Vlad Filat restituie Moldova lui Voronin, fără proteste și fără vărsări de sânge

Sunt unul dintre cei care au votat pentru PLDM doar din simplul considerent să ajungă Iurie Leancă premier, pentru că el era de fapt candidatul Uniunii Europene și am Statelor Unite. Sunt unul dintre cei care au rămas cu buza umflată, din nou, din cauza dorinței lui Vlad Filat să mai fure tot ce a rămas în această țară. Sunt unul din cei care au convins și pe alții să voteze PLDM, să voteze pentru Iurie Leancă. Azi am rămas să fiu unul dintre cei mulți care se simt trădați, din nou.

Vlad Filat a decis să restituie Moldova în mâna comuniștilor, în aceleași mâini din care tinerii au reușit să o scape prin protestele din 7 aprilie 2009. El, Vladimir Filat, de unul singur și cointeresat, a decis în locul zecilor de mii de moldoveni protestatari să readucă comuniștii la putere, să-i repună în scaune moi și confortabile. El, Vlad Filat, a decis să-i readucă pe comuniști în posturile din care ne vor guverna din nou. A făcut-o singur, fără să ne întrebe și pe noi, tinerii care am fost împotriva comunismului și am tot condamnat guvernarea autoritară de până în 2009.

Candidatul Leancă a fost umilit în Parlament, iar la doar zi este anunțat noul candidat. Cum se spune, a fost anunțat noul candidat în timp ce cadavrul primului încă este cald.

„Moldova fără Leancă, Moldova cu Voronin” – ne-am întors de unde am pornit, datorită lui Vlad Filat.

Vlad Filat, ești o mizerie!

P.S. Chiril Gaburici ar fi omul de legătură al lui Oleg Voronin la Baku, fiul lui Vladimir Voronin.

4 thoughts on “Vlad Filat restituie Moldova lui Voronin, fără proteste și fără vărsări de sânge

  1. Ai votat PLDM? Bu-ha-ha-ha-ha.
    Am știut de mult timp că Leancă este indezirabil pentru Filat.
    Deja de câțiva ani văd că Filat e obsedat de putere.
    Cât de naiv sau dezinformat trebuie să fii ca să votezi PLDM.

  2. Nu se putea vota altfel pentru Iurie Leancă. El era în PLDM, iar votul nostru a fost dat pentru ca el sa ajungă în Parlament și să schimbe ceva, să rupă puterea lui Filat.

    Jos Filea! Hai Leancă!

    1. Au existat numeroase analize politice până la alegeri în care era expusă situația actuală.

Comments are closed.