ducea Moldova spre UE.

”Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a făcut pe data de 21 ianuarie o vizită fulger la Moscova. Potrivit unor surse din anturajul liderului comunist, acesta a avut o întrevedere cu șeful Administrației Prezidențiale, Serghei Ivanov”, scrie UNION.

Dacă a fost așa, atunci trebuie să înțelegem că anticamera lui Putin îl primește deja pe Voronin, chiar dacă anterior spuneau că nu mai pot avea încredere în acest om, deoarece ar fi un trădător al intereselor Rusiei și liderilor ruși.

Încurajarea ”Folosește-l!” pe Filat și PLDM o cred, pentru că Rusia are buni specialiști în situații de conflict, care știu cum să adâncească o criză și cum să bată cap în cap doi sau mai mulți oponenți politici.

Nu este exclus și faptul că Voronin ar fi obținut și suport financiar din Rusia, pentru ca PCRM să reușească planul și să-l execute până la următoarele alegeri, când va fi reinstaurată dictatura comunistă în Moldova, doborâtă la 7 aprilie 2009 de tinerii, care acum sunt inclusivi membri PLDM.

Toate acestea ar demonstra că Putin l-a subordonat pe Vlad Filat lui Vladimir Voronin și Partidului Comunist, pentru îndeplinirea intereselor imperiale. Trist dacă ar fi adevărat.

Un alt semnal de alarmă este îndepărtarea de România, începută inclusiv prin contramandarea vizitei premierului la Iași, anunțând că amânarea este în legătură cu ședința a Parlamentului și Procuraturii Generale., potrivit presei. Ieri, joi 24 ianuarie 2013 nu a fost ședință la Parlament, iar motivul nu a fost întemeiat.

Pe data de 1 februarie urmează să ne viziteze Trăian Băsescu. Mă întreb dacă aceste nu-și anulează vizita, din cauza instabilității politice de la Chișinău și apropierea de Rusia, prin intermediul creării premiselor unei noi alianțe, anti UE.