Sergiu Coropceanu: În realitate, Igor Dodon este departe de o doctrina de stângă şi-l interesează doar interesul personal.

Comentariul lui Sergiu Coropceanu, cu privire la informaţiile apărute despre Igor Dodon:

”Încă în luna aprilie, pe timpul desfăşurării campaniei electorale pentru funcţia de Primar general de Chişinău am informat mijloacele de informare în masă şi întreaga populaţie că Igor Dodon a intrat în campania electorală din partea Partidului Comuniştilor doar pentru a exploata denumirea şi simbolica acestui partid, inclusiv membrii şi simpatizanții PCRM.

În realitate, Igor Dodon este departe de o doctrina de stângă şi-l interesează doar interesul personal.

Ceia ce am confirmat încă în aprilie, că Dodon exploatează PCRM în interes personal pentru a-şi crea o imagine, dar, în realitate se pregăteşte de crearea unui partid propriu a ieşit acum la iveală datorită Wikileaks.

Mai mult ca atît, un asemenea comportament îl poate avea doar o persoană căreia îi este indiferent de tot ce este în jur şi se gîndeşte doar la interesul propriu.

În afară de Igor Dodon, în cadrul PCRM sînt mai multe persoane interesate doar de viitorul propriu.”