Sinteza tuturor SONDAJELOR! Cine cade, cine crește! Cine va câștiga la final! Soluții!

pro-ue

În ultima perioadă au apărut mai multe sondaje, unele credibile, altele mai puțin credibile. Este evident că asistăm la o bătălie a sondajelor, între partidele de dreapta și cele de stânga. Dacă privim însă dincolo de cifre, care diferă suspect de mult de la ‎un sondaj la altul, în cazul unor partide, vom vedea că toate cele 5 sondaje publicate în ultimele două săptămâni au un numitor comun, tendința spre care evoluează partidele. De aceea, ca să fie mai ușor, eu nu mă voi concentra pe cifre în această evaluare, ci pe tendințe.

Astfel, toate sondajele arată că PCRM este în cădere, în unele chiar alertă, de asemenea PLDM continuă să scadă, deja mai multe sondaje au dat acest partid în jurul valorii de 15-16 la suta, PDM staționează sau are o ușoară creștere, PL la fel, în schimb Renato Usatîi și Partidul Patria sunt în creștere evidentă, la fel și Igor Dodon și PSRM.

Așadar, dacă lăsăm la o parte cifrele, toate sondajele arată această tendință, ceea ce este un semnal suficient pentru partidele aflate în cursa electorală, sa tragă concluzii.

Să le luăm pe rând:

1. PCRM – comuniștii continuă să scadă. Căderea lor, începută încă din toamna anului trecut, pare să nu se oprească, chiar dacă a mai încetinit. Evident că nu vom avea un PCRM la 19 la sută, cum îl dau azi sondajele. Dar vom avea un PCRM departe de ce a fost, iar asta se vede și în scăderea ratingului lui Voronin, locomotiva partidului. E foarte ciudat ce se întâmplă cu PCRM, pe de o parte e evident că lipsa lui Tkaciuk se simte, el era cel care mobiliza partidul în campania electorală și îl organiza, pe de altă parte sunt și indicii suspecte, care ne duc cu gândul că Voronin a făcut deja o înțelegere cu Moscova și că, de fapt, avem deja o coaliție creată între PCRM-PSRM-Patria. Scăderea PCRM nu înseamnă pierderea voturilor de pe stânga, ci distribuirea pe mai multe partide, însă apariția proiectului Usatâi a ajutat ca bazinul de stânga să se mărească, inclusiv cu voturi de pe dreapta, ale celor care vor să sancționeze activitatea partidelor pro europene, ale dezamăgiților. Dacă privim mai larg situația, ceea ce se întâmplă pe stânga pare foarte bine gândit din punct de vedere strategic și nu atât de haotic cum pare la prima vedere.

Publicitate
Publicitate

2. PLDM continuă și tendința căzătoare, începută în 2013, după scandalul interceptărilor, când liberal democrații au căzut până la 12 la sută. Mai târziu și-au revenit, asta datorită și preluării de către Leancă a rolului de comunicator pozitiv al partidului. Însă orgoliul lui Vlad Filat de a nu-l lăsa pe Leancă sa fie locomotiva PLDM, a creat o situație foarte complicată. Iurie Leancă are peste 40 la sută încredere în toate sondajele, dar nu reușește să capitalizeze această încredere pentru PLDM. Mai mult, după ce Leancă a acceptat locul doi pe lista partidului, dar și după scandalul legat de implicarea lui Filat în fraudarea BEM, PLDM a început din nou să cadă, de la 22 la sută, cât avea în primăvara, la 15-16 la sută. Iar asta se întâmplă în plină campanie electorală, ceea ce face lucrurile și mai dramatice. Astăzi avem un PLDM aflat chiar sub scorul din 2009 și foarte departe de cei 30 la sută obținuți în 2010, asta în ciuda faptului că Vlad Filat și Iurie Leanca au făcut tot posibilul să tragă pe ei toate beneficiile legate de tema europeană.

Vlad Filat ar trebui sa înțeleagă că a distrus destul PLDM, l-a adus la jumătate din ce era în 2010, el ar trebui să înțeleagă că dacă PLDM ia un scor mic, e doar vina lui, atât față de partid, cât și față de viitorul european al Moldovei.

Iar Iurie Leanca ar trebui să înțeleagă cât rău a făcut PLDM și viitorului european atunci când a cedat în fața lui Filat și i-a dezamăgit pe cei care credeau într-o revitalizare a PLDM prin intermediul lui.

3. PL are o revenire ușoară, dar neconsistentă.‎ Creșterea PL nu este însă dată de activitatea partidului, care are campania cea mai ștearsă, ci de căderea PLDM. Practic, PL iși recuperează câte ceva din electoratul pe care i l-a luat PLDM în 2010. PL ar putea însă capitaliza cele mai multe voturi din diaspora, ceea ce le-ar putea aduce un plus față de scorul pe care îl are azi în sondaje, deci e realist să evaluăm PL în jurul a 10 la sută, față de 7-8 la sută cât au acum în sondaje.

4. PDM are o creștere constantă, începută încă în septembrie și cel mai probabil este datorită campaniei electorale active a acestui partid. Ceea ce se întâmplă cu PDM este totuși un fenomen interesant, în ciuda campaniilor negative permanente împotriva acestui partid, el crește în loc să scadă. Cel mai probabil „atacatorii” au săturat deja societatea cu acuzațiile lor, mai ales că durează deja de ani de zile și iată că PDM a intrat în campanie destul de imun la atacuri, deja tot ce a fost de spus s-a cam spus despre acest partid. Desigur, PDM are și un suport mediatic foarte puternic, care ajută în cazul democraților, nu și în cazul altor partide pro europene care au de asemenea un control tot mai puternic asupra unor instituții de presă. Cel mai probabil creșterea PDM e dată și de faptul că își promovează activ proiectul politic, chiar dacă oamenii nu cred în proiecte politice, ei vor să vadă că partidul pe care îl votează are inițiativa, că are soluții. În plus, PDM a pus în plan secund tema integrării europene și în prim plan tema socială, s-a apropiat mai mult de agenda reală a oamenilor. Însă de la PDM nu ne putem aștepta la o creștere explozivă, are totuși un bazin electoral limitat, pentru acest partid ar fi o performanță uriașa dacă ar obține 15 la sută, depășind bine scorul din 2010 și fiind singurul partid pro european care crește după guvernare, nu scade.

5. Partidul Patria. Deja nu mai este o surpriză ce se întâmplă în cazul lui Renato Usatâi. Cu riscul de a isteriza multă lume, voi scrie că el este Iohannisul Moldovei, din păcate, el este cel care adună voturile CONTRA, voturile celor dezamăgiți de PCRM, dezamăgiți de partidele pro europene, dezamăgiți de Dodon. Din sondaj reiese clar că Usatâi ia 70 la sută de pe stânga, iar 30 la suta de pe centru și dreapta. Dacă Iurie Leancă ar fi ieșit în față, aveam un altfel de Iohannis, aveam un personaj care cu siguranță ar fi schimbat total scena politică din Moldova. Din păcate, unora nu le-a ajuns mintea să înțeleagă asta și sa facă din Iurie Leancă locomotiva Coaliției. Norocul lui Renato Usatâi sau prostia altora?!

6. PSRM este un balon care a început să se umfle, gazul este pompat în el direct din Moscova, este evident că este o creștere neconsistentă dar foarte utilă înainte de alegeri, îl va duce pe Igor Dodon și partidul său peste pragul electoral. Va fi interesant de văzut în ce măsură Dodon ia din voturile PCRM, având în vedere că are imaginea de trădător în ochii electoratului comunist. Tocmai aceasta imagine face și diferența între el și Usatâi.

Un lucru este tot mai clar, în viitorul parlament vom avea 6 partide: PCRM, PLDM, PDM, PL, PSRM, Partidul Patria.

Daca privim sondajul BOP, care avantajează partidele de dreapta și dacă ne raportăm la alegătorii deciși, partidele pro europene au o șansa să rămână la guvernare, dar situația e foarte fragilă și experiența arată că partidele aflate la guvernare sunt supraevaluate în sondajele din perioada alegerilor, iar opoziția subevaluată. Deci putem avea parte de surprize mari și nu chiar plăcute.

Visătorii care cred că în Moldova s-ar putea întâmpla ca în Romania, ar fi bine să se trezească. În Moldova votul „contra” e atât de împărțit încât nu poate mobiliza decisiv, unii sunt contra UE, alții contra UV, unii împotriva partidelor pro europene, alții împotriva comuniștilor sau a extremiștilor. Deci avem prea multe voturi „contra” răspândite pentru a spera că putem miza pe un succes al votului împotriva revenirii comuniștilor, de exemplu.

Soluția? Partidele pro europene trebuie să se trezească măcar în ultima clipă, liderii compromiși să facă ce a făcut Ghimpu în campania de la locale, când l-a lăsat pe Chirtoacă în față și el nu a mai ieșit public, strategia a funcționat bine. E momentul ca liderii sa renunțe la orgolii și să nu distrugă cu încăpăținarea lor viitorul nostru!

Astăzi, oricât ar cosmetiza ai noștri pro europeni sondajele, situația arată foarte rău și mai rău arată campania electorală a partidelor pro europene, zero mesaje, zero luptă cu stânga, zero zero zero. Am senzația că lideri partidelor de dreapta trăiesc cu amintirile din 2009. Să nu uite că între timp au dezamăgit prea multă lume și acum trebuie să găsească formula să ne amăgească cumva să-i votam iar, avem nevoie de un argument ca să-i votam, sa vedem perspectiva unor schimbări, măcar ca să nu părem iar proști timp de patru ani.

Vă rugăm să ne păcaliți frumos, ne este mai ușor să ne simțim păcăliți așa, decât proști! Spuneți-ne frumos că o să luptați cu corupția, că vom fi mai bogați, că Leancă chiar va fi premier și nu vândut în „negocieri”, că cei care au jefuit BEM vor fi pedepsiți, că nu va continua cumpărarea instituțiilor media, că presa va fi liberă.

Vă mulțumim!

2 thoughts on “Sinteza tuturor SONDAJELOR! Cine cade, cine crește! Cine va câștiga la final! Soluții!

Comments are closed.